Egipt – Mohamed Morsi atenţionat de Casa Albă
July 2, 2013
Preşedintele american Barack Obama l-a sunat marţi pe omologul său egiptean Mohamed Morsi pentru a-i transmite îngrijorarea sa faţă de agravarea crizei politice din Egipt, a anunţat un oficial de la Casa Albă.
Evenimentele par a se agrava tot mai mult în Egipt, astfel că aflat în Tanzania, a treia şi ultima etapă a turneului său african, preşedintele Obama l-a sunat pe Mohamed Morsi pentru a-i transmite că escaladarea violenţelor îngrijorează Casa Albă şi că Washingtonul urmăreşte “procesul democratic din Egipt şi nu susţine nicio parte sau grup”, a adăugat oficialul, citat de Reuters.
Convorbirea dintre cei doi lideri survine pe fondul unei noi demisii din cadrul guvernului de la Cairo. Una extrem de importantă. Ministrul egiptean de externe, Mohammed Kamel Amr, şi-a prezentat demisia, a anunţat marţi agenţia oficială de presă Mena, citată de AFP. Amr este cel mai important membru al cabinetului care părăseşte guvernul, după demisia, luni, a patru miniştri, inclusiv cel al turismului, la o zi după marile manifestaţii care cereau plecarea preşedintelui islamist Mohamed Morsi.
AFP notează că această demisie îl izolează puţin pe Morsi, căruia armata i-a dat un termen de 48 de ore pentru a îndeplini ”cererile poporului”, în caz contrar militarii vor impune ”o foaie de parcurs”. Preşedinţia egipteană a respins însă marţi acest ultimatum.
Reamintim că Statele Unite au anunţat la finalul săptămânii trecute repatrierea din Egipt a unora dintre agenţii lor diplomatici şi consulari din cauza tulburărilor politice cu care se confruntă ţara şi după moartea unui cetăţean american, deces confirmat de autorităţile de la Washington.
Leave a Reply