July 26, 2018

Rusia – undă verde în dosarul sirian

Un adevărat maraton diplomatic al Rusiei în această săptămână. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov împreună cu adjunctul ministrului Apărării și șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, general Valery Gerasimov, au avut ieri o întâlnire la Paris cu președintele francez Emmanuel Macron. Reuniunea de la Palatul Elysee, la care a participat și șeful […]

July 4, 2018

CCR este mizerabila precum clasa politică – a fost ”portocalie”, acum e ”roșie”. Totuși, deciziile ei trebuie respectate!

Despre CCR, dar puțintel altfel, zic! Așa că nu vă impacientați, că nu voi analiza subiectul privind decizia CCR din 30 mai 2018 – cea legată de ”meciul” constituțional dintre Guvern și Președinte -, nu, nici măcar nu vreau să discut dacă L.C. Kovesi ar trebui demisă sau nu. De ce? Fiindcă, în opinia mea, […]

June 25, 2018

În sfârșit, un incitant summit Trump-Putin

Mult așteptata întâlnire Trump-Putin,de mult anunțată și pregătită pe îndelete, dorită de mulți, dar și nedorită de unii, nici ei puțini, va avea loc probabil în prima jumătate a lunii iulie. Ambii lideri au declarat public, explicit, ca o consideră necesară. De obicei, asemenea evenimente sunt primite favorabil, cu speranța, în lume, că discuția directă, […]

June 25, 2018

ROMÂNIA ÎNTRE GENUL PROXIM ȘI DIFERENȚA SPECIFICĂ

Vasile Roman

Ce se mai poate scrie despre România și români, într-o lume care este marcată de schimbări de paradigme politice și economice? Astăzi mass-media aduce în atenția noastră faptul că America este mai interesată de problemele economice decât de protejarea valorilor universale, că este dispusă să condiționeze relațiile de securitate de asigurarea a 2% […]

June 11, 2018

Andrei Năstase – O victorie à la Pirus ? Vom vedea.

Victor Nichituș

Andrei Năstase a câștigat Primăria municipiului Chișinău. S-a confirmat legitatea potrivit căreia, în istoria contemporană a statului moldovean, capitala nu a fost administrată de reprezentanți ai formațiunilor politice de stânga. De obicei, turul doi face diferența. Scorul dintre Năstase și socialistul Ceban a fost mic – de doar 12 644 de voturi. Mai […]

June 5, 2018

Triunghiul de aur al securității

Gl. mr. (rz) Vasile Roman

Trăim schimbarea în fiecare zi și totuși ne este frică de schimbare pentru că o percepem ca un pericol și un regres.. Astăzi, poate mai mult decât ieri, trăim angoasa evenimentelor neimaginate dar aflate în derulare. Ca cetățeni români, ne-am dorit și am făcut eforturi să accedem în NATO și […]

June 5, 2018

2008 Redivivus. Și ceva în plus.

Uitându-mă la cum se duce de râpă Deutsche Bank nu pot să nu mă gândesc la asemănările cu 2008. Totul se petrece aproape după acelaşi scenariu, singura deosebire fiind că lucrurile critice nu mai sunt doar în economia SUA, ci sunt disipate în toate marile economii. Practic nu există economie mare care să nu aibă […]

May 27, 2018

Cine va pacifica România ?

Poate comparație o să pară puțin forțată. Dar mie, acum, societatea românească mi se pare un soi de reactor nuclear în care moderatorii se consumă, încet-încet, și nu mai pot ține multă vreme reacția sub control. Combustibilul fiind violența. Se naște o generație pentru care violența, individualismul și ura față de celălalt, nepăsarea față de […]

May 27, 2018

UK sales of arms to Israel hit record in 2017 – $294 million

LONDON/27.05.2018: United Kingdom’s defense contractors supplied Israel with record amounts of arms in 2017, The Guardian newspaper reported last Sunday. According to the figures provided by the Campaign Against Arms Trade (CAAT), in 2017 the UK sold arms to Israel worth 221 million pounds ($294 million), indicating a huge increase from 86 million pounds in 2016 and 20 million pounds in 2015, […]

May 27, 2018

MOSCOW – ARMY 2018

The exposition of the Russian Army-2018 international military and technical forum will showcase about 600 pieces of armament, military and special hardware, according to Russia’s Defense Ministry.  International military-technical forum «ARMY» is organized and fully supported by the Ministry of Defence of the Russian Federation and combines the exhibition and dynamic demonstration of military […]

May 27, 2018

PARIS – EUROSATORY 2018

Eurosatory – the international land and airland Defence and Security exhibition, takes place every two years in order to gather the whole offer and demand of the domains. It was created in its original form in 1967 and has never stopped evolving. Attendees’ number always increased, visitors as well as exhibitors.  Adress: Parc des […]

April 27, 2018

Scrisoare deschisă adresată Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin

Vasile Roman

Stimate domnule președinte al Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, vă adresez această scrisoare, în parte emoțională dar și cu argumente raționale, pentru că este nevoie să vă gândiți că atitudinile, deciziile și mai ales acțiunile domniei voastre influențează starea de confort, dar mai ales de disconfort a Europei întregi și în parte a […]

