New Strategy Center a demarat în septembrie 2015 o serie de dezbateri și întâlniri grupate sub titlul Forumul Strategic pentru Apărare și Industrie, prin care am dorit crearea unei platforme de dialog între instituţii, între instituţii și mediul privat, precum și pentru identificarea de soluţii.
În perioada septembrie 2015 – februarie 2016 New Strategy Center a organizat opt dezbateri și întâlniri de lucru. Am urmărit subiecte, precum proiectele de achiziţie de tehnică de luptă în urmatoarea decadă a Armatei României, necesitatea restructurării și reorganizării industriei de apărare pentru a redeveni o ramură industrială strategică, posibilitatea întăririi parteneriatelor tehnologice între marile companii producătoare de armament din lume și industria naţională de profil, relansarea producţiei interne de tehnică de luptă ca urmare a proiectelor strategice de înzestrare pe care Armata României urmează să le desfășoare, relansarea exportului de armament și ce fel de cooperarea inter-instituţională ar trebui să existe pentru a se asigura succesul unei strategii viabile de export și, nu în ultimul rând, întărirea parteneriatelor strategice pe care România le are in plan politic și militar ca urmare a creșterii cooperării tehnologice și industriale în domeniul apărării.
Avem nevoie de o coerenţă a politicilor publice în plan securitar, avem nevoie de strategii pe termen mediu și lung, care să fie asumate de intreg spectrul politic și să fie duse la bun sfârșit, indiferent de guvernele care se succed la putere. Pentru că dincolo de simpatiile politice, dincolo de stânga sau de dreapta, există România.
PREMISE
♦ În noua situaţie geostrategică de la începutul anilor ’90, marcată de încheierea războiului rece, industria naţională de apărare nu a mai fost tratată ca o prioritate. Trecerea companiilor din industria naţională de apărare de la o economie centralizată la o economie bazată pe principiile economiei de piaţă a fost făcută fără a se consolida bazele legislative și instituţionale necesare unui proces atât de complex.
♦ Prăbușirea comenzilor interne și internaţionale a dus la pierderea unor resurse finaciare importante necesare punerii în aplicare a oricăror strategii și planuri de restructurare, generând pierderi de locuri de muncă, incapacitatea de plată a datoriilor, imposibilitatea retehnologizării, pierderea capabilităţilor în domeniul cercetării-dezvoltării și proiectării, imposibilitatea trecerii la produse standard NATO, precum și imposibilitatea accesării de credite sau garanţii financiare.
♦ Persistă un decalaj major între companiile de stat și cele din vest, determinat de resurse tehnologice și umane îmbătrânite. De asemenea, există o dependență a industriei de stat de exportul produselor tradiționale înglobând tehnologii depășite, precum și de importurile de materii prime și subcomponente. Mulţi dintre subcontractorii tradiţionali au fost desfiinţaţi, sunt în stare de insolvenţă sau faliment sau nu mai desfășoară activităţi specifice domeniului securităţii.
♦ Datoriile companiilor de stat către bugetele locale, sociale și de stat au crescut, depășind în unele situaţii valoarea activelor companiilor. Acestea deţin terenuri/imobile pentru care plătesc taxe, dar care nu mai au legatură cu procesul de producţie.
♦ Implicarea factorului politic a inhibat schimbarea profundă și a alterat de multe ori calitatea actului managerial.
♦ Parteneriatul Public Privat (stat – industrie privată de securitate) este fragil, segmentul privat jucând adesea rolul de subcontractor pentru companii străine și asigurând asistența la integrarea noilor echipamente pe platforme existente.
♦ Domeniul este suprareglementat, existând acte legislative și normative nearmonizate și nesistematizate, de multe ori confuze si contradictorii, care duc la îngreunarea activităţii.
♦ Lipsa de predictibilitate a finanțării din partea statului, a unor programe multi-anuale coerente de înzestrare, afectează deopotrivă industria de stat și cea privată. Practica unor cerinţe prea ambiţioase sau lipsite de realism în raport cu resursele a făcut ca, în final, armata să fie dotată nu o dată cu produse scumpe, iar interoperabilitatea produselor să fie discutabilă.
♦ Lipsa de implicare a statului se observă și în subfinanțarea cercetării militare și cvasi-inexistența unei cooperări public-privat în domeniu. Nu există o strategie interinstituţională care să determine un proces coerent de cercetare și dezvoltare de tehnologii de securitate. În 25 de ani nu s-a dezvoltat niciun proiect naţional major apt să înzestreze armata și să asigure exportul unor produse fabricate în România, care să înglobeze tehnologie avansată.
Leave a Reply