Eroul Alex Navalny și criza de legitimitate a puterii din Rusia

July 22, 2013

Tatiana Jukova – corespondent special – Moscova

Când puterea nu mai are putere

Cunoscutul activist al opoziției contraputiniste, Alexei Navalny, a fost condamnat pe 18 iulie la 5 ani de închisoare cu executare. Sentința, pronunțată de către prima instanță în orașul Kirov, deși nu este una definitivă, a provocat imediat demonstrații de protest în centrul Moscovei. Mii de oameni au sfidat legea care interzice organizarea mitingurilor neautorizate și au venit în piața Manejului, aflată vizavi de Kremlin. Manifestanții și-au revarsat indignarea asupra parlamentului, acoperind zidurile Dumei de Stat cu diferite inscripții batjocoritoare la adresa puterii. Poliția n-a intervenit pâna la ora 23.00, după care majoritatea oamenilor adunați s-au dus acasă, iar câteva zeci au fost reținute până a doua zi. Aceștia au fost eliberați în ziua următoare. La fel și Alexei Navalny, care fusese încătușat chiar în sala de judecată. Spre stupefactia tuturor, procurorii au făcut recurs, contestând punerea condamnatului sub stare de arest înaintea unei decizii judiciare definitive. Eliberat cu condiția că nu va părăsi țara, Navalny s-a întors la Moscova ca un erou și a declarat că va continua lupta pentru postul de primar al capitalei, pentru care este deja înregistrat în lista candidaților la alegerile din septembrie.

Toate acestea pot fi privite ca un episod – până acum nereușit – al asupririi regimului lui Vladimir Putin, comparabil, și pe bună dreptate, cu vestitul proces al miliardarului Mihail Hodorkovsky de la începutul anilor `00. Dar sunt unele diferențe care arată că timpul a trecut și realitățile politicii în Rusia s-au schimbat irevocabil. Cu deosebire de cazul lui Hodorkovsky, acum aproape nimeni n-a urmărit cu prea multă atenție procesul, intrând în detalii și analizând argumentele acuzării șsi probele invocate de aceasta. O asemenea analiză lucidă lipsește cu totul din discuția publică, dar absența ei nu mai împiedică pe nimeni să se pronunțe hotărât sub imperiul emoției despre natura politică a acestui verdict. Nu mai are importanță dacă Navalny a comis într-adevăr infracțiunile pentru care a fost acuzat; e destul că s-a ridicat contra lui Putin la protestele din iarna 2011/12. Și dacă aceasta e vina lui adevarată, nu este ușor să-l ții după gratii pentru altceva: sistemul intră în paralizie, provocată tocmai de principiile pe care el a început să se bazeze treptat în anii `00.

Putem constata fără doar și poate că “odiseea” lui Navalny a scos la iveală criza generală a legitimității puterii în Rusia, pe care n-o pot ascunde tehnologiile de PR și manipulările informaționale, oricât de sophisticate ar fi. O ironie a sorții constă în faptul că această criză este cauzată tocmai de prea multă încredere în aceste tehnologii. După cum se știe, Rusia nu prea a avut parte de democrație în secolul XX, iar apoi în anii `90, bazele democrației abia înfiripate au fost îngropate chiar de primii beneficiari ai ei. Daca istoria Rusiei postsocialiste s-ar fi dezvoltat în mod democratic, rușii ar fi experimentat în 1996, an cu alegeri prezidențiale, o revanșă politică a stângii, asemănătoare celor ce au avut loc în unele țări ale Europei de Est. Dar privatizarea activelor statului a fost făcută în anii precedenți în așa condiții obscure, că prea mulți reprezentanți ai vârfurilor politice și economice s-au temut de eventualele întrebări din partea unei noi puteri. Atunci a avut loc prima campanie de propagandă generalizată, având ca scop înspăimântarea publicului din țară și din afara ei cu pericolul restaurării regimului comunist. Această campanie, coordonată de răposatul Boris Berezovsky, a triumfat: bătrânul Boris Elțîn, al cărui popularitate avea un rating dezastruos, a fost reales. De atunci activitățile politice concrete în Rusia au ieșit din uzitarea curentă chiar și la politicieni de calibru greu: tehnologiile PR necesitau mai puțin efort și păreau mai eficiente.

Locul lui Berezovsky, care a luat calea exilului la Londra, a fost preluat atunci de tânărul Vladislav Surkov – la fel de cinic  și la fel de încrezător în puterea strategiilor de PR și în teoriile după care luptele politice sunt în esență doar un joc al “fantomelor informaționale”. Sub supravegherea lui a fost creat un sistem de așa-zise partide, care jucau roluri prescrise de Kremlin. Astfel, regimul dispunea nu doar de partidul aflat la guvernare, ci și de partide de opoziție la îndemână, de la care nu se puteau aștepta surprise neplăcute sau greu de controlat. Iar vehicolul politic al puterii, anume partidul “Rusia Unita”, nu mai răspundea față de nimeni, și dacă o persoană avea “noroc” să facă parte din el, ea putea să manifeste zero griji nu doar față de regulile de circulație, ci mai ales față de alte legi – inclusiv cele referitoare la gestionarea activelor de stat.