April 25, 2018

Războaiele momentului

Dan Diaconu

Atacul SUA asupra Siriei n-a avut doar un rol simbolic, marcând „depăşirea liniei roşii” de către al Assad. E o prostie, o enormitate să credem aşa ceva. Mai ales în condiţiile în care ruşii prezintă dovezi conform cărora „atacul chimic” a fost o operaţiune clasică sub steag fals. La fel ca şi otrăvirea […]

April 24, 2018

Victor Nichituș

Partidul Acțiune și Solidaritate și-a înaintat propriul candidat la alegerile locale din municipiul Bălți. Candidatul PAS este Guțu Simion, președintele organizației PAS din Bălți. Partidul condus de Maia Sandu nu a publicat prea multe informații despre înaintarea acestui candidat. În municipiul Bălți formațiunea politică condusă de Andrei Năstase a înaintat-o la funcția de […]

March 29, 2018

Cazul Skripal – aritmetică diplomatică

Opaa! În păruiala de maidan dintre MI6 și GRU am intrat și noi ”ca surda în horă”, ca să citez din înțelepciunea străveche a nației. Cum așa? Un scurt fragment din comunicatul Ministerului român de Externe este elocvent cu privire la ilaritatea și lipsa de logică (și mai ales de probe!) la care am achiesat […]

March 24, 2018

Ieșean în România europeană – de la mândrie la scepticism

Vasile Roman

Diavolul îi atacă mai mult pe oamenii atunci când îi vede singuri. Pentru acest motiv trebuie să ne găsim adesea, pe cât putem, în însoțire cu oameni buni, pentru a nu fi expuși atacurilor dușmanului nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur             EUROPA – UN VIS PE CARE NU REUȘIM SĂ ÎL VISĂM […]

March 23, 2018

”Resetarea” deontologică a presei

Dan Diaconu

Intrate în penurie de finanţări, hoiturile deontologice de presă încep să capoteze rând pe rând. Realitatea TV – o televiziune fără audienţă, dar cu propagandişti isteroizi – îşi vede sfârşitul previzibil odată cu penalizarea şi înlocuirea judecătoarei care-a reuşit să întindă un faliment dincolo de limitele bunului simţ. România Liberă, la presiunea lui […]

March 15, 2018

Administratia Macron doreste si niste dovezi in sprijinul acuzatiilor UK la adresa Rusiei

Administraţia Emmanuel Macron a anunţat miercuri că aşteaptă dovezi clare privind implicarea Rusiei în atacul neurotoxic din Marea Britanie înainte de a trece la măsuri de retorsiune, relatează site-ul cotidianului Le Figaro. Franţa aşteaptă concluziile definitive ale anchetei înainte de a trece la eventuale măsuri de retorsiune împotriva Rusiei. ”Nu facem politică fictivă; dar, dacă […]

March 9, 2018

DEFENCE SECURITY ASIA (DSA) 2018

DSA is the most important defense and security exhibition in the Asian Region. The edition 2018 of DSA will take place from 16 to 19 April, 2018 in the new Malaysian International Trade and Exhibition Center MITEC. DSA exhibition it’s more than 1,000 companies from the global defence and security sector from more than 50 […]

March 9, 2018

COMBAT LOGISTICS 2018 – WARSAW

Combat Logistics – 17th – 19th April 2018 – presents the perfect opportunity to assess the performance and mission effectiveness of modern military supply chains at an international level. The event will be structured around “performance based logistics”, allowing solution providers and military organisations to share their newly developed skill sets. Combat Logistics 2018 will […]

March 9, 2018

INNOVATION & LEADERSHIP IN AEROSPACE – BERLIN

Innovation and leadership in aerospace (ILA) Berlin – 25-29 April 2018/ExpoCenter Airport – focuses on aerospace innovations in five categories: Aviation, Space, Defense & Security, Supplier and Special Features. At ILA Berlin, over 1,000 exhibitors from 37 countries showcase their expertise – from civil aviation to defense, security and space, and from major corporations to […]

March 9, 2018

Trump accepts offer to meet Kim Jong Un

U.S. President Donald Trump said he was prepared to meet North Korea’s Kim Jong Un in what would be the first face-to-face encounter between the two countries’ leaders and potentially mark a major breakthrough in nuclear tensions with Pyongyang. “A meeting is being planned,” Trump posted on Twitter. Trump had agreed to meet by May […]

March 9, 2018

Stâlpii României la aniversarea de Centenar

Vasile Roman

Orice contrucție sănătoasă are temelie și stâlpi de susținere Astăzi, mai mult decât altă dată, suntem obligați moral să privim mai mult decât ieri și decât mâine la ceea ce am fost, suntem și mai mult la ceea ce ne dorim să fim ca neam și țară. Preocupările politice minore și meschine invadează […]

February 28, 2018

Realități despre dragostea de țară

Vasile Roman

Omul care îl adoră pe Dumnezeu își iubește și părinții săi și casa și patria sa. Unul care nu-l iubește nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubește nimic, firește nu își va iubi nici patria sa, deoarece patria este marea familie. Sfântul Paisie Aghioritul Atomizarea socială și pervertirea memoriei   Psihologul […]

February 19, 2018

Mărul discordiei politicii moldovenești: fotoliul de primar pentru Chișinău și Bălți

