Berlusconi condamnat la închisoare, avocaţii acestuia fac recurs
October 27, 2012
Avocaţii fostului premier italian Silvio Berlusconi au criticat dur condamnarea acestuia pentru fraudă fiscală în cazul Mediaset, precizând că vor face apel la verdictul “incredibil” de patru ani de închisoare cu executare, relatează Reuters.
“Sentinţa este absolut incredibilă”, au declarat avocaţii fostului şef al guvernului italian, Piero Longo şi Niccolo Ghedini. “Sperăm că va fi o atmosferă diferită la curtea de apel”, au afirmat aceştia, descriind verdictul de vineri drept “total lipsit de orice logică judiciară”.
Silvio Berlusconi a fost condamnat vineri, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală în cazul Mediaset, pedeapsă însoţită de interzicerea exercitării oricărei funcţii publice timp de trei ani şi de plata a 10 milioane de euro către fiscul italian, alături de ceilalţi inculpaţi în proces.
În procesul Mediaset, fostul premier este acuzat că a “umflat” în mod artificial costurile de achiziţie ale drepturilor de difuzare ale unor filme, cumpărate de la grupuri americane de societăţi fictive care îi aparţineau, pentru a le revinde imperiului său audiovizual Mediaset.
Fostul şef al guvernului italian va merge la închisoare doar în cazul în care va pierde ceea ce este probabil a fi un proces în apel de lungă durată..
Leave a Reply