10 + 1 teme fundamentale pentru România

November 19, 2013

Ionel Nițu
M-a rugat cineva (sau am fost cumva provocat de idee) să schițez 10 teme fundamentale pentru România. Le veți găsi creionate după o scurtă analiză de context.
În prezent România se află la o răscruce, în prag de schimbare. Anul viitor, probabil, va fi determinant pentru modul în care vom e- sau in-volua în următoarele 2 cicluri electorale. În așteparea unei cuvenite schimbări de generație (și de mentalitate) în politica românească, pot să spun că eu, personal, încep să-mi pierd răbdarea așteptând să văd o îmbunătățire substanțială sau măcar un trend, fie el cât de firav, dar ascendent în creșterea calității vieții cetățeanului.
Acesta este motivul pentru care cred că aste momentul să lansăm o largă dezbatere pornind de la temele fundamentale pentru România. În noianul de false știri și urgențe zilnice, de breaking news menite doar să crească audiența, de alarme false de incendii și de cancanuri, de acuze politruce ieftine, de război continuu între palate care dau imaginea eronată a unei țări aflate în stare de asediu, uităm mult prea ușor temele fundamentale ale țării, ale societății, ale cetățenilor.
Poate că este momentul ca cineva să le ia în serios, să le seteze așa cum trebuie, la acest început de nouă etapă, să le transpună în strategii sau politici publice și, mai ales, să le implementeze.
După o scurtă radiografie personală, am schițat 11 teme fundamentale pentru România, fără de care (eu consider că) părem sortiți a rămâne în mocirla istoriei și la coada Europei. Sigur, ar mai fi fost și altele de evidențiat, iar multe dintre cele schițate mai jos necesită dezvoltări subtanțiale. E mai puțin important cum le structurăm sau cum le ierarhizăm; mult mai important mi se pare să le abordăm deschis, să le impunem pe agenda politico-decizională și, evident, să le găsim și rezolvare. Iată temele asupra cărora ar trebui să ne îndreptăm atenția prioritar:
1. Educație/programele de pregătire sunt total defazate față de nevoile pieței muncii și standardele europene și, mai ales, nu țin cont de tehnologie și de schimbarea mentalităților (sunt inadecvate tinerilor de azi, “generației Y”). În partea de pregătire/education, sunt evidente desele schimbări de pseudo-strategii de învățământ și de legislație, conflictele între diversele generații (și mentalități) de cadre didactice, slaba finanțare a domeniului (care a schimbat drastic regulile selecției profesorilor) și interesul tot mai scăzut al tinerilor de a se pregăti. Problema vizează, după faza de education, și partea de training: formarea de specialiști, politicieni profesioniști, manageri în instituții. Consider această problemă ca fiind una dintre cele mai grave pentru viitorul Românei, comparabilă cu un genocid. Viitorul acestei țări și chiar al nostru, ca indivizi, depinde în mod direct de viitoarele generații.
2. Elite/nu avem sau nu sunt coagulate elitele (culturale, științifice, politice, economice etc.) și nu contribuie efectiv la creșterea prosperității și demnității naționale. Partidele – cele care ar trebui să livreze elitele politico-administrative ale țării – nu au (sau dacă au, nu funcționează) mecanisme de selecție și promovare axate pe meritocrație. Politica pare mai degrabă o soluție pentru creșterea resurselor de putere (inclusiv financiare) și nu un mod de administrare a „treburilor cetății”, iar politicul încă dictează regulile în economie. Foarte mulți oameni de valoare, profesioniști în domeniul lor de activitate (mulți având recunoaștere în afara țării) preferă să stea deoparte de “treburile cetății”, date fiind apele tulburi ale politicii dâmbovițene.
3. Economie/lipsa de viziune și de strategii și/sau (dacă există strategii) neaplicarea lor; schimbarea periodică (ceea ce le face simple „hârtii de sertar”); corupție. La acest capitol, economia națională (cât a mai rămas din ea) pare suferindă mai ales la capitolele agricultură, industrie și transporturi. Aș mai enumera succint: întârzierile în dezvoltarea infrastructurii, preponderența agriculturii de subzistență, legislația schimbătoare în materie de impozitare, climatul economic descurajant (pentru investitori), subdezvoltarea pieței de capital și insuficienta valorificare a potențialului turistic, dar cu siguranță pot fi identificate și alte domenii, pentru că, din nefericire, nu cred că pot fi identificate sectoare economice de excelență în țara noastră.
