Back to the future

October 21, 2015

Sorin Ardelean

Astăzi este 21 oct. 2015, data în care Marty McFlay ajunge în viitor. Din păcate nimic din ceea ce găsește astăzi pe aici nu corespunde cu imaginea idilică asupra viitorului așa cum a fost ea imaginată în celebra trilogie ”Back to the Future” a anilor 90.

Daca Marty ar încerca să “recupereze” și să se pună la zi cu toate informațiile, printre altele ar observa și că, de exemplu, în ultimii ani, periodic, oficialii britanici au ținut să le reamintească partenerilor europeni, sub amenințarea constantă a retragerii din Uniunea Europeană, că supușii Reginei nu sunt fericiți cu actualele reglementări și că vor să renegocieze tratatul de bază, cerând repatrierea unor prerogative către parlamentul național. Și ar mai fi observat și că întreg acest demers este unul colectiv ce pare astăzi a fi cuprins aproape întreg spectrul politic britanic și nu al vreunei fracțiuni mai mult sau mai puțin eurosceptice.

Astfel, în acest efort colectiv s-a înscris și recenta declarație a Ministrului Britanic de Externe, Philip Hammond, care a ținut să reamintească partenerilor europeni că Uniunea Europeană are nevoie urgentă de reforme profunde. Și – ca de obicei – nici el nu a uitat să precizeze că “Este aproape sigur ca poporul Marii Britanii va opta, prin referendum, să părăsească Uniunea Europeană, dacă nu va obţine “reforme substanţiale şi ireversibile”. Așa cum spuneam, suntem deja obișnuiți cu genul acesta de mesaje care vin, după cum se vede, periodic de la Londra. Poate tocmai de aceea, declarația acestuia, pe fundalul  recentelelor evenimente de pe scena internațională, a părut să treacă neobservată. Cu criza refugiaților pe cap, aparent nimeni nu mai părut interesat de “amenințările” Londrei privind părăsirea Uniunii Europene. Așa că m-am întrebat dacă nu cumva a fost o greșeală de comunicare, alegând să transmită mesajul într-un moment prost. Ei bine, nu pot crede că ministrul de externe britanic și staff-ul său nu știu când e cazul să transmită un mesaj public pentru a-i maximiza impactul. Era însă evident că atunci când ai o masă de câteva sute de mii de oameni care se îndreaptă către centrul Europei, Londra nu mai poate ține capul de afiș cu pretențiile ei. Iar ministrul de externe britanic știe foarte bine acest lucru. Atunci de ce osteneala ?

Pentru că de fapt contează și pentru că acestea nu fac decât să sublinieze o realitate a momentului. Am fost constant un suporter al UE. Numai că, încet-încet, încep să le dau dreptate englezilor, chiar dacă mai sunt elemente în care opinia mea diferă de cea a celor din Westminster Palace. Europa are nevoie urgentă de reforme!

A devenit din ce în ce mai evident că Europa, în actuala formă de organizare și functionare este ineficientă, greoaie, nefuncțională în multe sectoare și – fără o reformă ori o restructurare – nu mai poate face față provocărilor pe care le are de înfruntat. Ori variantele sunt: fie flexibilizarea, prin descentralizare, ceea ce în termeni concreți înseamnă o disoluție și repatrierea a o parte din puterile delegate către Brussels înapoi parlamentelor statelor membre, fie printr-o integrare accentuată și transformarea UE într-un stat federal pe modelul Statelor Unite. Conceptul Statelor Unite ale Europei a fost vehiculat deja acum câțiva ani când criza economică a expus limitele actualei formule, dar a fost categoric respins de mai multe state membre. Din păcate în prima variantă, cea a disoluției, statele europene sunt condamnate pieirii, majoritatea dintre ele, luate individual, reprezentând cantități neglijabile în procesul de globalizare. Nici un stat membru nu are resurele și forța necesară pentru a face față razboiului economic modial ce se poartă la acest moment. Pentru cea de-a doua variantă, în mod evident, Europa este total nepregătită. Nu numai Marea Britanie ci și multe alte state europene sunt foarte departe de momentul în care vor fi pregătite să accepte o integrare mai aprofundată și renuntarea la prerogative ce țin de independența și suveranitatea lor ca stat. Iar acest lucru s-a dovedit cât se poate de clar în actuala criză a emigranților. Un scurt inventar al declarațiilor făcute, respectiv a măsurilor luate de la declanșarea crizei emigranților arată, în fapt, cât de departe este Europa de conceptul unei singure nații.

Criza refugiaților vine după un lung șir de alte crize. Criza economică, criza monedei unice, criza Cipriotă, criza datoriilor Greciei… toate au anuntat cât de ușor suntem gata să facem rabat de la normele și valorile traditionale, cât de repede renunțăm la reperele morale pentru conservarea unui status quo. Chiar dacă am ales să ignorăm evidențele, semnalele erau acolo, așa că nu ar fi trebuit să mire pe nimeni viteza cu care spațiul Schengen s-a înconjurat cu garduri de sârmă ghimpată de peste doi metri înălțime.

Iată de ce mesajul oficialilor britanici are relevanță. Nu suntem deloc pregătiți să ne asumăm o identitate comună, asemenea cetățenilor americani de exemplu, care deși pot proveni din state diferite se vor recunoaște reciproc ca fiind “americani”.  Și mai putin pregătiți suntem să acceptăm o schimbare profundă a orânduirii sociale în Europa. Pe de altă parte, revenirea la o Europă a granițelor și a argumentelor individuale înseamnă război după cum spunea și Mitterrand, în timp ce conservarea actualei stări de fapt este la fel de nocivă si creatoare de tensiuni. Și cum istoria ne-a demonstrat că orice schimbare de paradigmă socială este însoțită de convulsii sociale majore, cred că singura șansă de a evita un nou conflict pe bătrânul continent este asumarea conștientă și voluntară a evoluției. Dar pentru asta e nevoie de o nouă generație de oameni de stat cu viziune, de calibrul celor pe care i-a avut Europa la finele anilor ‘80 și începutul anilor ‘90.

Adică din cam aceeași decadă de timp din care pleca Marty McFlay pentru a-și rezolva niște probleme personale ce aveau să i se întâmple peste  doar 30 de ani!

Leave a Reply