Victor Nichituș

La finele lunii mai 2018 vor avea loc în municipiile Chișinău și Bălți alegerile locale anticipate – cei doi primari și-au depus mandatele. Demisia primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă a fost coordonată cu demisia lui Usatâi, anterior, Dorin Chirtoacă nu admitea posibilitatea demisiei sale din funcție, nici președintele liberalilor moldoveni, Mihai Ghimpu nu […]

February 14, 2018

Vremuri tulburi pentru premierul Israelului

Gabriela Ioniță

Potrivit jurnaliștilor de la Reuters, Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, a declarat, miercuri, că adversarii săi politici şi mass-media naţională încearcă să discrediteze Guvernul pe care îl conduce, punându-se presiune asupra anchetatorilor în aşa fel încât primul-ministru să fie acuzat cu ”orice preţ”. La rândul său, Poliția israeliană declară că primul ministru Benjamin Netanyahu […]

February 14, 2018

Scrisul face bine

Păstrez încă scrisori de la bunicul meu. S-a născut la sfârșitul secolului 19 în Banat, într-o familie de oameni gospodari,  a trăit și a fost educat acolo într-o atmosfera de ordine, legi și reguli asumate și respectate și păstrare a tradițiilor. A luptat în primul război mondial, ajungând până în Austria și Italia, apoi, o […]

February 10, 2018

MUNICH SECURITY CONFERENCE 2018

The Munich Security Conference 2018 will take place from 16 to 18 February 2018. The conference agenda for the MSC 2018 will focus in particular on the future role of the European Union as a global actor and its relations with Russia as well as the United States. In addition, the growing threat to the […]

February 8, 2018

Muzicienii români cântă ACASĂ

Asociația Prietenii Muzicii Moderne din Iași a demarat un proiect cultural prin care se dorește promovarea activităților artistice ale unor muzicieni români care activează în străinătate. Mai multe aflați aici.

February 8, 2018

Primarul, hotarul și Centenarul

Victor Nichituș

”Aleşii locali din Republica Moldova care vor semna declaraţii de Unire cu România ar putea fi invitaţi la Iaşi, la un dineu unionist”, declarația aparține primarului de Iași, Mihai Chirica și a fost făcută zilele trecute la o emisiune a TVR Moldova care emite în Republica Moldova. De aici. Vizita pe care a […]

February 8, 2018

Paralela europeană

Lipsa unei politici coerente europene, precum și lipsa unui răspuns ferm al Bucureștiului, ne penalizează tot mai drastic. În același timp se naște, la nivel european, un stat paralel, în care-și dau mâna birocrați de la Bruxelles cu tartori din diversele servicii de informații europene, un stat paralel care face aceleași lucruri pe care le […]

February 1, 2018

Unionism și marketing politic

Trebuie clarificat odată și odată (cu cât mai repede, cu atât mai bine!) și ipoteticul interes al românilor, pentru reîntregirea cu Basarabia (Rep.Moldova). De fapt situația e mult mai prozaică și trebuie evaluată din perspectiva lui ”show me the money”, adica a interesului, pe termen scurt, mediu și lung. Cine și cu ce se alege […]

January 30, 2018

Pumnul și palma: Regimul Traian Băsescu și elitele sale

Mircea Platon

Împăratul cu șapcă. Regimul Traian Băsescu și elitele sale (București: RAO, 2017), de Radu Călin Cristea, este o carte în două volume, de peste o mie de pagini format A4. E o carte groasă. O carte despre minciuni. Despre minciuni care au tras mai greu la cântar decât o țară întreagă. Dacă Radu […]

January 28, 2018

Anul Centenar. „Iași, Capitala Renașterii Naționale” ?

Victor Nichituș

Radio Chișinău anunță că vicepremierul moldovean pentru integrare europeană, Iurie Leancă, va face o vizită la București pentru a discuta posibilitatea depunerii de către Republica Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană în timpul președinției României din 2019. De aici. Vizita lui Iurie Leancă în România are loc pe fundalul politic în […]

January 13, 2018

Un animal ciudat: Omul

Singurul dintre animale care se aliază cu altele ca să-și distrugă sau supună semenii e homo sapiens. Mai mult, singurul, care are sângele rece să ajute alte animale să prospere ca după aceea să le căsăpească și să se delecteze cu ele. Suntem o specie ciudată. Omul și calul au făcut istorie năvălind peste alți […]

January 12, 2018

Când America gafează, China se repoziționează. Strategic.

Dan Diaconu

Gândindu-se că în Pakistan lucrurile vor funcţiona la fel ca-n Qatar, președintele Trump a dat cu barda pe Twitter cum că pe-acolo nu e chiar limpede cum stă treaba cu teroriştii, că pe bin Laden armata americană ar fi trebuit să-l vâneze singură etc., obţinând cel mai mare eşec al politicii sale de […]

January 12, 2018

Cum facem cu țara?

