De ce este Iurie Leancă pe cai mari ?

November 4, 2015

Criza politică de la Chișinău se apropie de sfârșit. După refuzul Partidului Liberal Democrat de a participa la negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare, liderii Partidului Democrat din Moldova s-au întâlnit cu reprezentanții comuniștilor moldoveni.  Dialogul celor două formațiuni politice a durat mai bine de două ore. Un dialog de lungă durată care a pus în discuție posibilele principii de colaborare dintre cele două formațiuni. 

 Democrații sunt gata să se coalizeze cu PCRM-ul , a declarat la finele tratativelor președintele Parlamentului moldovean, domnul Candu. „Comuniștii sunt aproape europeni, ei și-au arătat disponibilitatea de colaborare cu partidele pro-europene atunci când au votat  guvernul Gaburici. Comuniștii au viziuni occidentale și am discutat pe marginea acestor viziuni ale lor. Au intenția de a face totul pentru ca Republica Molodva să avanseze în procesul de integrare în UE”, a spus domnul Candu. Să înțelegem că democrații sunt gata să-i absoarbă în viitorul apropiat pe comuniști, domnule Candu?

Reprezentantul comuniștilor moldoveni, domnul Reșetnicov, a spus că formațiunea din care face este mulțumită că a participat la dialog. „Comuniștii moldoveni au declarat de mai multe ori că își doresc să construiască o Moldovă europeană aici în ţară. Moldova trebuie să se dezvolte după modelul european”, a spus Artur Reşetnicov.

Lunga durată a tratativelor demonstrează că reprezentanții celor două formațiuni au punctat nu numai provocările actuale cu care se confruntă Republica Moldova – formarea unei majorități parlamentare și a unui guvern – dar și principalul risc politic de viitor – alegerea șefului statului moldovean. Că este anume așa a sugerat-o domnul  Reșetnicov: ”Dialogul parlamentar este necesar mai cu seamă în vederea soluţionării din timp a problemelor ce pot să apară la momentul alegerii Preşedintelui ţării, situaţie care ar putea să genereze în Moldova un haos de proporţii”.

Faptul că cele două formațiuni politice au atins în discuțiile lor aceste riscuri politice, presupune motivații comune pentru eludarea acestora. Aceste motivații țin de scorul electoral slab pe care atât democrații, cât și comuniștii moldoveni, le au în sondajele de opinie. Platforma comună pentru acest dialog nu o reprezintă grija pentru Republica Moldova, ci teama obținerii unui rezultat prost la eventualele alegeri parlamentare anticipate.

Domnul Reșetnicov a lăsat ușile tratativelor deschise și pentru alte formațiuni politice. Moldova nu mai trebuie divizată între ai noștri și ai voștri, luptele politice ar trebui abandonate, a spus domnia sa. Ce înseamnă acest lucru? Să fie gata comuniștii moldoveni de a face pace cu principalii lor oponenți – Partidul Socialiștilor? De ce nu? Teama de anticipate le dă fiori și socialiștilor – cercetările sociologice spun că în cazul unui eventual scrutin, partidul domnului Usatâi le-ar lua-o înainte.

Doar că, imediat după apariția în spațiul public a filmului erotic în care domnul Filat era în rolul principal, domnul Usatâi a părăsit Republica Moldova. Despre asta domnia sa a anunțat pe pagina sa de Facebook unde a menționat că merge la Moscova pentru investigații medicale pe motiv că s-a îmbolnăvit. Așa o fi. Doar că boala de care suferă primarul de Bălți a survenit după ce presa a sugerat că Usatâi ar putea fi sursa primară a acelei înregistrări.

Difuzarea aventurilor erotice ale domnului Filat în spațiul public are de-a face cu modul de a face politică în Republica Moldova. Materialul video a apărut vineri, 30 octombrie, cu puțin timp înaintea începerii negocierilor pentru constituirea unei noi alianțe între partidele pro-europene din Republica Moldova. De ce? Pentru a-i enerva pe liberal democrați și a-i face să nu participe la trative? Dacă acesta a fost scopul principal – s-a reușit! A fost un avertisment? Cu siguranță, s-a bătut șaua ca să priceapă iapa! 

