British Petroleum – 5 miliarde de dolari pentru dezastrul din Golful Mexic
November 15, 2012
Compania British Petroleum (BP) va avea de plătit o amendă de cinci miliarde de dolari, iar cel puțin doi angajați ai firmei vor fi acuzați de ucidere din culpă, spune o sursă implicată în negocierile dintre Departamentul de Justiție din SUA și compania britanică, informează portalul USAToday. Potrivit BBC, numărul angajaţilor BP puşi sub acuzare ar fi mai mare.
De asemenea, jurnaliştii britanici susţin că deşi BP a făcut serioase demersuri ca acest dosar să nu ajungă în instanță, preferând să cadă la înțelegere cu Departamentul de Justiție din SUA în afara tribunalului, amenda primită va fi probabil cea mai mare din istoria SUA.
Reamintim că un puț de petrol de pe platforma Deepwater Horizon, care fora la 1.500 de metri adâncime, în largul Golfului Mexic, a explodat la 20 aprile 2010. În explozie au murit 11 oameni, spărtura puțului făcând ca circa 595.000.000 de litri de petrol să fie deversați în ocean, în decursul a 87 de zile.
O pată uriașă de petrol a afectat atunci coastele sudice ale Americii de Nord, provocând o uriaşă catastrofă ecologică, soldată cu distrugerea florei şi moartea a mii de exemplare a faunei marine, urmările nefiind complet eradicate nici până în prezent.
Leave a Reply