– Domnule PM Tudose, aţi spus că Petrom nu va îndrăzni să mărească prețurile când cu acciza, că vor vedea ei ce pățesc, deci cum facem? – Ministrul Toader Tudorel a zis că va anunța până la 31 decembrie dacă cere revocarea lui Kovesi, cum facem? – Așa ferm v-ați dovedit a fi cu Banca […]

January 10, 2018

Drumul spre Europa via București, calea lungă de la vorbe la fapte

Victor Nichituș

Directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie,  a declarat că, în anul 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la punctele de frontieră: Cahul-Oancea, Costești-Stânca și Lipcani-Rădăuți. Potrivit acestuia, Chișinăul a elaborat proiectul unui Acord interstatal dintre România și Republica Moldova privind procedura controlului comun la frontieră, documentul aflându-se la […]

January 10, 2018

Ne-am repliat şi stăm spate în spate

Când eram foarte tânăr, în primul an de activitate, eram idealist, îmi iubeam uniforma şi credeam cu tărie în lege şi dreptate. Într-una din zile am confiscat câteva baxuri de ţigări ne timbrate de la un cetăţean şi i-am aplicat o sancţiune contravenţională. Nici n-am apucat bine să închei activitatea de introducere la camera de […]

January 10, 2018

România la Centenar. Fără festivism.

Vă dați seama în ce mizerie abisală e neamul românesc la vreme de Centenar ? Suntem furați de 28 de ani de toate scursorile, școlile au ajuns fabrici de idioți cu ifose, maneliștii fac legea, clanurile țigănești ne sfidează la adăpostul corectitudinii politice, iar poporul ăsta tace încălecat de o mână de lepre cu damf […]

January 8, 2018

Mă doare când primesc o astfel de palmă !

Eu nu pot să înţeleg aşa ceva… nu pot şi pace, e dincolo de mine. Doar să te uiţi în jur, atâtea femei frumoase, disponibile, de toate vârstele, pe toate gusturile, curate, la locul lor, doar să vorbeşti frumos şi să fii cât de cât… să nu candeşti. Şi tu te duci ca un nenorocit, […]

January 3, 2018

Iran – what next ?

Ocupaţi cu porcul şi sarmaua, n-aţi băgat de seamă că mega-războiul coaliţiei Arabia Saudită-Israel contra Iranului a început. Reţineţi: data de începere a acestui conflict este 27 decembrie, momentul în care tefeliştii iranieni au fost scoşi pe străzi. Operaţiunea este una clasică de destabilizare, utilizată în tot Orientul cu prilejul „primăverilor arabe”. Tinerii care ies […]

December 29, 2017

Fostul judecător Vasile Zvara, hotărât să vorbească, după 17 ani de ”exil, injustiție și umilință”

Noi dezvăluiri, în exclusivitate, despre cazul fostului judecător Vasile Zvara, condamnat în anul 2011 la patru ani de închisoare, dar cu suspendare, plus șase ani ținut sub supraveghere. 2000 – 2011, asta este perioada de aproape 12 ani în care așa-numitul caz Zvara a fost oficial pe rol – la Parchetul General al României, la […]

December 17, 2017

MIDDLE EAST & NORTH AFRICA ENERGY CONFERENCE

The Middle East and North Africa Energy (MENA) Conference, organized by the Chatham House, will take place from 29th January to the 30th January 2018 at the Chatham House in London, United Kingdom. The conference will cover areas like the intersection of energy, security, and international politics in the Middle East and North Africa along […]

December 17, 2017

DEFENCE GEOSPATIAL INTELLIGENCE for National Security

22 – 24 January, 2018, London, United Kingdom DGI is Europe’s largest annual gathering dedicated to high-level discussion addressing the major challenges of the defence and government geospatial intelligence community. As threats to national security become more unpredictable, geospatial intelligence has an even more important role to play in the future of safety, security and […]

December 17, 2017

Argentina Navy Chief fired after ARA San Juan submarine tragedy

ARGENTINA – Argentina has fired the head of its Navy a month after one of its submarines vanished with 44 crew members on board. Admiral Marcelo Eduardo Hipolito Srur was sacked by the country’s defence minister. The ARA San Juan was last heard from on November 15 when it reported a fire on board. A […]

December 17, 2017

Gânduri pentru ultimul drum al Regelui Mihai I

Regele Mihai I al României: “Sunt român şi asta o simt foarte tare. Şi pe unde pot, fac tot ce-i posibil pentru ţara românească”. *** Am urmărit ceremonia înmormântării Regelui Mihai I. Aceasta nu a fost o zi a decontului între Republică și Monarhie, ci una în care ne-am recuperat istoria, reconciliindu-ne cu noi înșine. […]

December 17, 2017

U.S. Displays Weaponry It Says Proves Iran’s Influence

New UN report says investigators couldn’t definitively conclude missiles came from Iran. The U.S. for the first time publicly displayed what officials said were Iranian-made missiles, drones and other weaponry as proof of Tehran’s growing military influence in the Middle East. At a hangar on an Air Force base in Washington, D.C.—where weapons remnants were on […]

December 16, 2017

Rusia – amenințări posibile și ceva butaforie de imagine

Vasile Roman

Rusia și arta disimulării Scriitoarea Margaret MacMillan, în cartea intitulată Războiul care a pus capăt păcii, face o realistă radiografie a modului în care Europa anilor 1900 a făcut pași decisivi pentru prima conflagrație mondială. Personalități politice și militare cu comportamente revanșarde, lipsa unui dialog consitent, temeri statale, interese economice minore și nu […]