Dialogul lansat de către Partidul Democrat din Moldova cu Partidul Comuniștilor deja are un rezultat. Liberal democrații moldoveni nu vor participa la negocieri și se vor plasa în opoziție. Poziționarea democraților alături de comuniști înseamnă că PCRM-ul este o filială a Partidului Democrat? Nu neapărat. Este o poziționare politică comună în fața unei aceleiași amenințări – alegerile anticipate. Această poziționare comună îi dă fiori liderului Partidului Liberal din Moldova, domnul Ghimpu.

 Comuniunea de idei a comuniștilor cu democrații era motivul principal al agitației cu care domnul Ghimpu îi îndeamna pe liberal democrați să participe la negocierile pentru formarea coaliției pro-europene. Neparticiparea liberal democraților la guvernare îi scoate pe liberalii moldoveni de la guvernare și îi plasează în opoziție. De aici și vocalele reproșuri și tăcutele înjurături. Domnul Ghimpu a anunțat că nu va vota un guvern alături de PCRM.

Să fie posibilă o coaliție de stânga, democrații moldoveni alături de comuniștii și socialiști? Probabil. Dar cu siguranță, nu în acest moment. În acest final de toamnă politică, singura soluție găsită de strategii Partidului Democrat o reprezintă instaurarea la Chișinău a unui guvern pro-european. Acesta este primul pas pentru asigurarea unei minime stabilității în Moldova – o coaliție majoritară între Partidul Democrat, Partidul Comuniștilor și Partidul Popular European. Un guvern care să îl aibă pe domnul Leancă în frunte. Domnul Leancă a sugerat că s-ar putea face coaliție cu PCRM-ul doar dacă aceștia își schimbă năravul – o vor face? Va risca domnul leancă să plece din Parlament pentru a ocupa funcția de prim ministru? N-aș crede.

 De ce PDM-ul și-l dorește anume pe domnul Iurie Leancă? Pentru că domnia sa este este un apropiat al fostului premier român Victor Ponta, pe care, în campania pentru președinția României l-a susținut personal. Doar un asemenea guvern ar putea da o relativă siguranță faptului ca împrumutul oferit de către ex-guvernul Ponta să sosească la Chișinău.

Afirmam că neparticiparea PLDM la tratativele pentru formarea unei coaliții majoritare în Parlamentul moldovean atrage după sine și plasarea liberalilor în opoziție. Desigur, în aceste momente, această perspectivă nu le este pe plac. Dacă vor rezista într-o opoziție de lungă durată – în primăvara viitoare deputații moldoveni vor alege șeful statului, de aici și lipsa de potențialitate a alegerilor anticipate – Partidul Liberal va avea doar de cîștigat.

 Criza politică de la Chișinău are un singur perdant. Soarta PLDM-ului e mai tristă. Concurenții politici nu vor sta cu mâinile în sân, presiunile asupra deputaților PLDM sunt uriașe, se încearcă deja cumpărarea lor – unii vor rezista, alții nu. Presiuni sunt făcute și pentru reducerea turațiilor unor instituții media care îi simpatizează. Plasarea PLDM în opoziție ar putea să ajute, dar pentru recuperarea procentelor scăzute în sondajele de opinie e nevoie de o joncțiune cu nemulțumirea populară, de găsirea unui nou lider și despărțirea de oamenii compromiși. Poate PLDM-ul să facă acest lucru? Nu știm încă.

Știm în aceste momente că partidul domnului Leancă devine important – el ar trebui să împrumute occidentalism coaliției democrat-comuniste. (Victor Nichitus)

Nota redactiei: Îi urăm bun venit jurnalistului Victor Nichitus în cadrul colectivului redactional al PPW. Mult succes în aducerea mai aproape de cititorii PPW a realităților din Republica Moldova.

Leave a Reply