ARHIVA Power&Politics World

De ce va pierde Rusia leadership-ul explorării spațiale

May 27, 2014

Vladislav Inozemtsev – guest contributor

”Iarăși lansarea unei rachete Proton a eșuat” – este a treia oară în acest an când mass-media din Rusia publică o astfel de știre. Seria de eșecuri din ultimii ani a rachetelor rusești ridică unele întrebări serioase cu privire la starea domeniului tehnologiei necesare explorării spațiale în Rusia. Cum se prezintă industria arondată domeniului spațial și care sunt problemele cu care se confruntă ?

Fantezii post-sovietice

Principala “figură” a industriei spațiale rusești – este “astronautul șef” Dmitry Rogozin (în calitate de vice prim-ministru, el supraveghează mersul lucrurilor în cadrul industriei spațiale). Armarea originilor industriei spațiale ruse în vremurile cneazilor Rusiei Kieviene și Novgorodului (“Rusia a fost destinat să devină o mare putere spațială odată cu însăși nașterea statului nostru”), Rogozin consideră ca sarcini imediate ale astronauticii  naționale: colonizarea Lunii (din 2030), dar și începutul explorării planetei Marte și a altor obiecte din sistemul solar. Între timp, aflați încă departe de acestea, este necesară “atingerea excelenței în spațiu, pentru a crea un nucleu de dezvoltare invidat de către influenții noștri parteneri occidentali“.

Însă între timp, eficacitatea programului spațial rus nu strălucește. Principalul proiect, racheta “Proton“, a fost dezvoltat în anii 1960, iar alte două proiecte noi, “Rus-M” și “Angara” nu au ajuns să fie finalizate (programul pentru “Rus-M” a fost redus la minimum, iar prima lansare a rachetei “Angara” pe care s-au cheltuit deja aproximativ 100 de miliarde de ruble, a tot fost amânată din 2005 de 9 ori.

Sistemul GLONASS, a fost creat în 1976, iar în 2011 avea plasați pe orbită 24 de sateliți față de cei 32 de sateliți ai sistemului american GPS. Trebuie să se aibă în vedere faptul că în sistemul american cea mai veche componentă funcționează din anul 1993 și cea mai veche a celui rus – din 2006. În 2015, Statele Unite și China vor lansa noi rachete, superioare în toate privințele proiectului “Angara”.

Dar cel mai neplăcut pentru Rusia este că accidentele și eșecurile lansărilor pe orbită au devenit un fenomen de serie – pentru “Rokot“* și “Proton” cota lansărilor nereușite este de 13,3% și respectiv 7,95%, față de 1,7% pentru rachetele Delta ale SUA și lipsa totală de catastrofe la Ariane și Atlas-5.

Astfel că declarațiile energice ale vice-premierului Rogozin și caleidoscopica schimbare a conducerii Roscosmos nu au cum să ne inducă în eroare. Apropo, rotație personalului de top al agenției la fiecare doi sau trei ani nu reprezintă decât forma clasică de acoperire pentru incompetență și iresponsabilitate.

* nota redacției: pe 23 mai 2014 o rachetă purtătoare de tip Rokot/Rumble (Eng.) a plasat pe orbită trei sateliți ai Ministerului rus al Apărării;

Portofoliul roșu

A doua ”figură” de top a cosmonauticii rusești este reprezentată de asociațiile de producție: Corporația Spațială ”Energia”, Centrul Khrunicev, Centrul pentru constructia rachetelor cosmice ”Progres” și încă vreo duzină care trăiesc din exploatarea fără milă a îndelung consolidatei imagini a complexului industrial militar al Rusiei. Astăzi, aceste companii pretind a fi “lideri ai industriei ruse” în domeniul tehnologiei spațiale, ceea ce reprezintă mai degrabă o convenție de imagine. În ultimii ani, produsele lor au devenit tot mai scumpe și de calitate inferioară.