December 9, 2017

Uniunea Europeană şi Japonia au încheiat un acord de parteneriat economic

Uniunea Europeană şi Japonia au încheiat, vineri, un acord de parteneriat economic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, relatează site-ul agenţiei Reuters. Potrivit unei declaraţii comune a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a premierului japonez Shinzo Abe, “finalizarea negocierilor între UE şi Japonia demonstrează o voinţa politică puternică pentru a […]

December 6, 2017

Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului

Donald Trump a recunoscut miercuri oficial “Ierusalimul drept capitala a Israelului”, o ruptură radicală cu decenii de diplomație americană și internațională, scrie AFP. Președintele american a revendicat o “nouă abordare” asupra conflictului israeliano-palestinian, asigurând că respectă o promisiune pe care predecesorii săi au “eșuat” să o respecte. De asemenea, liderul de la Casa Albă a […]

December 1, 2017

Politicienii vremelnici si natiunea perena

1 Decembrie. Ziua naţională a României. E ziua în care poporul acesta, participând (de la faţa locului sau de acasă, de oriunde din lume) la paradele armelor şi serviciilor întrunite, precum şi la celelalte manifestări desfăşurate cu ocazia zilei de 1 decembrie, îşi priveşte propria imagine în oglindă. Alături de sănătate şi învăţământ, alte două […]

November 30, 2017

LA MULTI ANI, ROMANIA !

November 30, 2017

Marea Strategie: Unirea românilor

Vasile Roman

O scurtătură (pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova nn.) via unirea cu România nu e o soluție, a declarat presedintele României, Klaus Iohannis, dând încă odată, o notă clară că deși vorbește despre un proiect de țară pentru România, premisele de la care pornește sunt ale unui președinte temător, care așteaptă […]

November 19, 2017

Olli Ruutu appointed Deputy Chief Executive of the European Defence Agency (EDA)

The EDA Steering Board today appointed Mr Olli Ruutu as next Deputy Chief Executive of the Agency. He will take up his duties in March 2018. Mr Ruutu is currently the Deputy National Armaments Director at the Finnish Ministry of Defence and Director of the Materiel Unit at the Resource Policy Department. He chairs the […]

November 19, 2017

Sophia – un abil exercițiu de PR

Robotul (roboata?) Sophia a căpătat un exces nemeritat de popularitate în ultimele luni. Prezentare la ONU, interviuri în mass media, acordarea cetățeniei saudite… De ce popularitatea de care se bucură nu e meritată? Încerc să explic: 1.) Inteligența artificială a Sophiei este identică cu aceea a Google Home, Bixby, Siri sau a oricărui alt asistent […]

November 13, 2017

Cooperarea militară structurată permanentă în domeniul apărării – numită PESCO – vizează crearea unui armate federale a Uniunii Europene

Ultimele decizii luate la nivelul Uniunii Europene sugerează că aceasta se va îndrepta spre legături militare mai strânse de apărare, context în care începând de luni, 13 noiembrie 2017, mai mult de 20 de state UE vor semna un pact militar, ca punct de reper care urmărește să intensifice cooperarea militară după Brexit și să […]

November 10, 2017

Maia Sandu renunță la ”Demnitate și Adevăr”

Sondaj de opinie: socialiștii moldoveni au cea mai mare cotă de încredere. Guvernul de la Chișinău a aprobat harta circumscripțiilor uninominale pentru alegerile din 2018. Andrei Năstase nu are încredere în casele de sondaje din Republica Moldova. Maia Sandu: PAS își păstrează toate opțiunile deschise pentru alegerile parlamentare din 2018. Ergo: Maia renunță la demnitatea și […]

November 10, 2017

Scandaloasa “anti-corupție” a monarhiei saudite

Dan Diaconu

În Arabia Saudită a început o crâncenă şi ciudată luptă la vârful puterii. Căţărat în spatele unei comisii infernale, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a început o campanie „anticorupţie”, copiată parcă din surata ei românească. Unsprezece prinţi au fost arestaţi, iar averea le-a fost confiscată într-o operaţiune fulger. Pentru opinia publică a fost […]

November 6, 2017

Strategia națională de apărare a Republicii Moldova – mingea e în terenul președintelui Dodon

Vasile Roman

  Geografia Republicii Moldova, țară aflată  în proximitatea Mării Negre, pe malul drept al râului Nistru ne determină să credem că ea ar aparține vestului european. Geopolitica Mării Negre, unde se confruntă interesele Rusiei cu cele ale Uniunii Europene și Euro-atlantice, ne determină să credem că Republica Moldova este de facto inclusă în […]

November 2, 2017

România întinde o mână de ajutor instituțional Rep. Moldova

Victor Nichituș

Tot mai multe voci de la București invocă faptul că România ajută la consolidarea instituțiilor statale moldovenești. O scurtă radiografie cred că este benefică pentru înțelegerea realității.   Contextul politic Parlamentul European a respins tăierile bugetare cerute de Consiliul UE. Pentru a asigura stabilitatea economică și politică din țările vecine UE, […]

October 30, 2017

CONFERINȚELE New Strategy Center – IAȘI 2017

Read more about this event.

