March 11, 2016
Fără să comenteze în vreun fel decizia Curții Constituționale a României (CCR), privind neconstituționalitatea unui articol din Codul de procedură penală, directorul Serviciului Român de Informații (SRI) ne anunță că, de acum încolo, serviciul său va continua să prindă spioni și să descopere trădători, inclusiv ceva teroriști și alți criminali de natura securității naționale, doar că acești spioni, trădători, teroriști și criminali specifici nu vor mai putea fi deferiți justiției, pentru meritată pedepsire, deoarece mijloacele sofisticate prin care aceștia au fost depistați nu vor mai avea vreo valoare juridică, utilizarea lor fiind declarată neconstituțională.
Ceea ce, așa cum am spus de la început, nu este vreun comentariu din partea domnului director, ci doar un anunț de presă privind consecițele deciziei constituționale, care va fi, de altfel, respectată fără comentarii. Am putea spune, însă, că această declarație sună a cârcoteală, dacă nu chiar a cârtire. Ceea ce, într-adevăr, nu sună nici a comentariu și nici a vreo decizie de nerespectare a deciziei CCR. Doar că spusele sereistului șef ne fac pe noi, publicul, să ne întrebăm de ce ar cârcoti transparent directorul SRI, dacă tot va respecta într-u totul decizia asta? Și, mai mult, ce treabă ar avea acest domn director cu consecințele juridice ale deciziei Curții Constituționale?
Poate că ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ), care are ca obiect tocmai consecințele de securitate națională ale deciziei CCR amintite mai sus, să ne răspundă la această întrebare legitimă și publică.
Întrebare care s-ar putea dezvolta într-o îngrijorare la fel de legitimă și de publică, în funcție de ce vom afla în curând. Zicem asta pentru că noi, publicul, ne-am fi așteptat ca Sereiul să fie ignorant, ori complet dezinteresat, în ceea ce privește consecințele juridice ale muncii sale de combatere a spionajului, trădării, terorimului și criminalității de securitate națională.
Îngrijorarea ne-ar putea proveni din faptul că noi credeam cu ingenuitate că este treaba altei instituții să se preocupe că încălcătorii legi nu ar mai putea fi procesați. Este vorba despre procuratură, sau despre Ministerul Public. Membrii acestei instituții sunt cei ce trebuie să culeagă, să pregătească și să prezinte probele pe baza cărora să fie acuzați spionii, trădătorii, teroriștii etc., în instanțele de judecată pe lângă care sunt ei, procurorii, abilitați să funcționeze.
Chiar dacă, în folclorul politic românesc, se vorbește despre „Binom”, respectiv despre o simbioză între un reprezentant de marcă al SRI și un reprezentant de marcă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din punctul de vedere constituțional și legal, noi, publicul, credem cu tărie că preocupările și îngrijorările fiecărei părți binomiale ar trebui să rămână separate.
De fapt, în așteptarea unor explicații de la CSAȚ privind consecințele necomentabile ale deciziei constiuționale, putem să tragem deja unele concluzii privind starea de fapt în domeniul criminalității de securitate națională și privind rolurile diferitelor organizații și agenții naționale în combaterea acestei criminalități.
Construcția statală românească post-decebristă a avut la bază, printre altele, observația că, în sistemul comunist, Securitatea Statului și Procuratura erau întrepătrunse, până la ștergerea liniilor de demarcație, în toate cazurile de poliție politică. Prin poliție politică înțelegând misiunile de identificare a dușmanilor partidului comunist și procesele de condamnare a lor, pentru faptele dușmănoase identificate, ori pentru orice alte fapte reale sau închipuite.
Pornind de la această observație, în post-comunism, Securitatea Statului a dispărut, de drept. Funcția de contra-spionaj și cea de contra-terorism au fost încredințate unei noi agenții, intitulate Serviciul Român de Informații, agenție care a preluat o bună parte din patrimoniul Securității Statului și o mare parte din personalul ce lucrase în acea Securitate. Iar acestei noi agenții i s-a refuzat dreptul de a ancheta și aresta orice persoană, pe considerentul că nu se putea face o distincție între anchetele de tip poliție politică și cele de tip criminalitate de securitate. Singurul drept pe care l-a primit Sereiul a fost să culeagă informații despre potențialii și realii spioni, trădători, etc. Că de aia i s-a zis serviciu de informații și nu de altceva.
