ARHIVA Power&Politics World

Consiliul Arctic – mediator între strategiile jucătorilor globali şi necesităţile comunităţilor nordice

May 14, 2013

Gabriela Ioniţă

Canada preia conducerea rotativă a Consiliului Arctic

Din 2007, când Rusia trimitea un submarin destinat cercetărilor marine pentru a înfinge drapelul naţional pe fundul mării arctice, la 4.200 de metri sub banchiza de gheaţă de la Polul Nord, şi prin acest gest simbolic îşi reclama drepturile asupra unei părţi importante din subsolul regiunii arctice, interesul pentru resursele naturale din zonă (petrol, gaz, pescuit oceanic) a înregistrat o creştere mai mult decât semnificativă. Astfel că nu ar mai trebui să mire pe nimeni că numeroşi ochi se vor îndrepta în orele următoare către un oraş mic din Suedia unde se întâlnesc membrii Consiliului Arctic.

Reuniunea bienală la nivel de miniştri ai ţărilor membre ale Consiliului Arctic va avea loc pe 15 mai 2013, la Kiruna (cea mai nordic oras cu rang de municipiu din Suedia, cu o populaţie de doar 23.000 de locuitori, dar cu o întindere de aproximativ 20.000 de kilometri pătraţi) şi va fi prezidată în calitate de gazde de ministrul de externe al Suediei, Carl Bildt şi colega domniei sale, ministrul Mediului, Lena Ek.

Chiar dacă vremea a fost destul de capricioasă şi a complicat oarecum zborul aeronavelor ministeriale, la eveniment participă alături de cei 8 miniştri de externe ai ţărilor membre (Suedia, Canada, SUA, Islanda, Norvegia, Danemarca, Finlanda şi Rusia), reprezentanţi ai ţărilor cu statut de observator permanent (Franţa, Germania, Olanda, Spania, Polonia, UK), reprezentanţi ai ţărilor ce au aplicat pentru statutul de observator (Japonia, Coreea de Sud, China, India, Singapore, UE), peste 300 de observatori din diverse ţări, cercetători, oameni de ştiinţă, jurnalişti, activişti pentru protecţia mediului şi desigur membrii permanenţi şi reprezentanţi ai grupurilor indigene din spatiu arctic – Arctic Athabaskan Council (AAC), Aleut International Association (AIA), Gwich’in Council International (GCI), Inuit Circumpolar Council (ICC) represents Inuit in Greenland/ Denmark, Canada, Alaska/USA and Chukotka/Russia, Russian Association of Indigenous Peoples of the North (RAIPON), Saami Council.

Întâlnirea de la Kiruna marchează şi încheierea mandatului de doi ani al Suediei la conducerea Consiliului Arctic şi preluarea preşedinţiei rotative de către Canada. Cu ocazia acestei reuniuni, miniștrii de externe ai ţărilor membre vor semna un Acord privind ‘Pregătirea măsurilor de răspuns în caz de poluare marină cu hidrocarburi’. Acesta este al doilea acord cu forță juridică obligatorie între statele arctice și va consolida măsurile de răspuns în caz de urgenţă cât și cooperarea în zona arctică. Pe agenda reuniunii Consiliului figurează la loc de top şi rapoartele privind agravarea schimbărilor climatice din regiunea arctică şi impactul acestora, dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor arctice şi exploatarea responsabilă a resurselor.

Dorința țărilor asiatice de a accede la statutul de observator pentru un rol mai mare în gestionarea spaţiului Arctic – în special China – a atras atenția presei internaționale în ultimele luni. Cu toate acestea, acest interes pare a avea mai mult de a face cu prejudecati politice şi percepţie simbolică în planul relaţiilor internaţionale decât cu interese economice esenţiale în acest spaţiu. Cel puţin deocamdată. Dar competiţia pentru Clubul Arctic e departe de a se fi încheiat. China, secondată îndeaproape de India, intenționează să deschidă exploatări miniere în Groenlanda şi să dobândească noi capacităţi portuare în Islanda, iar acestea sunt doar primele semne că Beijingul influențează deja ceea ce se întâmplă în regiune.