October 25, 2017

Măria Sa, Soldatul

Vasile Roman

Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. Armata României este instituția în care peste 70% dintre cetățeni au încredere, în timp ce încrederea acestora în guvern sau administrația locală se situează în procente care variază între […]

October 19, 2017

TRAND WINDS 2017 – BUCHAREST

October 19, 2017

”Soldații” abominabili ai lui Big Brother

Dan Diaconu

1 octombrie 2017. De la geamul unui hotel din Vegas, ţăcănitul armelor dobora fără milă zeci de oameni care asistau la un concert de muzică country. Ajunşi, ca de fiecare dată, prea târziu în camera descreieratului care trăgea în plin, poliţiştii n-au putut să facă altceva decât să constate că deviantul atacator era […]

October 18, 2017

Rusia, mișcările secesioniste și forțele speciale

Vasile Roman

Șeful Statului Major General nu are rețineri în a descrie pericolul pe care Rusia îl reprezintă pentru securitatea României, așa cum nu are rețineri în a vorbi despre amenințările transnaționale. “În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situația se deteriorează, am văzut acțiunile Rusiei, poziția sa militară, cât și criza […]

October 17, 2017

Aroganțele președintelui Dodon și-au găsit ”nașul” ?

Curtea Constituțională de la Chișinău a stabilit că refuzul președintelui Igor Dodon de a semna decretul de numire a ministrului Apărării poate constitui un motiv justificat de suspendat temporar din funcție. „Refuzul președintelui de a-și executa obligațiile constituționale constituie imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile și justifică instituirea interimatului funcției care se asigură, în ordine, […]

October 17, 2017

Corectiv: Este nevoie de PLURIPARTIDISM!

Adrian Sereș

Cu tristețe trebuie să semnalez un fenomen social care se propagă tot mai vizibil în sfera online. Intelectuali și persoane cu mai puține cunoștințe politologice scriu despre necesitatea dispariției/anihilării totale a PSD de pe scena politică. Iar asta din considerentul că doar așa poate fi salvată democrația, stabilitatea economică, echilibrul dintre instituții, respectiv […]

October 12, 2017

România și vulnerabilitățile NATO

Vasile Roman

Prin întărirea României, NATO nu rezolvă o amenințare din partea Rusiei ci acoperă o vulnerabilitate din partea Turciei Într-un interviu, dat în 11 iulie 2016, pentru blogul Jurnalist de dimineață, a domnului Victor Nichituș, afirmam că „România a făcut eforturi mari pentru crearea comandamentului multinațional de tip divizie, iar acum s-a angajat să […]

October 5, 2017

Vosganian ouă. (cu accent pe ”ă”)

Acum, să-l faci public pe Varujan Vosganian un incult, analfabet, tărtan obscurantist e o nerozie. Într-adevăr, a făcut o declarație aș zice prolixă, dat fiind faptul că a ajuns cu fiscalizarea oului dincolo de crepusculul discursului politic în care economia și proza se scuipă una pe alta. Cred că ouăle stau cel mai bine în […]

October 2, 2017

Spre o Uniune Europeană unită sau spre una divizată ?

Vasile Roman

Liderii Uniunii Europene (în special președintele Comisiei Uniunii) transmit un mesaj care ne duce cu gândul că Uniunea Europeană are posibilitatea să se reformeze și să urmeze drumul federalizării. Mesajul președintelui Franței Macron (transmis tinerilor de la Sorbona), ne duce spre același obiectiv, ba mai mult liniile directoare pe care ni le propune […]

October 1, 2017

CONFERINTA CYBER-SECURITY 2017

 

September 30, 2017

Războaiele nevăzute se câștigă cu aliați discreți, NU cu ambasadori guralivi

Gabriela Ioniță

În timp ce într-un film alb-negru și cu sonor prost – ca să citez un prieten – politicienii români se păruiesc precum chiorii iar propagandiștii publicațiilor/tv mainstream (unii mai puțin informați, majoritatea bine plătiți) vă flutură constant prin fața ochilor spectrul terifiant al ”omuleților verzi ai generalului Shoigu” mărșăluind nestingheriți prin Europa și […]

September 29, 2017

Patriarhul Kirill al Moscovei vine în România la invitaţia Patriarhului Daniel

Diplomația religioasă rusă își reconfirmă pragmatismul. Conducătorul celei mai marie biserici creştin-ortodoxe a lumii, Patriarhul Kirill I al Moscovei, vine la Bucureşti pe 27 octombrie, într-o vizită oficială, la invitația Patriarhului Daniel. În contextul anului comemorativ dedicat apărătorilor ortodoxiei în vremea comunismului, Patriarhia Română a transmis invitaţii de a veni la Bucureşti tuturor şefilor de […]

September 29, 2017

Ministerul Apărării recrutează voluntari

September 29, 2017

Reforma în Justiție – Abordare Meritocrată (I)

Gheorghe Bozgan

STAREA JUSTITIEI AZI Daca Romania este asa cum este, adica furata – doar 8 % mai reprezinta capital romanesc in economia nationala ,prabusita demografic- 20 milioane de avorturi facute dupa 1989 si 3 milioane de romani fugiti de saracie din tara (locul 2 in lume, dupa Siria, la emigratie ) si cu scara […]

September 29, 2017

Ce a făcut ministrul Fifor la Pentagon ?

