Christine Lagarde atrage atenția asupra consecințelor restructurării datoriilor Greciei
January 19, 2015
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, a avertizat luni Grecia că vor exista consecințe în cazul restructurării datoriei sale după alegerile legislative, în condițiile în care cei care se opun planului de asistență financiară conduc în sondaje, transmite Reuters.
Partidul de stânga Syriza, care și-a majorat avansul în sondaje înaintea votului din 25 ianuarie, a anunțat că va elimina măsurile de austeritate impuse Greciei de creditorii internaționali în conformitate cu planul de asistență în valoare de 240 de miliarde de euro și, de asemenea, a cerut organizarea unei conferințe internaționale pentru renegocierea termenilor datoriilor Greciei față de alte state din zona euro. Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a propus o conferință similară cu reuniunea de la Londra din 1953 la care puterile Occidentale au redus cu 50% datoria Germaniei Federale, notează Agerpres.
‘În principiu, eforturile colective sunt binevenite dar în același timp o datorie este o datorie și un contract’, a declarat Christine Lagarde într-un interviu publicat luni în cotidianul The Irish Times întrebată fiind despre ideea unei conferințe a donatorilor. ‘Incapacitatea de plată, restructurarea, modificarea termenilor au consecințe asupra semnatarului și asupra încrederii în semnatar’, a adăugat Lagarde, care nu a dorit să facă comentarii asupra sustenabilității datoriei Greciei, care se situează în prezent la 175% din PIB.
Sub asistența financiară a UE și FMI de la izbucnirea crizei datoriilor în 2010, Grecia a beneficiat până acum de două programe de împrumuturi în valoare cumulată de 240 de miliarde de euro. Pentru a beneficia însă de aceste credite, Grecia a trebuit să pună în practică o politică dură de austeritate și o serie de reforme pe care Syriza vrea să le modifice.
Leave a Reply