ARHIVA Power&Politics World

Încep acest nou an, 2017, împărtășindu-vă câteva dintre reflecțiile lui Anton Golopenția (”Îndreptar pentru tineret”)’, deziderate încă actuale pentru tinerii români, la care cred c-ar trebui să luăm cu toții aminte. Asta-n cazul în care avem înțelepciune destulă pentru a ne dezbăra de preconcepțiile făurite prostește cu privire la viitorul țării noastre. Citiți și hrăniți-vă sufletește! La mulți ani cu înțelepciune!

1. ”Ceea ce-mi doresc e să îmboldesc la acea răsplămădire sufletească ce n-are cum fi făcută altminteri decât de fiecare pentru el însuşi. Numai pe urma unor atari convertiri pot apărea acei oameni care înfruntă şi domină viitorul în locul celor de azi care trăiesc inutil, plini de jalea lipsei lor de rost la ei acasă.

2. Trebuie să ne vedem țara între alte țări. Neluată în seamă… Și să ne acceptăm misiunea cu inima pătimaș sfâșiată de grija ei. Munca de început nu trebuie să se oprească la gesticulația politică.

3. Să ne întoarcem la temele primordiale ale vieții noastre de oameni din neamul românesc, disciplinați, severi și răbdători.

4. A evita revizuirea aceasta înseamnă a accepta pieirea noastră. Fiecare din noi își are partea lui de răspundere. Cei care rămân în zona unei restrângeri la sine, rău înțelese și fatale, sunt cioclii existenței noastre, tot atât de mult ca și cei care, diluați și destrămați, spun nu, fără înțelegere.

5. Cu fervoarea aceasta nouă, viața noastră ar răzbi din nou în alte zone, mai substanțiale, ale existenței… Trebuie să trăim vieți de o ardoare constructivă.

6. Trebuie să începem, fiecare în-de-el, să trăim altminteri. Să ne smulgem din tentaculele trăitului pentru sine, al „autorealizărilor“ exclusive, care duc la boemiadă. Trebuie să vedem şi dimensiunea cealaltă, pe care o are viaţa noastră. Aceea a legăturii pe viaţă şi pe moarte cu colectivitatea românească. Trebuie să recucerim acest scop, pe care viaţa celor de la 1848 l-a avut, şi care i-a dat lui Bălcescu proporţiile spirituale pe care le are, care a fost pierdut pe neobservate, de când civilizaţia a devenit scop în sine, şi viaţa individuală. Trebuie să recâştigăm această grijă pentru ceea ce e dincolo de noi. Şi,frământaţi de ea, să ne punem nou problema României. Să ne aşezăm în faţa ei, fără nici o falsă cruţare. Am uitat cu totul cât de tânără e România modernă ; trăim de azi pe mâine parcă am fi viermii dintr-un stârv, care pot socoti eternă prada aceasta a lor. Trebuie să ne eliberăm de lanţul feluritelor judecăţi şi prejudecăţi despre România, de care sunt îngreuiaţi mai toţi cei ce gândesc în România. Şi să ne punem limpede şi proaspăt în faţa chiar a faptelor.

7. Înțelegem odată sau altădată semnificația deplină a veștilor pe care le ascultăm (primim), ca de azi pe mâine și pe deasupra. Ne dăm seamă că, adunate, schimbările și accidentele lumii pe care o știam, ce s-au tot perindat, ne duc pe nesimțite într-o altă lume. Trebuie să ne obișnuim să vedem excepțiile drept părțile unui alt întreg. Realitatea cu care trăim începe să încapă pe mâna istoricilor. Libertatea comerțului: o amintire; expansiunea industriilor și a comerțului, care ținea în echilibru clădirea lor socială plină de tensiuni, sugrumată demult și aruncată înapoi; îndoielile împotriva democrației, numeroase. Și în Franța, aiurea, peste tot unde bunăstarea obștească nu îmblânzește tensiunile, o viață politică de o înfățișare nouă.”