Despre Bruxelles, solidaritate și Europa mea

March 22, 2016

Despre Bruxelles, solidaritate și Europa mea, cea lovită în inimă și lasată să sângere până spre colaps, vreau să vă vorbesc.

N-am fost niciodată în Belgia. În imaginile de pe Internet, Bruxellesul – primavara – arată întocmai ca Moscova – rece, posomorât, cenușiu. Pentru mine însă, încă din copilărie, Europa însemna altceva. Ceva din cărțile lui Ionel Teodoreanu, pe care le-am îndrăgit în adolescență.

Am simțit-o mereu așteptând într-o gară mică, străjuită de castani umbrind peronul încălzit de soarele dulce din vacanța de vară. I-am adulmecat adierea în florile abundente de lânga ușa oficiului poștal sau lângă o alimentară de provincie. Liniștea dimineții umede de primavară ploioasă, în care aroma florilor de măr se amesteca cu mirosul de păcură venind de la un marfar oprit lângă o mică haltă. Această Europă se închega deja în Ucraina, începând, dacă veneai din Rusia, pe malul drept al Kievului, și devenind realitate atotprezentă mai aproape de Ternopol și Cernăuți. Și exact tot pe acolo ea a fost strivită, violată, pângărită, înnecată în sângele năclăit al victimelor nevinovate și combatanților stupizi.

În loc de flori, acum, acolo cresc buruiene prăfuite. În loc de corectitudinea specific europeană, care-i distingea într-un fel pe ucraineni de ruși (care sunt mai deschiși), oamenii manifestă teamă, ură și o suspiciune isterică, iar abrutizarea îți sare imediat în ochi. Țara veselă și blândă s-a prefăcut într-o zona de război absurd, prelungit la nesfârșit, unde barbații în floarea vârstei fură alimente de la pensionarii ieșind cu pași greoi din magazin, unde satele vecine duc dispute între ele, schimbând arme de foc (și nu în estul atât de hulit, ci în vestul țării, cel cu presupuse compatibilități occidentale), iar nevestelor soldaților dispăruți pe frontul din Donbass autoritățile le răspund că nu au date nici despre mobilizarea lor, darmite despre soarta actuală.

O țară în care învățătoarele n-au milă de copiii morți în război, fii ai celor de același neam și limbă. Solidaritatea e un concept inexistent în Ucraina. Și pentru ei între ei, și din partea celor care, acum la ceas de cumpănă pentru inima Europei, nu precupețesc să-și declare susținerea pentru belgieni. Cine a distrus sufletul acelei Europe din inima mea? Poate comsomoliștii de ieri, convertiți la baptism și scientologie, apologeți de serviciu pentru Noua Ordine Mondială, de dragul căreia nu mai au milă pentru Europa cea veche.

De fapt, ei sunt ”bolșevicii” nemiloși ai secolului XXI, și nu rușii, care sunt doar mafioți (dar, de fapt, încă prețuiesc civilizația europeană mai mult decât unii europeni cu pedigree și pretenții de corectitudine politică). Au lovit în Europa pe flancul estic, în Ucraina, însă a fost departe și europenii n-au simțit pericolul. Dar asta a fost doar începutul distrugerii spațiului european. Și care încă e departe de sfârșit. Doar că acum Europa începe să simtă. Nu știu dacă suficient pentru a se debarasa de iluzii…

Tatiana Jukova

Leave a Reply