Prețul unei rachete de tip “Proton-M” a crescut în perioada 2001-2013 de la 250 milioane de ruble la aproape 1,4 miliarde de ruble. Costul total de funcționare poate ajunge până la 80-85 milioane $. Între timp, o companie privată din SUA, SpaceX, tocmai a livrat cu nava-cargo Dragon o încărcătură logistică pentru Stația Spațială Internațională (ISS) și s-a întors cu nava în bune condiții înapoi la un cost de 84 milioane dolari. Costul declarat al comunicațiilor prin satelit de tip “Express AMU2” asigurat de Joint-Stock “Information Satellite Systems – Reshetnev Company” ajunge la 6,7 miliarde de ruble, comparativ cu 4,8 miliarde de ruble ale concurentului european EADS Astrium. Perioada de producție a unei navei spațiale este în Rusia de cel puțin 24 de luni, și în Franța – 21 de luni. În plus, calitatea produselor rusești este uneori îngrozitor de slabă. Din cei 48 de sateliți ai sistemului GLONASS,  lansat în 2004, șase s-au pierdut pe drum de la lansare, 18 este în afara orbitelor prevăzute inițial, iar 9 sateliți se apropie de durata critică de viață.

Pe lângă acestea, componentele de producție rusească a instrumentelor cu care sunt dotate navele și navetele spațiale/ modulele reprezintă numai aproximativ 30%. Dar, tocmai din cauza componentelor interne produse în FR se întâmplă 95% din erorile și eșecurile de funcționare. Noi produse pe piața de referință rusă aproape că nu sunt – deși din 2015 competitorul SpaceX va începe să exploateze racheta Falcon Heavy, care va fi capabilă de a ridica pe orbită o sarcină utilă de 53 de tone. Chinezii, de asemenea, au tendința de a ține pasul cu greii industriei spațiale mondiale. Și îi urmează India cu hotărâre.

Fără a ține seama cât ar costa pentru a deveni operațional, și fără a avea în vedere că în mod obișnuit eșecurile nu sunt din cauza amplasamentului terestru (rachetele se desprind de pământ fără probleme !), ne gândim un nou cosmodrom – 6 grade mai la nord de Baikonur (care determină o scădere a sarcinii utile) și la 5000 de mile de principalele întreprinderi de producție și asamblare de rachete și sateliți ! Baikonur “Est”, va costa cel puțin 492 miliarde de ruble. În prețurile estimate în 2010. Aceasta în timp ce chiria pentru Baikonur, în ultimii zece ani am fost de 1.27 miliarde dolari (45 miliarde de ruble), ceea ce înseamnă că noul aeroport spațial înseamnă cheltuieli ce vor fi acoperite în/cu chiria pe 110 ani.

Dar oare sunt mult mai importante “interesele guvernamentale“, care, de fapt, au fost substituite de mult timp cu năzuința unor noi “răfuieli“?

Afaceriștii

A treia verigă din cosmonautica Federației Ruse – oamenii de afaceri. Astăzi, industria spațială la nivel mondial (dacă nu vorbim despre probleme militare) – este axată în primul rând pe furnizarea de sateliți și software de navigare, de radiodifuziune/televiziune și de comunicații. Angajate în competiția din acest domeniu sunt unele dintre companiile cele mai inovatoare și bine cotate din lume.

Referitor la volumul de capitalizare al acestora putem judeca aruncând o privire pe unul din acordurile comerciale recente: săptamâna trecută a fost făcut public faptul că gigantul de telecomunicații din SUA AT&T achiziționează pentru 48.5 miliarde dolari (adică aproape jumătate din valoarea curentă a “Gazprom“) un operator de televiziune prin satelit lider în Statele Unite, DirecTV. În schimb Rusia nu agreează deschiderea spre afaceri internaționale în domeniul comunicațiilor spațiale – astfel avem doar FSUE “Comunicații prin satelit” și “Gazprom – Sisteme spațiale” SA. RSCC opereaza acum 9 sateliți comerciali, GCS – alți 4 sateliți.

