Edward Snowden – Rusia + alte 20 de state pe lista cererilor de azil politic
July 1, 2013
“Preşedintele rus, Vladimir Putin, împreună cu omologul său american, Barack Obama, au decis să încredinţeze directorilor FSB şi FBI sarcinile de soluţionare a cazului Edward Snowden, fostul consultant al NSA care se află în zona de tranzit a aeroportului Sheremetyevo din Moscova”, anunţă AFP, citând un oficial rus.
Mai exact, “Cei doi lideri cerut directorului FSB, Aleksandr Bortnikov, şi directorului FBI, Robert Mueller, să fie în contact permament pentru găsirea unei soluţii în cazul Snowden”, a declarat Nikolai Patrushev, directorul Consiliului rus de Securitate, citat de RIA NOVOSTI.
Totuşi, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că autorităţile ruse nu îl vor preda pe Edward Snowden dacă acesta va alege să rămână pe teritoriul rus. “Rusia nu predă niciodată pe nimeni. Dar, dacă doreşte să rămână pe teritoriul Rusiei, domnul Edward Snowden trebuie să renunţe la activităţile care îi afectează pe partenerii noştri americani”, a declarat Vladimir Putin, dorind să nuanţeze diplomatic refuzul la cererile insistente ale oficialităţilor americane.
Între timp, Snowden a decis să discute cu presa, acuzându-l pe preşedintele Barack Obama de “presiuni asupra liderilor statelor dispuse să-l sprijine” şi a făcut demersurile necesare pentru solicitarea de azil politic în Rusia. “Duminică seara, un cetăţean britanic, Sarah Harrison, s-a prezentat la serviciul consular al Aeroportului Şeremetievo şi a transmis o solicitare de azil politic din partea lui Snowden adresată Rusiei”, a declarat luni seara un oficial aeroportuar, Kim Şevcenko.
Potrivit unui comunicat Wikileaks, Snowden nu s-a adresat doar Rusiei, cereri similare fiind înaintate şi altor state, precum Austria, Bolivia, Finlanda, Italia, Irlanda, Olanda, Republica Nicaragua, Norvegia, Polonia, Spania şi Elveţia. Totodată sursa citată a dat publicităţii o scrisoare a lui Snowden către preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, în care acesta îi mulţumeşte pentru susţinere şi refuzul de a-l extrăda. Correa a confirmat luni într-un interviu că Joe Biden i-a cerut în decursul weekendului să respingă cererea de azil politic a lui Snowden.
Leave a Reply