Diferențe de anvergură!

June 22, 2016

În anii ’60, Gaulle refuza intrarea Angliei în UE. În anii ’80 Mitterand își impunea punctul de vedere în fața Doamnei de Fier, Margaret Thatcher, refuzând să accepte compromisurile cerute Londra considerând că acele compromisuri ar fi anulat complet principiile pe care era întemeiată Uniunea.

Circa 35 de ani mai târziu Holande și Merkel acceptau fără să crâcnească cererile Londrei, sperând ca astfel să prevină ieșirea UK-ului din UE. O uniune ce pare gata în orice moment a se îneca în propria-i birocrație, obtuză și indiferentă la ce tot se întâmplă în viața reală a oamenilor, dacă acest lucru nu impietează cumva profitul vreunei multinaționale cu rădăcini adânci prin parlamentul sau Consiliul European.

De mai bine de 3 luni am asistat în UK la o adevărată bătalie între cele două tabere, IN-OUT, dispută la care au luat parte nu numai liderii britanici ci și diferiti lideri din interiorul sau din afara Uniunii Europene. Doar Hollande a tăcut mâlc, iar Merkel… Merkel a excelat prin absență! Adică fix cei doi considerați a fi cei mai importanți lideri europeni! Bag seamă că Merkel și-a epuizat toate resursele de care dispunea în 2012, atunci când s-a dovedit a fi extrem de activă dar si de vocală pe tema referendumului din România!
Iar pentru că teoria producerii dezastrelor spune că acestea se produc atunci când un sir de întâmplări, accidente minore, incidente, scăpări etc se întâlnesc în timp și spatiu cu mediul necesar și suficient producerii unui cataclism, în cazul în care Britanicii vor opta pentru Brexit, atât UK-ul cat si Europa vor avea de gestionat efectele unui dezastru. Un dezastru nu numai economic ci unul, în principal, politic. Asta pentru că Brexit-ul va valida discursul extremist și xenofob la nivelul întregii uniuni. Pe acest fundal, este foarte posibil ca mai multe capete de actuali lideri ai uniunii, printre care Hollande și Merkel, să cadă odată sau la scurt timp după cel al lui Cameron. Pentru că, fără doar și poate, primul efect pe care un eventual succes al taberei care susține iesirea îl va avea în UK, înainte chiar de o eventuala devalorizare severă și abruptă la Poundului, va fi detronarea lui Cameron din fruntea guvernului și instalarea unei stari generale de incertitudine și de nesiguranță.

Asta si pentru că englezii nu o au pe Kovesi care să trimită de-a lungul si de-a latul UK-ului o armată de procurori, flăcăi toți unul și unul, care să-l ia pe Sir John și să-l pună să jure cu mâna pe Biblia lui James plasată strategic pe plafonul vreunui Jaguar, Aston Martin sau Bentley, despre cum a votat și să-l tragă la răspundere pentru modul în care a votat. În plus englezii nu au nici Curte Constituțională care să emită erate care să dreagă busuiocul, editate prin birourile unor CSM-ști de frunte până pe la 4 și jumătate AM pentru a fi publicate apoi în regim de urgență la 5 dimineața în Monitorul Oficial, cu știința și acordul tacit (sau nu!), a maximum unu, doi judecători ai curții, dar cu suportul neprecupețit, atât dpdv tactic cat și mai ales logistic, al vreunei instituții formate din doua litere și-o cifră. Asta probabil, pentru că în atâția amar de mi de ani de istorie nu a reușit nimeni să le scrie și englezilor ăștia o constituție!

Îl au în schimb pe Nigel Farage, un europarlametar aflat la al doilea mandat la Bruxelles și care încasează multe mii de lire pe luna de la instituția pentru a cărei desființare militeaza asiduu, Uniunea Europeană și care, în actuala campanie a susținut cu tărie și a îndemnat oamenii să voteze pentru Brexit, afirmând sus și tare că acesta este singurul mod prin care britanicii, asemeni tinerilor frumoși si liberi din România, își pot si ei lua țara înapoi! “Let’s get our country back!” a putut fi citit pe toate posterele si bannerele UKIP, ”iar șansa pe care o reprezintă actualul referendum este o sansă istorică de a ne redobandii independența si a recâstiga controlul a fost mesajul transmis de UKIP în ultimele luni de zile.

Poate totuși până maine le spune cineva și britanicilor de pățania tinerilor frumoși și liberi din România care, la foarte scurt timp după luarea în primire a țării proaspăt eliberate și recuperate desigur, s-au demostrat a fi extrem de dezamăgiți de ceea ce-au primit. Nu de alta dar să nu pățească la fel și britanicii mă gandesc, mai ales că istoria are tendința de a se repeta!

Sorin Ardelean

Leave a Reply