Discreditati, discreditati, discreditati… !

June 13, 2017

Acoperiții din presă și “științele Securității”

Puteți să îi spuneți cum vreți: „câinele de pază a democrației”, „a patra putere în stat”, „mijloacele de informare în masă”, nouă sau veche. Ea e presa.

Îi zice „presa” de pe vremea când ea consemna, prin presarea literelor pe foaia de hârtie, ce se întâmplă pe la noi și cu noi. Noi, oamenii. Noi, publicul. Noi, cei interesați de noi înșine.

Există un segment de public total defavorabil presei. Ba, am putea spune, care urăște presa. Pentru că există. Pentru că informează celelalte segmente de public. Pentru că îi mușcă pe cei care agresează democrația. Pentru că infuențează opinia publică, prin simpla informare a lui. A publicului.

Cine face parte din acest segment? Cei care, aflați în funcții publice, nu răspund la cererile de informații privind activitatea lor publică. Pentru că au ei ceva de ascuns. De opacizat. De cele mai multe ori, au de ascuns inepția lor. Incapacitatea lor de a funcționa public rezonabil și cu oarecare rezultate satisfăcătoare pentru public. Dar mai ascund și ceea ce vede toată lumea: folosirea funcției publice în interes privat. Nepotismul. Corupția. Disprețul pentru cei care i-au ales, tocmai pentru că au fost nevoiți să le cerșească alegerea. Și să îi mintă. Niște proști, alegătorii ăștia! Să se lase ei mințiți atât de ușor!

Acest segment de public ar fi cel mai fericit dacă nu ar mai exista presa.

Dar, deoarece presa există, atunci se ocupă ca presei să i se întâmple trei lucruri definitive.

(1) Să fie confiscată. Atât fizic, prin posesiune, cât și ca subiecte, campanii de informare, marile teme și altele asemenea. Doar ei să fie în măsură să dicteze cine ce, despre ce și unde scrie. Sau vorbește. Și cum scrie. Sau vorbește.

(2) Să fie discreditată. Atât cea confiscată, cât și cea independentă. Veche sau nouă. Fiecare membru al publicului, consumator de știri, trebuie să înțeleagă faptul că presa nu există pentru el. Că este cumpărată. Că este doar un mijloc de manipulare. Ziariștii sunt toți sub acoperire. Sunt fie agenți de influență, în slujba stăpânilor din interior sau din afară, fie contraspioni de-ai noștri. Cu alte misiuni acolo, la presă, decât să informeze publicul.

(3) Să fie ignorată. Presupunând că, deși confiscată și discreditată, presa mai acoperă, din când în când, și vreun subiect de interes public, cum ar fi cheltuirea banului public pentru satisfacerea intereselor private, de familie și de gașcă, asemenea subiecte trebuie automat trecute cu vederea.

Exemplul zilei ne vine de peste Oceanul Atlantic. Din capitala Statelor Unite ale Americii. Unde ambasadorul nostru acolo e de părere că existenta contraspionilor acoperiți în presa românească este o măsură normală și necesară de apărare a patriei împotriva oricărui dușman. Din interior și din afară, deopotrivă.

Iar ambasadorul nostru este exact aceeași persoană care a uneltit, împreună cu Oprea Gabriel, generalul de securitate națională, înființarea unei academii de resort, ai cărei membri să primească, pe viață, lunar, un salariu mediu pe economie, de la stat, din banul public, pentru singurul merit de a fi academicieni de securitate națională. Iar alegerea lor ca membri să se facă după un singur procedeu: să fie aleși de Oprea G.

Ce treabă are asta cu acoperiții contraspioni din presă? Simplu. Orice încercare a presei de a da de urma banului public pierdut în acestă întreprindere academică absurdă și esențialmente coruptă s-au lovit de opacitate deplină. Academia domnului ambasador refuzând să spună ceva presei și după ce a fost condamnată de justiție să spună.

De unde rezultă că acoperiții contraspioni din presă s-ar putea să nici nu existe. Există doar insistența ambasadorului de a discredita presa, astfel încât, chiar după ce academicienii lui vor spune, într-un sfârșit, ce fac ei pe acolo, pe la academia de securitate națională, să nu conteze. Că nu va fi nimeni suficient de credibil în presă ca să le poată spune povestea.

Hari Bucur-Marcu

Leave a Reply