ARHIVA Power&Politics World

Disputa China – Japonia: lăsați adevărul să triumfe !

September 29, 2012

Dr. Chandra Muzaffar – special guest contributor

Tensiunile sunt în constantă creștere în disputa dintre China și Japonia privind Insulele Diaoyu – 5 insule mici, nelocuite și 3 pietre care acoperă doar 7 kilometri pătrați în Marea Chinei de Est.

Este trist că acest lucru se întâmplă tocmai atunci când relațiile economice chino-japoneze  au atins un nou nivel, și în contextul în care la sfârșitul anului trecut, cele două țări au convenit să folosească monedele proprii în comerțul lor bilateral, în locul de dolarului american.

Pentru a nu escalada tensiunile, Japonia ar trebui să facă prima mișcare. Iar acesta se referă desigur la achiziția pe 11 septembrie 2012 de către guvernul japonez a trei dintre insulele aflate în dispută, care a aprins criza actuală. Această decizie ar trebui să fie anulată imediat.

De fapt, Japonia și-a manifestat și anterior un interes sporit privind Diaoyu – Insulele Senkaku în denumirea japoneză – acesta devenind însă mai vizibil acum. Accesând cronologic evenimentele putem să ne amintim că, la data de 7 septembrie 2010, când un vas de pescuit chinez s-a ciocnit accidental cu o nava de patrulare japoneză în apropiere de Diaoyu, căpitanul și echipajul chinez au fost reținuți de către Garda de Coastă japoneză pentru câteva zile. Deși în final lucrurile au fost lămurite, incidentul a relevat o duritate nouă dinspre partea japoneză. Chinezii evident că au reacționat la acest incident, dar și la altele mai puțin mediatizate.

Cum se explica această nouă duritate în atitudinea japonezilor ? Unii analiști o atribuie în parte creșterii influenței politicii de dreapta în politica japoneză. Stagnarea economică a Japoniei după mai mult de două decenii de succes și impunerea Chinei (concomitent cu înlocuirea Japonia ca a doua cea mai importantă economie din lume), au crescut influența forțelor conservatoare naționaliste din țară, a căror critici au ca principală țintă acum China. Alegerile iminente din cadrul Partidului Democrat și viitoarele alegeri generale au crescut, de asemenea,  ocaziile de exprimare pentru politica conservatoare.

Apoi, deasemenea, nu este o coincidență faptul că dreapta japoneză a devenit mai vocali – în special vis-a-vis de China – tocmai într-un moment în care Statele Unite încearcă să își re-afirme prezența și puterea de influență în regiunea Asia-Pacific. În ultimii ani, oficialii americani din zona politică și militară au subliniat în numeroase ocazii importanța legăturilor de securitate dintre SUA și Japonia. În plus, chiar și pe litigiul insulelor Diaoyu, guvernul SUA, în timp ce oficial se pretinde neutru, voci de la Pentagonul au precizat că  Tratatul de Securitate dintre Japonia și SUA va fi respectat și își va exercita prevederile în cazul unui conflict militar între Japonia și China. Această poziție trebuie să fie privită în contextul mai larg al alinierii militare active a SUA  cu Filipinele, în confruntarea sa recentă cu China pentru Insula Huangyan din Marea Chinei de Sud și sprijinul său pentru Vietnam, în diferendul de lungă durată cu China asupra unor părți ale insulelor Spratly și Paracels.

Menționăm că, pentru ambele state, Japonia și SUA, pot exista și alte motive pentru care Insulele Diaoyu sunt foarte importante. În anii 1968-69, potrivit unui raport emis de o agenție zonală a Națiunilor Unite, în urma unor prospecțiuni s-au descoperit potențiale rezerve de petrol și gaze în apropierea insulelor Diaoyu. Și apoi, poate nu întâmplător și destul de puțin cunoscut publicului larg, armata SUA folosește una dintre cele cinci insule – Kuba – ca bază de antrenament pentru forțele sale aeriene.

