Ambasadorul Malghinov: Diplomatul rus Aleksandr Evsiukov a părăsit România
October 25, 2012
Ambasadorul Federației Ruse la București, Oleg Sergheevici Malghinov, a fost de la numirea sa la post (la începutul acestui an) și până în prezent un personaj extrem de discret și destul de reticent în relațiile cu mass-media. Din păcate, prima sa întâlnire cu reprezentanții majorității publicațiilor și televiziunilor din România s-a petrecut sub necesitatea nefastă a explicațiilor privind un grav accident produs de unul din subalternii săi. Ambasadorul Malghinov a organizat joi o conferință de presă în cadrul căreia a anunțat că diplomatul rus, care a accidentat la sfârșitul săptămânii trecute o tânără pe o trecere de pietoni din Capitală, a părăsit miercuri România.
“Exprimăm sincera compasiune faţă de rude şi cei apropiaţi, pentru noi esenţială este sănătatea domnişoarei, ambasada se află într-un contact permanent cu autorităţile spitalului”, a declarat joi ambasadorul rus, Oleg Malghinov, exprimându-și speranța că “accidentul rutier nu va dăuna relaţiilor româno-ruse care au început să aibă o dinamică pozitivă”.
“(…) în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţii diplomatice şi practica internaţională, considerăm imposibil ridicarea imunităţii diplomatului care a săvârşit acest accident”, a adăugat ambasadorul.
De asemenea, Oleg Malghinov a precizat că “partea rusă a luat decizia de a termina imediat mandatul” diplomatului Aleksandr Evsiukov, care a accidentat duminică o tânără studentă pe trecerea de pietoni aflată la intersecţia Camil Ressu – Ilioara din Capitală, acesta părăsind, miercuri, teritoriul României.
Potrivit ambasadorului, autorităţile de la Moscova vor efectua o investigaţie minuţioasă şi detaliată în speţă, iar schimbul de informaţii legate de accident între partea rusă şi cea română se va face în concordanţă cu legislaţia celor două ţări.
“Apreciem fidelitatea autorităţilor române faţă de respectarea principiilor dreptului internaţional, care, prin Convenţia de la Viena, garantează circulaţia liberă a diplomaţilor şi dreptul lor de a părăsi teritoriul statului şi, de asemenea, dorinţa părţii române de a rezolva acest caz fără politizare exagerată. Din partea rusă se va căuta aceeaşi abordare nepolitizată în viitoarea investigarea a accidentului”, a mai spus el.
“Ambasada mizează pe colaborarea cu autorităţile din România pentru investigarea circumstanţelor accidentului”, a spus ambasadorul, adăugând mulţumirile sale pentru reflectarea corectă a evenimentelor.
Întrebat dacă procurorul rus care va administra dosarul va veni în România pentru ridicarea probelor, Malghinov a arătat că partea română trebuie să trimită probele adunate. “Procedura este ca organele judiciare române responsabile pentru investigaţie să ia decizia de a solicita Rusiei să investigheze în concordanţă cu legea rusă. Ei vor trebui să prezinte toate probele colectate aici, apoi vor începe să analizeze organele din Rusia. Sunt proceduri stipulate în codurile juridice din România şi Rusia pentru a fi urmate de către procurori şi instanţe”, a mai spus oficialul rus.
Malghinov a precizat că a avut o discuţie cu Aleksandr Evsiukov pe marginea accidentului, iar versiunea prezentată de acesta a fost “puţin diferită” de ceea ce s-a putut vedea apoi pe imaginile filmate. “Am vorbit cu el imediat şi era foarte supărat. Varianta lui a fost puţin diferită faţă de ceea ce am văzut mai târziu pe imaginile filmate. Cred că este normal să existe o percepție diferită în astfel de situații. Nu avem nicio ezitare de a vedea cine în această situaţie a fost responsabilul principal, mai ales pentru că a fost vorba de trecerea printr-o zonă marcată pentru pietoni”, a spus ambasadorul rus.
Deși a fost întrebat de ce numele diplomatului în cauză nu se regăsește pe lista corpului diplomatic de pe site-ul oficial al Ambasadei, Malghinov a precizat că nu știe cu exactitate ce se găsește pe site, dar colaboratorii săi l-au asigurat că numele este menționat pe lista diplomaților. Cum numele respectiv nu a figurat niciodată pe site-ul Ambasadei FR în România, fie Excelența Sa, domnul Malghinov minte cu dezinvoltură, fie colaboratorii domniei sale îl mint cu multă naturalețe.
Oricum, contactați de jurnaliștii de la Hotnews, reprezentanții SRI au refuzat să facă comentarii cu privire la controversata identitate a diplomatului Evsiukov și a speculațiilor privind apartenența sa la rețeaua rusă de spionaj din România.
Amintim că pe 21 octombrie, o tânără, în vârstă de 19 ani, a fost lovită de o maşină a Ambasadei Federaţiei Ruse, accidentul având loc pe o trecere de pietoni aflată la intersecţia străzilor Camil Ressu şi Ilioara. În urma accidentului, tânăra a suferit un traumatism cranian sever, fiind internată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală. Tânăra este în continuare în comă, leziunile cerebrale sunt serioase, dar neurologic reacţionează bine, respectiv mişcă mâinile şi picioarele, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, Florian Bica.
Leave a Reply