4. Politica externă/nu avem viziune, strategie pe termen lung, nu știm unde vrem să fie România în următorii 15-20 de ani, există un grad redus de sincronizare între diversele instituții sau alte entități cu relevanță pentru politica externă; subfinanțare. De la celebra decizie politică unanimă (de la începutul anilor ’90) privind integrarea în UE și NATO, politica internă nu a mai furnizat exemple/modele de convergență în stabilirea unor direcții strategice de politică externă, care să ofere garanția (în exterior) că nu ne vom răzgândi. După intrarea în NATO și UE, România nu a mai produs niciun proiect politic extern relevant, poate cu excepția celui privind Republica Moldova (dar și în acest caz sunt multe alte aspecte relevante de luat în calcul).
5. Politica internă/nu avem „școli de politicieni”, nu există sisteme de evaluare a abilităților sau performanțelor acestora, nu există proceduri de promovare bazate pe competențe; sistem bazat prea mult pe loialități personale; încă nu a avut loc o schimbare de generație la vârful partidelor; corupție.
6. Securitate națională și intelligence/sistem birocratic, netransparent, axat prea mult pe contracarare (reactivefect) și prea puțin pe prevenire (proactiv – cauză); redundanțe și suprapuneri de responsabilități; alocare nejudicioasă de resurse (umane, financiare); sistem parțial reformat, dar nerestructurat; construcții improvizate (OII/CNI); legislație veche.
7. Administrație publică și justiție/birocratizare, inerție, nu avem programe de reconversie profesională, sisteme de evaluare bazate pe indicatori de performanță; intervenție masivă a politicului; schimbări de personal la fiecare ciclu electoral – “mitul meșterului Manole”; instabilitate și corupție.
8. Sănătate/sistem dezastruos din perspectiva nevoilor cetățeanului; condiții sub limita decenței și a condiției umane; plecarea din țară a cadrelor medicale; căpușarea sistemului medical; mafia medicamentelor și corupție.
9. Social/societate anxioasă, puternic polarizată, cu valori în schimbare, fără repere clare identitare, naționale, istorice, culturale etc.; plus problemele legate de “caracterul social” al statului (număr mare de asistați social, inclusiv „de lux”, reducerea și îmbătrânirea populației); spirit civic insuficient dezvoltat; organizații neguvernamentale irelevante din perspectiva efectelor acțiunilor lor la nivelul cetățeanului .
10. Cultura/nu ne promovăm valorile culturale; distrugerea (prin nepăsare sau nefinanțare) a unor vestigii istorice/arheologice; subfinanțare cronică.
11. IT/zona ar trebuie sa fie un motor de dezvoltare al României, un diferențiator pe piața europeană (în realitate consumăm tehnologie), un domeniu care să determine schimbarea mentalităților și eliminarea birocrației.
Majoritatea celor 11 teme sunt elemente constitutive ale conceptului de bună guvernare, alături de atât de necesarele procese de consolidare democratică, transparență și stabilitate.
Aș mai adăuga, fără a le pune pe categorii, câteva provocări la care România este chemată să răspundă:
- restabilirea autorității/legitimității institutiilor de stat;
- echilibrarea modului și ritmului de dezvoltare a diverselor regiuni. Din această perspectivă așa-numita regionalizare a României nu face altceva decât să mențină actualele dezechilibre, la care aș adăuga preconizata creștere a birocrației și centralizare (dar nu la București, ci în noi centre de putere, de data asta regionale) a resurselor de putere (politică, administrativă, financiară);
- lipsa de coerență și perseverență în aproape toate strategiile (naționale și sectoriale); lipsa de continuitate (de la un ciclu electoral la altul) și inconsecvența în transpunerea lor în pratică;
- discrepanța între ceea ce promitem și ceea ce facem, în general;
- percepția socială/publică legată de lipsa de încredere pe care o generăm;
- imaginea externă dezastruoasă sau, oricum, incorectă în raport cu potențialul și realitățile interne;
- lipsa de predictibilitate (în politica internă, dar și în politicile publice);
- superficialitatea politicienilor și preocuparea lor excesivă pentru imaginea publică și nu pentru dezvoltarea de proiecte de creștere sustenabilă a României.
SERIOZITATEA și, implicit, ÎNCREDEREA par cele mai mari probleme ale noastre. Iar cea mai gravă este discrepanța evidentă dintre capabilități (tangibile: naturale, umane, culturale etc. și intangibile: inteligență, inovație, creativitate etc.) și rezultate (pe toate cele 10+1 teme fundamentale).
De fapt, asta e marea dramă: suntem o țară cu potențial (energetic, uman, turistic, cultural etc.), dar nu știm să-l valorificăm. Sau altfel spus: avem cu ce, dar nu avem cu cine!

Ionel Nițu este director executiv al ”Intergraph Computer Services”, președinte al Asociației Specialiștilor în Informații pentru Afaceri, lector universitar doctor, autor și coautor al mai multor articole și cărți din domeniul intelligence.

One Response to “10 + 1 teme fundamentale pentru România”

  1. ac says:

    Cand te-o mai ruga cineva sa schitezi teme fundamentale zi-le ca nu te pricepi

Leave a Reply