Oricare ar fi însă motivele pentru a deține insulele Diaoyu, cererea Japoniei privind dreptul său de proprietate este greu de susținut. Există cărți, rapoarte și hărți din secolul al 15 ^-lea, din timpul perioadei dinastiei Ming, care stabilesc, în termeni foarte clari că Diaoyu este teritoriul chinez. Cartea Voyage with a Tail Wind și Record of the Imperial Envoy’s Visit to Ryukyu sunt mărturie la cele menționate anterior. Ba chiar și scrierile unor cercetători japonezi de la sfârșitul secolului al 19 ^-lea vin să recunoască acest fapt.

Provocarea asupra dreptului de proprietate a Chinei pentru Insulele Diaoyu a început de la anexarea insulelor de către Japonia în 1894-95, după primul război chino-japonez. China sub dinastia Ching a fost prea slabă pentru a lupta să-și recapete înapoi teritoriul pierdut. Dar anexarea prin forță militară nu conferă și legitimitate a actului de cucerire.

Acesta este motivul pentru care Japonia, după ce a fost învinsă în al doilea război mondial a pierdut controlul asupra acestor insule;  învingătorii, printre care s-au aflat China și SUA, au recunoscut că Diaoyu este teritoriu chinez. Atât Declarația de la Cairo cât și Declarația de la Potsdam au recunoscut acest lucru, deși, în scopuri administrative – Diaoyu a fost plasat sub control american, ca parte a guvernării sale asupra Insulelor Ryukyu. 

Cu toate acestea, atunci când conducerea Chinei a fost preluat de către Partidul Comunist Chinez în 1949, SUA și-au schimbat poziția și au început să trateze insulele în dispută ca parte a Japoniei. Conducerea comunistă chineză a protestat vehement, fără rezultate concrete. În 1971, Senatul Statelor Unite a returnat Japoniei Insulele Diaoyu, împreună cu Okinawa,  în temeiul Tratatului de Retrocedare de la Okinawa. Din nou, guvernul chinez de la Beijing a obiectat, așa cum a făcut-o și guvernul din Taiwan, care, de asemenea, considera Insulele Diaoyu ca parte a Chinei.

După normalizarea relațiilor dintre China și Japonia, în 1972, ambele părți au fost de acord să le permită pescarilor să opereze în apele din jurul Insulelor fără a rezolva însă problema proprietății. Desigur, nici China, nici Japonia nu au renunțat să-și clameze drepturile asupra acestui teritoriu ce a generat atâtea tensiuni în ultimii 40 de ani. Incidentele recente au forțat însă această problemă nerezolvată să iasă la suprafață și să necesite o soluție de rezolvare cât mai rapidă și diplomatică.

În afară de a anula achiziționarea acestor insule, așa cum am propus ca un prim pas, Japonia ar trebui să se pună de acord cu faptele istorice de necontestat, legale și etice. Ea trebuie să accepte o realitate, poate neplăcută, dar de necontestat: faptul că Insulele Diaoyu aparțin Chinei. Ne dăm seama că există puternice interese și presiuni politice și economice, care nu vor permite Japoniei să îmbrățișeze acest adevăr. Cu toate acestea, cred că ar trebui ca diplomația asiatică să încerce să convingă guvernul japonez și poporul japonez, că interesul lor cel mai bun ar fi să fie de partea adevărului istoric. Guvernele din Asia ar trebui să transmită acest mesaj către elitele japoneze prin canalele diplomatice de care dispun. Societatea civilă deasemenea ar trebui să-și facă auzită vocea la modul politicos. Și nu mai puțin important, mass-media ar trebui să joace rolul său de stabilire și propagare a argumentelor care respectă adevărul și dreptatea pentru o soluționare amiabilă a litigiului.

Dr. Chandra Muzaffar (căruia îi mulțumim pentru amabilitatea de a ne fi oaspete contributor) este președinte al Mișcării Internaționale pentru o lume dreaptă (JUST). Mai multe despre activitatea sa puteți afla aici.