Dacă nu ar fi fost o nouă nereușită cu “Proton” la lansarea de pe 16 mai, compania RSCC ar ocupa acum locul cinci în lume în ceea ce privește veniturile din furnizarea de servicii de comunicații prin satelit. Deși, desigur, comparativ cu Intelsat și Eutelsat cu a lor 52 și respectiv 36 de sateliți, RSCC ar fi încă departe de performanțele celor din top 3.

Baikonur Cosmodrome (Kazahstan)

În comparație cu concurenții străini, RSCC și GCS trebuie să supraviețuiască într-un mediu ostil – spațiu “generali” forțându-le să lucreze serios cu privire la îmbunătățirea echipamentului intern, care funcționează mult mai rău decât cel european, și este mult mai scump. RSCC și GCS – sunt de fapt principalele “victime” ale “succeselor” în plin avânt ale industriei spațiale ruse. Din zece vehicule spațiale pregătite pentru lansare între 2003 și 2014, trei s-au pierdut de la început, două au ieșit din uz cu cinci ani mai devreme decât fuseseră planificate (!), iar altele două sunt în stare critică.

Dar, în același timp, spre deosebire de mulți alți colegi din industria spațială, RSCC și GCS măcar sunt plătite pentru servicii reale prestate, mai degrabă decât pentru nefuncționarea unui morman de fier vechi. Această afacere ar putea fi sectorul cel mai promițător al economiei ruse, dacă ar fi lăsat să funcționeze pe principiile economiei de piață și fără a fi ajustat de către stat.

Din păcate, atitudinea de substituție internă a importurilor în sectorul spațial nu are nimic în comun cu fezabilitatea economică. Deoarece odată cu accidentul rachetei “Proton”, Rusia și-a pierdut satelitul cel mai puternic și high-tech de comunicare “Express AM4R“, creat de compania europeană EADS Astrium. După accident au fost luate decizii paradoxale: astfel crearea unui nou satelit de comunicații va fi încredințată nu producătoriilor europeni, ci companiei rusești Reshetnev. Acest lucru înseamnă că va dura mai mult realizarea, va fi mai slabă calitativ și mai scumpă financiar.

Sfârșitul hegemoniei

Rusia pare să fie pe linia descendentă de la statutul de lider spațial la nivel global. Motivele pentru această situație sunt cel puțin trei.

În primul rând, industria spațială se bazează pe o substituție de import de urgență, în timp ce sfera cosmică în întreaga lume este, probabil, domeniul cu cea mai largă coperare internațională. O astfel de abordare “izolaționistă” aflată la mâna stângace a agențiilor de stat nu poate acoperi înapoierea tehnologică a resurselor administrative – și această problemă nu poate fi rezolvată prin rotația cadrelor de conducere sau prin creșterea altor companii.

În al doilea rând, ne-am”scufundat” serios în analiza predictivă privind cooperarea internațională în domeniul spațial, și high-tech, în general. Se pare că sancțiunile SUA împotriva furnizării de componente pentru sateliții noștri au devenit o surpriză neplăcută pentru toți cei care nu pot opune nimic altceva decât demagogie plictisitoare și o altă parte de povești.

În al treilea rând, trebuie să înțelegem în sfârșit că economia modernă este determinată de către utilizatorul final, și nu de alocările bugetare. Trebuie să mergem pe cerere și nu pe fantezie. Este necesar să înțelegem că structurile comerciale, și mai exact investițiile private decâr cele publice, sunt cele ce determină dezvoltarea industriei. Numai în acest caz, restante nostru în domeniul spațial vor fi recuperate și povestirile (mai degrabă visele) vor primi o șansă de a se concretiza.

Original Russian file

One response to “De ce va pierde Rusia leadership-ul explorării spațiale”

1. Владислав Иноземцев — персональный сайт » De ce va pierde Rusia leadership-ul explorării spațiale says:

   May 28, 2014 at 3:54 pm

   […] Inozemtsev, «Power&Politics World» 27 May 2014 […]

   Reply