Agricultura de subzistență – vulnerabilitate a securității naționale
February 25, 2016
Ionel Văduva
”Vulnerabilitățile sistemului național de apărare se manifestă pe tot ceea ce înseamnă canalul de decizie administrativă, începând de la definirea lui în strategia națională de apărare și mergând până la politicile implementate la nivelul ministerelor de linie – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) etc. prin lipsa unei coerențe” mărturisește Eugen-Valeriu Popa, consilier MDRAP, inclusiv în ceea ce privește situația terenurilor arabile.
Într-o întâlnire organizată de Sistemul de Informații pe Securitatea Alimentară (SISA), consilierul MDRAP a recunoscut că, în ciuda acestei stări de fapt, sistemul național de informații a transmis informări regulate decidenților politici cu privire la problemele apărute în zona producției și comerțului cu produse agroalimentare, situației terenurilor arabile ș.a.m.d., însă lucrurile nu au progresat semnificativ.
Popa a precizat totodată că suprafețele agricole din România sunt la un grad de fărâmițare pe care nici măcar nu-l putem măsura, în contextul în care vulnerabilitatea vizavi de disponibilitatea terenurilor agricole ar putea influența producția agroalimentară.
„Statul este în imposibilitatea de a gestiona grupurile de interese economice care speculează vulnerabilitățile sistemului național de apărare, în modul în care noi importăm grâu din Ucraina, îl exportăm ca fiind grâu românesc (asta înseamnă prime de export, TVA înapoi, accize ș.a.m.d.) și apoi îl importăm ca fiind grâu de altă naționalitate. De fapt el nu se mișcă din Antrepozite Port Constanța (…). Într-o discuție cu un general, domnia sa mi-a spus: «Noi am informat!». Venind în partea de siguranță alimentară, în România nu se controlează procesul de import și sursa sa, începând de la activități infracționale de modificare a termenului de valabilitate al produselor procesate sau semiprocesate, până la importul unor produse, adevărate bombe chimice. Din păcate, nu există niciun fel de autoritate care să certifice că ceea ce scrie pe eticheta unui produs este real” a declarat oficialul MDRAP. Mai mult, potrivit acestuia: „Din punct de vedere al vulnerabilităților întregului sistem, acestea se manifestă pe tot ceea ce înseamnă canalul de decizie administrativă, începând de la definirea lui în strategia națională de apărare, mergând până la politicile implementate la nivelul ministerelor de linie – Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării Regionale ș.a.m.d. prin lipsa unei coerențe. În momentul acesta suprafețele agricole din România sunt la un grad de fărâmițare pe care nici măcar nu-l putem măsura, nici măcar nu-l putem defini. (…) Apoi este vorba de partea de reglementare, partea de suport a fermierilor. Știți foarte bine care este distracția privind acele subvenții pe care în momentul acesta cred că suntem într-o situație delicată cu UE pentru că suprafața României este cam mare față de cea declarată cu 1,8%”.
Consilierul MDRAP recunoaște că românii se complac în zona agriculturii de subzistență și că țara noastră nu a dezvoltat nicio strategie în ceea ce privește predictibilitatea producției agricole, respectiv forței de muncă de la sate (a cărei medie de vârstă în 60 la sută din comune este de 58 de ani).
„Nici măcar nu se vorbește despre ceea ce înseamnă coerență, protecție și abordare strategică a producției agricole industriale în România. Suntem într-o situație în care ne complacem în agricultura de subzistență. Nu avem niciun fel de strategie și dezvoltare în ceea ce privește cele două mari componente care stau la baza definirii unei capacități de producție agricolă, acestea fiind în primul rând predictibilitatea producției agricole – irigații, întreținerea terenurilor, capacitate de producție mecanizată, iar al doilea – forța de muncă. Și aici vin cu câteva cifre – 60 la sută din UAT-urile definite ca și comune, media de vârstă este undeva la 58 de ani. Cu acești oameni trebuie să facem producție industrială” a mărturisit Eugen-Valeriu Popa. „Noi facem diverse studii privind impactul unor modele de vulnerabilitate. Zona Timișoara, datorită dezvoltării industriale din segmentul IT, este una cu șomaj negativ. Acolo, venitul mediu pe cap de locuitor, în zona metropolitană Timișoara și adiacente, este undeva la 600-700 de euro pe cap de locuitor; destul de mare. În această zonă, 60% din agricultură este de subzistență. Țăranii de acolo preferă să lucreze pâmântul cu plugul de mână decât să-l dea spre arendă”.
Vulnerabilitățile economice negestionate se pot transforma în riscuri la adresa securității alimentare
În lucrarea sa „Agrointelligence. Securitatea agroalimentară – o nouă paradigmă a globalizării”, drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu precizează că vulnerabilitățile economice negestionate se pot transforma în riscuri la adresa securității alimentare, cum ar fi diminuarea resurselor economice vitale prin lipsa unor proiecte de reconstrucție a infrastructurilor critice sau tendința de monopol asupra unor părți substanțiale din resursele naturale.
Și domnia sa și exemplifică: „Vulnerabilitatea vizavi de disponibilitatea terenurilor agricole ar putea influența producția agroalimentară, acest risc al împiedicării utilizării terenurilor fiind generată și de liberalizarea pieței funciare (ianuarie 2014), degradarea solului, schimbările climatice și creșterea efectului de urbanizare prin convertirea terenurilor arabile în terenuri intravilane” scrie doctorandul în lucrarea sa.
Și fermierii români conștientizează vulnerabilitatea vizavi de disponibilitatea terenurilor agricole și se plâng că străinii au acces prea liber la terenurile agricole, în timp ce aproape toate țările din Uniunea Europeană au reușit să impună condiții dure.
„În Germania, trebuie să dovedești că faci parte din economia țării, pentru a putea cumpăra vreun metru pătrat de teren agricol. La noi vin și cumpără ferme întregi” afirmat Baciu într-o conferință organizată nu demult la București. Un exemplu recent, a mai adăugat el, este cel în care o companie americană a cumpărat, dintr-un foc, aproape 10.000 de hectare în Botoșani. „Să vă uitați la unele bilanțuri depuse de străinii care dețin terenuri și păduri în România. Zici că nu au după ce bea apă când vezi ce profit au” a mai spus fermierul băcăuan.
România deține o suprafață însemnată de teren agricol, circa 14,7 milioane hectare (62% din suprafața totală de 23,84 milioane hectare), din care, 66,3% teren arabil, 29,2 la sută pajiști naturale și 4,5% plantații de pomi și viță de vie. Spațiul rural reprezintă 92% din suprafața totală de 23,84 milioane hectare și este format din teren agricol, zone forestiere, localități și amenajări rurale.
Conform Recensământului General Agricol din 2010, suprafața agricolă neutilizată este de 896.000 ha, în timp suprafața agricolă în repaus este de 953.000 ha.
Aproape 40% din terenurile agricole din România au ajuns în proprietatea unor firme sau persoane fizice străine, informează un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultură din cadrul Comisiei Europene.
Original file by Revista Fermierului
Leave a Reply