Acordul privind zona de comerţ liber între statele CSI – ratificat de Parlamentul de la Chișinău

September 28, 2012

Legislativul Republicii Moldova a ratificat cu unanimitate de voturi, Acordul privind zona de comerţ liber între statele membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), semnat în 2011 la Sankt Petersburg. Acordul prevede liberalizarea comerţului între statele semnatare (opt din 11 state membre ale CSI), dar cu unele excepţii, în special ce ţin de taxele vamale la export şi import. Acordul prevede menţinerea taxelor vamale de export la gazul natural din Rusia, la materia primă pentru industria grea şi la lemn, a declarat în parlament ministrul adjunct al economiei, Octavian Calmac. Ratificarea acestui document va permite dinamizarea relaţiilor comerciale în spaţiul CSI, a declarat preşedintele comisiei pentru politică externă şi integrare europeană, Igor Corman.

Ratificarea Acordului de către Parlamentul de la Chișinău are loc pe fondul lucrărilor Forumului Investițional al țărilor din CSI care se desfășoară în perioada 27 – 29 sept. 2012 la Yalta (Ucraina) și unde premierul Vlad Filat se va întâlni din nou cu premierul rus Dmitri Medvedev.

Amintim că Republica Moldova negociază în prezent şi semnarea unui Acord de comerţ liber cu Uniunea Europeană, dar potrivit deputaţilor cele două acorduri sunt compatibile.

În opinia analiştilor, Acordul de comerţ liber în cadrul CSI nu va aduce beneficii importante RepubliciiMoldovaşi riscă să aibă soarta unui document similar semnat în anul 1994, care nu a intrat în vigoare pentru că nu a fost ratificat de toate statele.

Acordul privind zona de liber schimb a fost semnat pe 18 octombrie 2011 la Sankt-Petersburg și va intra în vigoare în termen de 30 de zile după ratificare de către ţările semnatare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new