Cei doi grei competitori din spatele uriașei corupții din Turcia

December 28, 2013

Steve LeVine – Washington DC

Cel mai bun mod de a înțelege haosul tot mai mare spre care pare să se îndrepte Turcia nu este posibil fără a observa o luptă pe viață și moarte ce se dă pe scena politică între cele două personalități colosale ale națiunii.

Pe de o parte îl avem pe primul ministru Recep Tayyip Erdogan, cel care cu nu foarte mult timp în urmă se autointitula pe sine însuși ”masterful leader”, conducătorul suprem care ar putea reconstrui țara conform liniilor strategice pe care el le consideră de cuviință. Recent, ambițiile sale au fost contestate de către fostul său colaborator, Fethullah Gulen, un cunoscut predicator islamic refugiat în SUA (Pennsylvania), o voce urmată de milioane de suporteri și dispunând de resurse instituționale și financiare ce valorează sute de miliarde de dolari. (Doi dintre experții care s-au aplecat cu atenție asupra Gulenismului sunt Claire Berlinski de la publicația The City și Suzy Hansen de la The New Republic). pare să se bazeze pe neîncrederea reciprocă privind menirea mesianică în care fiecare are propria lui judecată: ambii doresc să conducă țara, dar nu este loc decât pentru unul singur.

Esența luptei dintre cei doi s-a centrat în jurul unei anchete de corupție în care sunt implicați membri ai cabinetului Erdogan și alți oficiali guvernamentali. Am asistat la demisii – ministrul culturii Ertugrul Gunay – urmat de alți doi colegi miniștri. Acesta este mare lucru ! Politicieni care demisionează sunt în întreaga lume în fiecare zi, dar nu în Turcia. Iată acest recent tweet postat de șeful biroului din Istanbul al publicației Wall Street Journal.

Lucrurile par să devină din ce în ce mai grave. Când liderii politici încep să țintească chiar spre cei care se ocupă de anchetă, observatorii inteligenți încep să perceapă cum se propagă un aer sumbru. Muammar Akkas, procurorul care conduce ancheta de corupție ce a declanșat nebunia, a anunțat ieri că a fost concediat. Iată aici și opinia lui Strobe Talbott, fostul secretar adjunct de stat al SUA, iar acum șef al Brookings Institution.

Pentru lumea din afară, în joc sunt o serie de probleme geopolitice grave. O inițiativă care pare sigur că va pierde suport este activismul turc pe frontul kurd atât acasă, cât și în Irak: discuțiile cu minoritatea Partidul Muncitorilor din Kurdistan Turcia (PKK) se vor bloca în timp ce atenția lui Erdogan se va întoarce la propria supraviețuire, și o Turcie divizată pe plan intern ar putea fi mai puțin pregătită pentru a contesta Bagdadul în numele ambițiile Kurdistanului irakian de a fi un jucător independentde în domeniul petrolului. În măsura în care Erdogan este slăbit, totuși, un demers care poate să câștige teren este acea conductă de tranzit a gazelor naturale propusă de Israel Turciei – de reținut că Gulen s-a arătat critic față de asprimea lui Erdogan în privința Israelului și favorizează relații mai strânse cu acesta.

Bill Park, expert pe Turcia la Kings College, din Londra, a declarat pentru Quartz că brinksmanship ar putea continua pentru ceva timp. ”Așteptați-vă să auziți de multe fapte murdare – Gulen însuși a vorbit deja de utilizare a prostituției de către unii seniori politici [din partidul de guvernământ], vor fi acuzații de corupție din belșug, probabil, vor apărea și unele clipuri video picante pe YouTube, etc.” susține Park într-un e-mail. ”Acești oameni se spionează fiecare unii pe alții, și toți au penetrat aparatul de stat”.

Piețele de capital sunt alarmate și au început să se aștepte la posibile alegeri parlamentare anticipate, programate la termen abia în iunie 2015. Într-un raport, Naz Masraff, un analist al Eurasia Group, susține că în acest moment Erdogan nu se confruntă cu o amenințare fatală pentru cariera sa politică. El, probabil, încă va candida la președinție anul viitor în august. Masraff însă este de acord că Erdogan ar putea muta alegerile parlamentare înainte de termen, și, de asemenea, poate să elimine limita auto-impusă partidului său de trei termene parlamentare, ceea ce ar permite aliaților săi să-și regrupeze  forțele pentru a candida din nou în alegeri.

Andrew Finkel, autorul cărții ”Turcia: Ce trebuie fiecare să știe” spune că ciocnirea în forță a celor doi coloși este prea ușor de utilizat ca pentru doi oameni de rând. În schimb, el susține că forțele oneste din cadrul partidului de guvernământ s-au ridicat în cele din urmă pentru a face ceea ce este drept. Finkel poate fi corect cu privire la motivele procurorului Zekeriya Oz, care a inițiat în 2007 o mulțime de dosare împotriva generalilor turci, demers care a consolidat puterea lui Erdogan și pe care îl aseamănă cu actualul val de acuzații și anchetare a cazurilor de corupție. Dar, cred că toate aceste  recente anchete nu s-ar  fi putut transforma într-o astfel de gravă criză politică în absența conflictul personal dintre Erdogan și Gulen.

Original file (English Language) can be read here.

Leave a Reply