Cvorumul Curţii mele. Bérenger
August 16, 2012
Spuneam acum cîteva zile că “lucrurile vor rămîne cum au stabilit”. După tot tămbălăul acestei veri fierbinţi eu unul nu mai am nedumeriri şi nici speranţe. Probabil e ceva defect în mintea mea, în… cvorumul Curţii mele interioare. Astfel, întrebarile-mi rămîn condamnate şi închise în celula retoricii. Nu întrevăd o eliberare condiţionată a lor. Asta ar însemna un recurs la speranţă or eu cred că această noţiune trebuie să fie scoasă, dacă nu din dicţionare, măcar din programa de studiu a generaţiilor care vin. Împotriva deznădejdii ar trebui scris undeva că speranţa nu moare ultima ci moare prima, dacă nu cumva se naşte moartă, avorton…
Pe azi am doar o singură astfel de întrebare: la ce bun un Parlament, un Guvern, la ce bun alegeri şi referendumuri? La ce bun un “Stat”? Este limpede că ţara asta poate funcţiona foarte bine, “conform Legii”, cu o Curte Constituţională, un Parchet, doi-trei euroatlantici gardieni ai globalizării şi un tovarăş în tricou bleu. În definitiv din aceşti zece ani ai vieţii noastre – aşa cum ne-am aşternut-o – au trecut “doar opt”. Asta atîta timp cît o gloată de 7,5 milioane de oameni = 9 indivizi în robe vişinii. Trăim vremuri istorice. Aceasta e de acum paradigma existenţei pe o Dîmboviţă lină şi dulce populată cu rinoceri. Bérenger a capitulat. Circul s-a terminat. Atîta tot.
Interiorul exteriorului şi exteriorul interiorului …