Din perspectiva SUA, topirea neașteptat de rapidă a gheții marine arctice schimbă sensibil zona de la granița de nord. Acest lucru îi dă o nouă semnificație şi importanţă geostrategică (care se regăsește în strategia Arctică recent elaborată de SUA),  aspect confirmat și de prezenţa Secretarul de Stat John Kerry la reuniunea Consiliului Arctic. De altfel, se preconizează că mesajul său se va centra pe strategia SUA de a acorda o tot mai mare atenție regiunii Arctice. Desigur, din acest “Club” al jucătorilor globali la Polul Nord nu lipseşte Federaţia Rusă (iar prezenţa la Kiruna a ministrului de externe Sergey Lavrov este grăitoare în acest sens).

Deşi pe lista oaspeţilor la eveniment se regăsesc participanţi din majoritatea ţărilor Uniunii Europene, relațiile dintre UE și Consiliul Arctic sunt departe de a fi cordiale iar aceasta încă nu a primit statutul de observator permanent pe care l-a solicitat în vederea “protejării propriilor interese”.

Publicaţia DW aminteşte că UE a interzis importul de produse derivate din focă în 2009, măsură ce a fost percepută ca o intenţie agresivă de a restrânge mijloacele de trai ale popoarelor indigene. “Aceasta este o chestiune de importanță-cheie în Canada, care este pe cale de a prelua președinția Consiliului Arctic de la Suedia şi care s-a confruntat deja cu presiuni ale unor grupuri indigene. Acestea au făcut publică o petiție prin care se cere guvernului canadian de a menține UE în afara Consiliului Arctic, cu excepția cazului în care interdicția din 2009 se abrogă, explică publicaţia germană.

În același timp, guvernul Canadei tocmai negociază un acord comercial important cu UE, care ar putea fi blocat în cazul în care Canada nu va fi dispusă la un compromis în cadrul Consiliului Arctic. Totuşi, Leona Aglukkaq, ministrul canadian pentru Consiliul Arctic a declarat că în cei doi ani de zile cât Canada va deţine Președinția Consiliului se va concentra pe “dezvoltarea Nordului pentru oamenii din Nord”. “Este esenţial ca la baza tuturor deciziilor Consiliului Arctic  să existe un angajament pentru consultarea şi implicarea deplină a participanților permanenţi din comunitățile indigene” susţine Thomas Axworthy, Preşedinte şi CEO al Fundaţiei “Walter și Duncan Gordon”, subliniind că în acest context, “Canada ar trebui să țină seama în principal de vocile celor care trăiesc în nord şi care ştiu la prima mână realităţile şi necesităţile comunităţilor Arctice”.

Mai mult, preluarea conducerii Consiliului Arctic va readuce în discuţie chiar propriile sale vulnerabilităţi, consideră publicaţia ScienceDaily. Într-un raport din mai 2012, experţii din cadrul Munk-Gordon Arctic Security Program menţionau că “O mândră națiune nordică, Canada este al doilea cel mai mare stat Arctic, jumătate din suprafața țării se află în zona arctică și sub-arctică, are 162 de km coastă marină în regiunea arctică, dar este singura națiune, tot arctică, fără un port de apă adâncă atât de necesar navelor comerciale de mare tonaj”.
Raportul recomanda guvernului Canadei “să facă investiții strategice necesare în infrastructura marină şi aeriană din zona arctică pentru a pune în aplicare în mod eficient, Acordul Consiliului Arctic privind măsurile de căutare și salvare, consolidarea capacităților de răspuns la accidente legate de transportul maritim în apele de nord nou-deschise, precum și în situații de urgență locală, cum ar fi inundații, incendii forestiere și alte dezastre, aspecte necesare pentru Canada ca să-şi îndeplinească obligațiile sale prevăzute în acordurile internaționale negociate sau în curs de negociere”.

Update: Pragmatism ? Compromis imposibil de evitat ? Consiliul Arctic a decis acordarea statutului de observator permanent Uniunii Europene. Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene a salutat decizia Consililui, exprimându-şi speranţa că de acum autorităţile europene vor putea discuta cu noua deţinătoare a preşedinţiei CA, Canada, toate problemele restante şi îngrijorările privind interesele UE în Nordul Extrem.

Update_2: Programul pentru perioada cât Canada va deţine preşedinţia Consiliului Arctic a fost prezentat de ministrul special desemnat Leona Aglukkaq şi poate fi accesat aici.