Statoil anunţă descoperirea de noi resurse în Marea Nordului

May 10, 2013

Grupul petrolier norvegian Statoil a anunțat recent că a descoperit un zăcământ nou în aria sa de exploatare din Marea Nordului, notează site-ul stiriexterne.com.

Estimările preliminare indică faptul că în aria cercetată s-ar afla între 40 și 150 de milioane de barili de petrol ce pot fi exploatați, însă momentan nu se cunoaște cantitatea exactă. Există, așadar, posibilitatea ca zăcământul să fie în realitate mai mare, așa cum au precizat responsabilii Statoil, menţionează sursa citată.

Statoil exploatează cel mai mare câmp petrolier din Norvegia, Gullfaks. De aici se extrag gaze naturale și petrol încă din 1986.

Compania Statoil, în cadrul căreia statul norvegian deține 67% din acțiuni, deține licență de exploatare pentru 70% din zona Gullfaks. Restul de 30% aparține grupului Petoro, companie a cărei proprietar este în întregime statul norvegian.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new