Constanța geopoliticii

February 26, 2017

gl mr (rz) Vasile Roman

De la teoriile lui Mackinder până la ”Răzbunarea geografiei” lui Kaplan au trecut mai mult de o sută de ani și se pare că manifestările geopolitice ale actorilor statali nu s-au schimbat major.

Geopolitica este rezultatul manifest al conștientizării propriei geografii statale (dar și a vecinilor), concertizat într-o strategia de acțiune menită să obțină avantaje pentru stat și să îl pregătească a supravețui luptei pentru avantaje dusă de alți actori statali (singulari sau în uniuni și alianțe).

Urmărind comportamentul actorilor importanți pentru noi, cei din Europa centrală, constatăm foarte multe similitudini comportamentale și cred că putem intui și calea strategică necesară de urmat.

SUA revine la un tip nou de izolaționism amestecat cu dorința de a mai îngrădi o Rusie rebelă. America președintelui Trump nu vrea o Uniune Europeană puternică. Ideea unor discuții și parteneriate economice cu fiecare stat pare să fie rețeta divizării.

America vrea să îi păstreze aproape pe cei din Europa de Est, pe cei pentru care perioada de dominație sovietică încă mai persistă ca frică. Aceste state pot fi un foarte bun semicerc ce va ține Rusia în spațiul terestru.

Germania dorește să controleze Europa prin mecanisme financiare și economice. Vrea să controleze statele din Est (nou venite în Uniune), pentru a controla Rusia (nu în sensul încercuirii ci în sensul menținerii distanței confortabile în cazul unui conflict). Vrea să controleze Rusia, așa cum a făcut-o în perioada prebelică și interbelică, pentru a-și consolida rolul de lider european (chiar dacă America nu acceptă și se manifestă împotriva acestui comportament).

Statele din est se manifestă rebel împotriva Uniunii Europene și implicit împotriva Germaniei. Grupul de la Vișegrad a prins curaj și amenință orice inițiativă îndreptată împotriva unui membru din grup (Ungaria amenință cu dreptul de veto dacă împotriva Poloniei se iau măsuri de suspendarea votului). Mai mult, Ungaria joacă rolul de intermediar între SUA și Rusia (de fapt primul ministru Orban și-a asumat acest rol prin simpatiile pe care le are față de cei doi președinți).

Marea Britanie trece în postura pe care a avut-o în perioada celui de al doilea război mondial, dependentă de SUA, care îi sunt aproape. Gândește mai mult spre Oceanele lumii decât spre continent. Nu mai vrea să fie amestecată într-un proces de transformare în care tonul este dat de Germania.

Tările din nordul și vestul continentului (membre sau nemembre ale uniunii) se confruntă cu imigranții, naționaliștii, crizele economice. Nu mai fac politică de anvegură pentru că și-au pierdut apetitul, iar obiectivele sunt neclare.

Rusia retrăiește angoasele istorice. Îi este frică de NATO, este supărată pe SUA, dar rămâne prietena Germaniei (chiar dacă i-a descoperit jocul dublu… repetabil în istorie). Rusia joacă dur pe toate planurile…divide et impera. Nu vrea să se oprească pentru că știe că încă mai poate forța fie în Ucraina, fie în Siria.

Turcia face un joc de tipul autoritarismului asiatic. Autoritatea președintelui este ceea ce dictează dezvoltarea sau slăbirea unor relații cu vecinii și cu NATO. Turcia începe să dicteze mai mult decât să negocieze.

Este greu de crezut că stale enunțate nu au strategii legate de geopolitica actuală chiar dacă unii analiști cred că globalizarea nu mai are legătură cu geografia.

România este în mijlocul jocurilor strategice și caută strategia necesară pentru fi jucător.

Napoleon susținea că strategia este arta de a utiliza timpul și spațiul în scopuri militare și diplomatice.

Strategia României a fost una care s-a axat pe parteneriatele strategice și pe apartenența la NATO și UE, dar se pare că astăzi nu este îndeajuns pentru că se fac repoziționări.

Nu suntem în grupul de la Visegrad, nu suntem în cele mai foarte bune relații cu Germania (nu suntem interesanți pentru ea și deci nici nu ne consultăm reciproc în decizii), dar am rămas fideli Americii (ceea ce deocamdată nu este rău). Ne este frică de Rusia (mai mult de ideea că se poate apropia teritorial și mai mult de noi, fie prin republica Moldova, fie prin ideea de Novarussia).

Relația militară (relația puternică vizibilă între leadershipul militar român și american) cu SUA acoperă doar jumătate din teoria napoleoniană. Mai trebuie să facem un pas, să folosim timpul și spațiu pentru diplomația cu America. Ne este necesară o garanție. Garanțiile vin când ești în zona de interese economice. Este greu să devii interesant când consume mai mult decât investești, când ești puțin predictibil în comportamentul economic și social.

Comportamentele de tip totalitar în justiție pe un câmp cultivat cu un naționalism anti- multinaționale (companii sau ONG-uri) ne situează mai aproape de Rusia decât de America.

Strategia noastră trebuie să fie legată de spațiul Mării Negre și să urmărească interesele actorilor în acest areal geografic (dar să nu se rezume doar la atât).

Timpul ne presează (pentru că actorii principali își creionează rapid prioritățile), dar spațiul rămâne același și poate fi extrem de persuadant atunci când îl folosim ca element de atractivitate economică.

Nu trebuie să ne vindem resursele, ci trebuie să le facem atractive pentru cei care doresc să investească în exploatarea lor. Oricine investește dorește siguranța investiției și militează pentru aceasta (americanii știu foarte bine asta).

Nu ne dorim să fim într-un conflict cu Rusia, dar nici nu ne putem permite să rămânem singuri în fața jocurilor acesteia. Rusia ne este vecin și ar fi normal să avem relații de bună vecinătate, cu condiția ca acestea să fie corecte.

Rusia condusă de președintele Putin caută să se repoziționeze ca actor global (ceea ce nu este de condamnat), dar folosește metodele secolului trecut (ceea ce nu este acceptabil).

România nu se poate opune Rusie (nici politic și nici militar), dar poate dezvolta o strategie care să îi garanteze că în jocul dintre marile puteri nu va ieși perdantă (a ieșit în cel de al doilea război mondial și are deja lecția învățată).

Geografia țării noastre (prezența munților Carpați și accesul la mare) reprezintă un element important în ecuația euro-asiatică și ar trebui fructificat la cel mai înalt nivel.

Leave a Reply