Mihai Fifor, Ministru al Apărării ne spune – după recenta vizită la Pentagon și niște întâlniri cu lobbistii complexului militar-industrial de peste Ocean – că prima baterie de rachete Patriot vine în România în noiembrie. Să-i urăm deci bun venit, cu punctarea unor nedumeriri și întrebările ce rezultă la o scurtă analiză a informației respective. […]

September 26, 2017

Ministrul Apărării și șeful SMG – vizită la Institutul Cantacuzino

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a vizitat marți, împreună cu șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, Institutul Național de Cercetare “Cantacuzino”. Potrivit unui comunicat dat publicității de Departamentul de Comunicare din cadrul MApN, este prima vizită a ministrului Mihai Fifor la Institutul “Cantacuzino”, după ce, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat preluarea acestei instituții de către […]

September 26, 2017

Germania post-electoral – despre ”pericolul” ascensiunii extremiștilor în Bundestag

Tudor Codiță

Întrebările unor prieteni bine intenționați, preocupați în special de (re)emergența extremismelor de dreapta, dar și de stânga, m-au obligat să formulez câteva răspunsuri pe care le voi reproduce aici, în speranța că vor folosi celor care au și curiozități, nu doar certitudini, cu privire la peisajul politic german: 1. Die Linke (Stânga) nu […]

September 26, 2017

Mattis visits India to ask more help in Afghanistan

US Defense Secretary Jim Mattis was in the Indian capital on Tuesday, marking the first visit to the country by a Cabinet-level official from President Donald Trump’s administration. In meetings with Indian Prime Minister Narendra Modi and other officials, Mattis was expected to focus discussions on security in Afghanistan, military technology and a possible deal […]

September 24, 2017

Alegerile din Germania: Victorie pentru Merkel, prăbușire pentru SPD, record electoral istoric al AfD

Angela Merkel a obținut al patrula mandat la conducerea Germaniei. Partidul său Uniunea Creștin Democrată (CDU) a fost votat de aproximativ 33% din alegători. SPD s-a prăbușit la 20%. Partidul de extremă dreaptă, Alternativa pentru Germania (AfD), a obținut o victorie pe care nimeni nu a anticipat-o, 13,5% și revine în Bundestag după 60 de […]

September 18, 2017

Coreea: calcule și efecte

Marius Văcărelu

Pe 9 martie 2017 scriam despre criza din peninsula Coreea câteva opinii, iar ultimul paragraf era acesta: „Contextul personal al liderului nord-coreean face să fie astăzi mai probabilă o criză acută aici, decât în altă parte, prin relevanţa armamentului ce ar fi folosit, precum şi a ţărilor implicate. Iar dacă o astfel de […]

September 15, 2017

Coreea de Nord recidivează – un nou ”test” balistic peste teritoriul de nord al Japoniei

Coreea de Nord a lansat, vineri, o rachetă balistică care ar fi traversat spaţiul aerian al Japoniei, la doar trei zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni împotriva regimului de la Phenian. Secretarul general al Executivului japonez, Yoshihide Suga, a afirmat că testul Phenianului reprezintă o ”provocare excesivă”. De asemenea, […]

September 15, 2017

North Korea fires second ballistic missile over Japan

North Korea has fired a ballistic missile across Japan, creating new tension in the region after its nuclear bomb test less than two weeks ago. The missile reached an altitude of about 770km (478 miles), travelling 3,700km before landing in the sea off Hokkaido, South Korea’s military says. It flew higher and further than one […]

September 5, 2017

Split TVA – apocalipsa defalcată

Anul viitor, în aprilie, economia românească va fi în colaps total prin introducerea split TVA. Habar n-am ce calculele și-a făcut guvernul, ce studii, cum a evaluat impactul (ei neavând nici o tangență cu economia reală, deși majoritatea au firme, „au pe cineva care se ocupă”). Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie? – […]

September 4, 2017

Așteptare, întrebări, lehamite…

De la o vreme, parcă aşteptăm mereu ceva şi ne întrebăm ce şi cum o să se întâmple. Va fi război? Vor mai rezista crucile de pe cupolele Occidentului? Vin ruşii peste noi? Ne-o sări NATO în ajutor? Dar Trump? Ce-o mai avea de gând dolofanul de la Phenian? Când citeşti ziarele (pe net, desigur) […]

September 4, 2017

China – această “anaconda” a finanțelor globale

Dan Diaconu

După ce – în ciuda boicoturilor iniţiale – China a lansat cu succes Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB), iată că a sosit momentul unei noi destructurări a sistemului financiar mondial: lansarea internaţională a unui contract futures pe petrol denominat în yuani şi garantat cu aur. Astfel, pe fondul unei situaţii internaţionale extrem de […]

September 1, 2017

Israelul isi sporeste zestrea fortelor aeriene cu 17 avioane F-35

Israelul a finalizat achiziționarea a șaptesprezece avioane de luptă F-35 suplimentare, un acord încheiat cu gigantul industrial american Lockheed Martin, care va echipa aviația militară israeliană cu cincizeci de aeronave, în prezent cele mai moderne din domeniul apărării. „Finalizarea acordului privind achiziționarea de șaptesprezece F-35 suplimentare, este o realizare importantă și strategică pentru forțele aeriene […]

