Cand politicul se recunoaste “dependent” de serviciile secrete

June 26, 2017

Serviciile secrete, ori de informații, sau „structurile”, cum li se mai zice, au o tendință generală de a se sustrage contolului și supravegherii politice.

Fapt observat și istoric, dar și geografic. Și în toate sistemele politice.

Specific sistemelor dictatoriale și, mai ales, comuniste, este că serviciile de informații nu numai că se sustrag controlului politic, dar insistă să se substiuie politicului. Să controleze ele politicul.

De ce? Deoarece politicul dintr-o non-democrație se declară în mod voluntar dependent de „structuri” pentru a guverna și, mai ales, pentru a controla societatea pe care o conduce discreționar. Adică, se declară gata de a fi încălecat. Controlat. La mâna serviciilor.

Acestea sunt observații generale. Dacă vreți să le aplicați pe un eventual model românesc, trebui să vedeți cum stați cu trei lucruri.

Unu. Este politicul românesc cu adevărat multi-partinic? Sau, aveți de a face cu un monopoliticism cu sub-denumiri diversificate?

Răspunsul la această întrebare ne va indica nivelul de dependență al politicului de „structuri”. Având în vedere că, cu cât este mai diversificat, adică mai reprezentativ pentru diferitele segmente de public, cu atât este mai puțin dependent politicul de „structuri”, pentru a controla acel public. Și invers, desigur.

Doi. In condițiile de instituționalizare constituțională, de democrație formală, serviciile de informații se pot sustrage contolului politic printr-o legislație incompletă și semi-funcțională și printr-o autonomizare in formularea propriilor misiuni. Dar nu pot institui nicio formă de control direct și formal asupra politicului. Așa că „structurile” dezvoltă dependențe colaterale asupra politicienilor, prin instituții create special. Cum sunt instituțiile care emit certificate, diplome sau membership. Ori care acordă alocații sau contracte.

Deci, este de văzut dacă există și cât de extins este în spectrul partidelor politice românești sistemul de dependențe controlate de „structuri”. Cu înțelesul evident că, cu cât acest sistem este mai articulat, cu atât este mai influent în decizia politică.

Și trei. Este sistemul „structurilor” unul unitar, sau este spart în două sau mai multe sub-entități? Aflate în competiție între ele?

Răspunsul este necesar pentru a nu confunda o asemenea competiție internă de „structuri” cu formele consacrate sau inovative de control al serviciilor de informații asupra politicului. Într-o non-democrație, desigur. Sau într-o pseudo-democrație.

Leave a Reply