În ceea ce privește procuratura, ea a rămas neschimbată, și ca infrastructură, și ca oameni, și ca pregătire, și ca statut de magistrat, ca pe vremea comunismului. Despărțirea ei de funcția de poliție politică s-a făcut prin desființarea structurilor de anchetă specifice poliției politice, așa cum era Securitatea. Precum și prin instituirea unui control pretins democratic, care se exercită preponderent asupra numirilor în funcții de conducere.
Să mai menționăm faptul că, într-un sistem pluri-partid, poliția politică este și mai nefastă decât era în sistemul comunist, mono-partid. Pentru că, în acel sistem apus, partidul unic își exercita totuși funcția de control asupra Securității Statului, inclusiv prin munca de partid din structurile interne ale organizației, pe când, în sistemul actual, nimeni și nimic nu mai controlează o agenție de informații, astfel încât aceasta să nu poată desfășura activități de poliție politică după pofta inimii. Sau, după cum o cere interesul național.
La două decenii de la instituirea acestor măsuri de evitare a poliției politice în noul stat românesc, vedem cu ochiul liber că Sereiul are preocupări și chiar temeri legate de instrumentarea proceselor intentate unora dintre clienții săi. Și mai vedem că, până acum, în pregătirea dosarelor, procuratura s-a bazat exclusiv pe activitatea SRI de culegere de informații privind penalii de orice fel, dar mai ales privind făptuitorii de corupție și criminalitate organizată. Activitate ce pare acum întreruptă de decizia CCR.
Ceea ce ne duce cu gândul la un fenomen natural, care se întâmplă în toată lumea și care s-a întâmplat și în România, de la consolidarea primelor forme de stat și până astăzi. Este vorba despre tendința de situare a serviciilor secrete deasupra societății, cu scopul de a controla cât mai în detaliu viața acestei societăți, pornind de la domeniul cel mai vizibil, adică de la domeniul politicului. În România, dacă ne uităm în urmă, vom constata că, la fiecare două decenii, a avut loc un deznodământ al tendinței serviciilor secrete de a controla decisiv politicul, sau, după caz, al reacției firești a politicului de a curma o asemenea tendință.
Consecințele acestea sunt vizibile în schimbări ale elementelor de instituționalizare a activității de informații sau, invers, în rezistența serviciilor la reformă. Reforma fiind termenul eufemistic prin care se numește controlul statului asupra propriilor servicii de informații.
Nu este niciun secret că și una și cealaltă dintre părțile competitoare aduc în luptă orice mijloace le sunt la îndemână. În condițiile globalizării, multe dintre aceste mijloace sunt externe, la propriu. Adică, provin de la agenții de securitate sau, după caz, politice din străinătate. Dacă aceste mijloace externe sunt formale, atunci avem de a face cu diferite mecanisme de impunere a unor decizii strategice românești, cum este mecanismul pentru justiție. Dacă sunt informale, atunci avem diverși foști, care vin și „sfătuiesc” fie serviciile, fie politicienii, așa cum sunt cele mai recente cazuri de persoane care comentează, cu scopul evident de a influența, diferitele decizii în domeniu, incluziv decizia recentă a CCR.
Rezultatul ședinței de astăzi a CSAȚ, precum și dezvoltările ulterioare, la nivelul procuraturii și al SRI, ne vor lămuri dacă, de data asta, avem de a face cu încă un maxim al ciclicității fenomenului despre care am amintit mai sus, sau doar cu o luptă de rutină pentru controlul subteran al puterii reprezentate de „Binom”.
Hari Bucur-Marcu
Photo: dcnews.ro, luju.ro
Ceea ce, așa cum am spus de la început, nu este vreun comentariu din partea domnului director, ci doar un anunț de presă privind consecițele deciziei constituționale, care va fi, de altfel, respectată fără comentarii. Am putea spune, însă, că această declarație sună a cârcoteală, dacă nu chiar a cârtire. Ceea ce, într-adevăr, nu sună nici a comentariu și nici a vreo decizie de nerespectare a deciziei CCR. Doar că spusele sereistului șef ne fac pe noi, publicul, să ne întrebăm de ce ar cârcoti transparent directorul SRI, dacă tot va respecta într-u totul decizia asta? Și, mai mult, ce treabă ar avea acest domn director cu consecințele juridice ale deciziei Curții Constituționale?
Leave a Reply