August 25, 2017

Republica Moldova – în campanie pre-electorală deja

Victor Nichituș

Numeroasele declarații făcute recent de diferiți actori politici din Republica Moldova demonstrează că partidele moldovene încearcă să își găsească un loc cât mai favorabil pe linia de start a campaniei electorale din 2018.   Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate anunță că, la toamnă, simpatizanții PAS vor continua să protesteze împotriva noului […]

August 25, 2017

How should be seen Intermarium

The entire world is in a poor status of quiet, not only because the immigrants crises, but because the unpredictable behavior of Russia and North Korea. From here, Europe is involved in a process of political reshaping. Russia rewrite the borders with Ukraine and Georgia, European Union send messages about the internal reforms (not all […]

August 25, 2017

Departamentul de Stat al US nu poate furniza probe oficiale privind noile acuzații împotriva Rusiei

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, nu a putut oferi jurnaliștilor americani dovezi că Rusia ar fi furnizor de arme către mișcarea radicală a „talibanilor“ din Afghanistan (organizație interzisă în Rusia, de altfel). „Nu trebuie să avem un răspuns cu dovezi în mod oficial“ – a spus Nauert, răspunzând unei […]

July 27, 2017

Cordonul estic de securitate – cheia noii geopolitici europene

Victor Nichitus

Cine controlează cordonul de Est, de la Baltică la Marea Neagră, controlează practic securitatea celor două blocuri geopolitice antagoniste – Rusia și UE, spunea George Friedman în 2009. De aici.   Friedman anticipa importanței Poloniei și a României, sub influența Statelor Unite care dorește în prezent să pună presiune pe Rusia. Țările Europei Occidentale, anchilozate […]

July 26, 2017

Libya will hold election next spring

Libya’s two main rival parties announced a cease-fire on Tuesday and said they intend to hold elections next spring after they met in Paris for negotiations mediated by French President Emmanuel Macron.

July 17, 2017

Apărarea României – între hard și intelligent power

Dan Diaconu

Din când în când, câte-un prieten mă mai trage de mânecă şi-mi spune că greşesc amarnic atunci când atac programul de înzestrare al armatei române. Zic unii că e necesar, că suntem ca în epoca de piatră şi că asta e lumea de azi: trebuie să arăţi că ai cu ce. Poate c-aş […]

July 17, 2017

US Navy commissions Aegis-capable destroyer for Asian deployments

The US Navy has commissioned its latest Arleigh Burke-class guided-missile destroyer, the USS John Finn, at the joint naval base Pearl Harbor-Hickam, Stars and Stripes reported on Sunday, July 16, 2017. The 9,100-ton vessel carries a crew of roughly 300 people and is armed with the Aegis Baseline 9 ballistic missile defense system. It is […]

July 12, 2017

Patriotism vs. rachete Patriot

Lupta anti-corupție este cel mai mare eșec post-decembrist. Și, prin consecințe, practic ireparabil. România este neguvernabilă. Partidele politice sunt la pământ. Statul, și instituțiile sale, pe butuci. Nimeni nu mai controlează nimic. Migrația se accelerează, românii căutând acum mai ales normalitatea unei societăți funcționale, și nu neapărat locuri de muncă. Nu mai e de râs. […]

July 3, 2017

Meeting Recep Tayyip Erdogan and Russian Defense Minister Sergey Shoigu in Istanbul

Turkey’s president, Recep Tayyip Erdogan, has received Russian Defense Minister Sergey Shoigu in Istanbul, the Turkish presidential press service said in a statement. The meeting took place in Istanbul’s Tarabya Presidential Residence, the press office said. Details concerning the negotiations between the Turkish president and Russian defense chief haven’t been shared with the media. In […]

July 3, 2017

China dispatches military vessels & fighter jets to warn off US warship

China has sent military vessels and warplanes to “warn off” USS Stethem, a guided-missile destroyer, that sailed near a disputed island in the South China Sea, according to Chinese Foreign Ministry spokesperson Lu Kang. “Under the pretext of ‘freedom of navigation,’ the US side once again sent a military vessel into China’s territorial waters off […]

June 28, 2017

Președintele Dodon dorește o nouă Strategie pentru Securitatea Republicii Moldova

Igor Dodon vrea o nouă Strategie Naţională de Securitate care „să corespundă statutului de neutralitate” al țării. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret privind retragerea Proiectului strategiei securităţii naţionale şi a Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia, elaborate în perioada mandatului fostului preşedinte Nicolae Timofti. „Conţinutul lor nu mai corespunde schimbărilor substanţiale […]

June 27, 2017

Franța – o nouă lege antiterorism restricționează drepturile și libertățile cetățenilor

La doar 5 zile după dejucarea unei noi tentative de atentat chiar pe Champs-Elysées, a fost prezentat în Consiliul de miniştri de la Paris un nou proiect de lege antiteroristă Teama asociaţiilor este ca nu cumva starea de urgenţă să nu devină norma, să nu intre în dreptul comun. Într-adevăr, două dispoziţii majore din starea […]

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new