Cancelarul Angela Merkel consideră necesară reformarea Consiliului de Securitate al ONU

September 26, 2015

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a alăturat sâmbătă părerii susținute de liderii Braziliei, Indiei și Japoniei de a solicita ca aceste țări să fie primite într-un Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite lărgit și regândit, transmite AFP. ”Este momentul ca unul dintre principalele organisme ale Organizației Națiunilor Unite, Consiliul de Securitate, să fie reformat astfel încât să reflecte distribuția de putere din lume din secolul XXI” a declarat sâmbătă Cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters.

”Avem nevoie de o metodă nouă pentru a rezolva probleme. Asta face necesară reforma Consiliului de Securitate, o reformă care să reflecte adevărata putere din lume, mai bine decât formatul din prezent” a declarat Cancelarul german. ”Atmosfera actuală este că nu doar noi patru, dar si mulți alții nu sunt de acord cu structura și cu metoda de lucru a Consiliului de Securitate” le-a spus Merkel celorlalți lideri.

Consiliul de Securitate al ONU, cel mai puternic organism al organizației, are 15 membri, 5 dintre ei fiind permanenți. Consiliul are competența de a emite rezoluții obligatorii prin care să impună sancțiuni sau să autorizeze acțiunile militare pentru a pune în aplicare sancțiunile.
Cei 19 membri temporari sunt aleși de către Adunarea Generală, cu un mandat de doi ani. Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite ale Americii, aliații cheie din al Doilea Război Mondial, sunt membri permanenți ai Consiliului, și au drept de veto.

Germania, Japonia, India și Brazilia spun că lumea este foarte diferită de cea din 1945 și că este nevoie de un Consiliul de Securitate care să reflecte acest lucru. Germania și Japonia, puteri financiare globale și colaboratori de top ai Națiunilor Unite, susțin că merită locuri în componența Consiliul Permanent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new