Assad a mulţumit Chinei, Rusiei şi Iranului pentru susţinere

January 6, 2013

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad s-a adresat  naţiunii siriene în cadrul unui discurs public preluat de televiziunea de stat. Este primul discurs public al liderului de la Damasc din ultimele 6 luni, în condiţiile în care numărul victimelor din Siria a ajuns la 60.000 (potrivit rapoartelor ONU).

În cadrul speech-ului găzduit de Sala Mare a Operei de Stat din Damasc, plină de propriii săi suporteri, Assad a declarat că “în Siria se dă o luptă între popor şi criminali, între patrie şi duşmanii ei”. „Aceşti duşmani afirmă că se luptă pentru revoluţiei, însă acţiunile lor nu au nimic în comun cu revoluţia”, a spus el.

Assad a făcut apel la desfăşurarea unui dialog naţional şi la adoptarea unor propuneri politice pentru ieşirea din criză. Totodată, el a refuzat să poarte tratative cu „marionetele de opoziţie” ale Occidentului. „Conducerea este interesată de soluţionarea politică a crizei, dar deocamdată nu are parteneri”, a spus Assad.

În schimb, preşedintele sirian nu a ratat momentul pentru a multumi Chinei, Rusiei şi Iranului “pentru susţinerea acordată în mod public şi sprijinul privind împotrivirea în faţa unei intervenţii din afară în politica Siriei”, şi s-a declarat solidar cu martirii care au murit pentru libertatea ţării.

În replică, ministrul de externe britanic, William Hague, a caracterizat (pe contul său de Twitter) discursul liderului sirian ca fiind “unul extrem de ipocrit”, “moartea, violenţa şi opresiunea de care vorbeşte acesta fiind de fapt rezultatul propriilor sale acţiuni”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new