Compromiterea compromisului

February 21, 2014

În decembrie 2012, în urma câștigării alegerilor generale într-o proporție masivă, de mai mult de două treimi, domnul Ponta Victor și-a asumat puterea executivă a României bazându-se pe două elemente de forță, unul constituțional și unul obscur. Elementul constituțional a fost președintele de atunci și de acum al României, domnul Băsescu Traian, care l-a desemnat pe domnul Ponta premier, iar cel obscur a fost aducerea domnului Oprea Gabriel în guvern, ca vicepremier.

Domnul Crin Antonescu, co-președintele formațiunii politice câștigătoare în acele alegeri, adică Uniunea Social Liberală, nu a contat în asumarea puterii executive a României de domnul Ponta. Iar asumarea funcției de președinte al Senatului României nu a trebuit să se bazeze pe nimic altceva decât pe majoritatea parlamentară și pe acordul pre-electoral al Useleului că domnul Antonescu va fi, când se va ajunge acolo, candidatul lor la prezidențiale.

Acceptarea ca puterea executivă să se bazeze pe altceva decât pe puterea legislativă a fost primul compromis făcut de domnul Antonescu domnului Ponta. Nu numai că acest compromis i-a redus semnificativ domnului Antonescu vocea în mariajul său politic la vârf cu domnul Ponta, dar a și favorizat o slăbire a puterii parlamentare în sine.

Pe lângă deținerea exclusivă și necontrolabilă a puterii executive, domnul Ponta a rămas și la pupitrul de comandă al majorității parlamentare, pupitru menținut în stare de funcționare de mecanicul Zgonea, a preluat și a perfecționat practica boccistă de legiferare prin ordonanțe și hotărâri de guvern, în care Parlamentul României nu este altceva decât o mașină de vot condusă cu degetul de șeful majorității, și a purces cu diligență la schimbarea raportului de forțe parlamentare, prin acapararea de dezertori de la alte partide.

Asta, pe parcursul a 14 luni de guvernare uselistă, timp în care domnul Antonescu nu a făcut nimic pentru a rebalansa raporturile de putere în stat, ca să nu mai vorbesc de cele din interiorul formațiunii politice al cărei co-președinte era. Singurele intervenții în activitatea Guvernului Ponta ale domnului Crin Antonescu au fost cele de înlocuire a miniștrilor liberali, unii chiar de mai multe ori, din diferite motive. Fie că au fost de natură penală ori de incompatibilitate legală ori morală, aceste motive au condus publicul la concluzia că pe liberali i-a prins câștigarea alegerilor și dobândirea unei porții din puterea executivă total nepregătiți.

De curând, se pare că domnul Ponta a ajuns la concluzia că talerul puterii s-a înclinat suficient de mult în favoarea sa, pentru a rămâne așa înclinat și în viitor. De aceea, domnia sa a purces la compromiterea compromisului cu domnul Antonescu, prin care domnul Ponta primise acces nelimitat la puterea executivă, iar domnul Antonescu primise promisiunea că va avea și domnia sa un acces la aceeași putere, prin funcția prezidențială, la un moment dat, în viitorul imprevizibil.

Singura replică pe care o poate da acum domnul Antonescu este să își ia partidul și să treacă în opoziție. Adică, să renunțe la compromisul acesta, ce este oricum compromis, și să se recunoască învins în raporturile sale de putere cu domnii Băsescu, Oprea și Ponta.

Odată ajuns în opoziție, ar fi natural ca domnul Antonescu să purceadă la reconstruirea elementelor de putere ce i-ar justifica orice pretenție de a mai conduce destinele partidului său liberal și ale României.

Numai că o asemenea întreprindere presupune denunțarea celorlaltor compromisuri făcute de domnul Crin Antonescu în ultimii doi ani.

În această perioadă, domnul Antonescu a acceptat ca Useleul, în general, să se bazeze pe orice altceva decât pe susținerea masivă populară, în luarea decizilor strategice și în conducerea Țării.

A acceptat ca domnul Ponta se își construiască o bază solidă pe care să își poziționeze statura sa politică după modelul Băsescu, președintele cu care premierul a semnat, la propriu, un pact de coabitare.

Acest model a presupus ca domnul Ponta, în numele Useleului dar în contul său personal, să obțină sprijinul unor străini, în schimbul punerii intereselor acestor străini înaintea intereselor României și chiar în schimbul vânzării Țării la bucată companiilor private cu sediile în acele state străine. Domnul Antonescu a cârtit puțin, nu prea mult, în ceea ce privește doi dintre acești străini, respectiv Gabriel Resources și Chevron, dar nu a făcut nimic pentru anularea puterii obținute de domnul Ponta, după modelul Băsescu, prin acești străini, deși ar fi avut un evident sprijin popular.

Tot modelul Băsescu se folosește de voturile moldovenilor din Republica Moldova, iar domnul Ponta a dus o campanie masivă în această republică, captând o parte a politicienilor de acolo și cât mai mult din opinia publică, prin promisiuni mari, cum este independența energetică de Moscova. Domnul Antonescu nu a făcut nimic. Nici măcar nu a botezat vreun copil ori nu a nășit vreo fiică a vreunui politician moldovean. Relațiile domnului Antonescu cu Moldova s-au rezumat la clubul liberal de la Iași, al cărui patron este acum după gratii.

La fel ca mentorul Băsescu, domnul Ponta și-a constituit relații strânse, de subordonare și colaborare, cu serviciile secrete românești. Celor trei servicii aflate în subordinea Guvernului său le-a acordat o independență și mai mare decât o aveau de la domnul Băsescu, iar tuturor celor șapte servicii secrete românești le-a asigurat bugete generoase, atât în 2013, cât și în 2014. Domnul Antonescu a acceptat ca liberalii să își asume Ministerul de Interne, dar fără servicul său secret, renunțând la Ministerul Apărării Naționale și, implicit, la serviciul secret al acestuia, cum a făcut-o, de altfel, și cu Ministerul Justiției. Mai mult, a acceptat ca de aceste servicii secrete din subordinea Guvernului să se ocupe domnul Oprea Gabriel, deși știa de la domnul Corneliu Dobrițoiu cine este acest domn Oprea, căruia domnul Băsescu îi spunea, oficial, șef de mafie personală. Astfel, domnul Antonescu a pierdut o șansă imensă de a dovedi că serviciile secrete se pot conduce politic și pot fi controlate democratic, precum și că pot fi ferite de influențe mafiote ori de corupție.

Domnul Antonescu a rămas în sfera compromisului, mai bine zis al concesiilor exagerate și atunci când domnul Ponta Victor și-a consolidat puterea, după modelul Băsescu, prin instrumente cum sunt cele ale procurorilor numiți politic, ori cele ale mafiilor de toate felurile, reprezentate de „regi” ai afacerilor cu banul public, din care nu rezultă niciun serviciu ori bun public real sau de calitate. Deja, liberalii de sub conducerea domnului Antonescu, aflați în închisori ori condamnați de justiția controlată, în parte, fie de domnul Băsescu, fie de domnul Ponta, sunt atât de mulți, încât ar putea constitui  o organizație de bază de partid, după gratii. Chiar și algoritmul de numire în funcții plătite generos la stat, de care a beneficiat domnul Antonescu pentru oameni de-ai domniei sale, este compromis în prezent, iar domnul Antonescu nu are niciun mecanism de putere prin care să mai controleze acest algoritm.

Până și în domeniul controlului mass-mediei au rămas pe dinafară domnul Antonescu și liberalii săi, în condițiile în care, după același confirmat model Băsescu, domnul Ponta Victor și-a impus influența asupra principalelor canale de televiziune de știri și a televiziunii de stat. Deși i s-au făcut propuneri de creștere a prezenței liberale în noua medie, acestea nu au fost valorificate corespunzător, audiența rămânând modestă și cantonată la cei deja favorabili liberalismului românesc. Mai rău, în ultimul timp au apărut sciziuni și între liberalii activi pe bloguri ori rețelele de socializare.

Cum am mai zis, luându-se după modelul Băsescu, domnul Ponta a pus în balanță, pe un taler, puterea dată de milioanele de români ce au votat Useleul la cele mai recente alegeri, iar pe celălalt taler puterea dată de câteva sute de străini, mafioți, procurori, regi ai afacerilor cu statul și baroni locali, specialiști în servicii secrete și propagandiști și a constatat cu plăcere că talerul cu aceștia din urmă atârnă mult mai greu. Iar domnul Crin Antonescu l-a lăsat în pace, confundând compromisul cu concesia.

Acum, când ar vrea să o apuce pe un drum independent de ceilalți parteneri useliști, liberalul Antonescu se uită că nu prea mai are ce pune în balanța domniei sale, în afara susținerii populare. Nimeni nu știe însă cât de multă mai este această susținere.

Hari Bucur-Marcu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new