Când strategiile de PR eșuează

În acest context e necesar să aruncăm o scurtă privire asupra acțiunilor din care provine capitalul politic acumulat de tânărul jurist rus cu studii la Universitatea Yale,  Alexei Navalny. Numele acestuia devine cunoscut spre sfârșitul anilor `00 datorită proiectelor sale pe Internet “RosPil” (adică “RusȘpaga”) și “RosIama” (adică “RusGroapa”), care au devenit centre de culegere a informațiilor despre cazurile de corupție din sistem. Spre deosebire de alți reprezentanți ai frondei contraputiniste, care blamau ori deficitul de origini democratice a puterii lui Putin (ceea ce după 1996 nu mai reprezenta o noutate și nu impresiona pe nimeni), ori nerespectarea intereselor Occidentului (ceea ce indigna pe ruși și mai puțin), Navalny s-a axat pe combaterea corupției și pe revendicarea controlului națiunii asupra activelor ce aparțin țării. Lipsit de înclinări ideologice pronunțate (deși puțini cunosc amănuntul ca în tinerețe, la începutul carierei sale politice, Navalny a fost dat afară din partidul pro-occidental “Yabloko” din cauza convingerilor sale naționaliste), el a cules simpatii din diferite zone ale spectrului politic. El i-a dat “Rusiei Unite” celebra porecla de “Partidul hoților”, cu care acesta s-a dus pe panta declinului tot mai vizibil, dovada fiind tot mai multe cazuri, începând cu anul 2012, când reprezentanții acestui partid merg la alegerile locale în calitate de candidați independenți – cel mai recent exemplu fiind al primarului Moscovei, Serghei Sobianin, care, ca să-și confirme legitimitatea, a preferat să-și depună mandatul de primar (rămânând locțiitor în această funcție) și să anunțe alegeri anticipate, la care el candidează independent. (De notat este că tocmai intervenția lui Sobianin l-a ajutat pe Navalny să fie repede înregistrat pe lista candidaților, deoarece conducătorul orașului este cel care a propus consiliilor de magistrați să-l propulseze pe acesta din urmă).

Începând cu lupta contra corupției în general, juristul Navalny nu s-a sfiit să apară la tribunele mitingurilor contraputiniste din iarna de proteste 2011/12, când unii au crezut într-adevăr în realizarea scenariului “revoluției de zăpadă”. Atunci el a provocat opinii contradictorii – o parte din susținătorii valorilor occidentale l-au găsit prea brutal, exprimându-și îngrijorarea în privința apucăturilor sale de “fuhrer”. De reținut, el și acum, după pronunțarea sentinței la Kirov, a promis public că “va alunga broasca de pe gazoduct”.

Cam aceasta ar fi în linii mari despre Alexei Navalny – o apariție cu totul nouă și neobișnuită pe cerul politicii ruse, și care nu a fost creată de fantezia surkovistă (s-ar impune să ne întrebăm atunci de cine!?) – naționalistul rus cu diplomă la Yale, care a venit să ia de la boieri și să dea la popor.

Când legea devine instrument de luptă între clanuri

Soarta unei biete întreprinderi de stat din taiga nesfârșită a Rusiei, care vindea cherestea la prețuri exorbitante unei firme intermediare și a dat faliment în trei ani tocmai după ce Navalny a îndeplinit funcțiile de consilier al guvernatorului de la Kirov, Nikita Belîh, nu mai are nici o însemnătate. Câte asemenea întreprinderi de stat (sau primind finanțări de la stat) și firme-căpușă arondate acestora mai sunt în Rusia, nici nu se poate preciza. În ultimul timp rușii aud de asemenea fapte aproape săptămânal, iar politologii se întrec în formularea versiunilor despre cui folosește deschiderea dosarelor respective. Factorul legii nu este inclus în aceste analize. Legea a fost deturnată de la rolul ei firesc, este cel mult un instrument de luptă între clanuri în realitatea cețoasă a postmodernismului politic rusesc de la început de secol XXI, după ce aceeași soartă au avut-o cu un deceniu în urmă mecanismele democrației. Însă realitatea socială e din ce în ce mai tensionată și nerăbdătoare: ea nu este clădită pe principiile postmodernismului și nu cunoaște decât răspunsuri clare “da” sau “nu”. Și dacă nu ai dovezi clare ale legitimității puterii pe care o deții – fiindcă ai creat un sistem politic care nu produce asemenea dovezi în mod automat – fii gata să afli că pozițiile tale sunt extrem de vulnerabile, că nu mai poți lua o decizie fermă, și că decizia luata pe bază de lege nu mai are valoare. Poate tocmai de aceea condamnatul Navalny s-a întors la Moscova și a fost primit cu urale și cu bannere de promovare a candidaturii sale, iar ratingul său de acum poate depăși cele 8-10% procente înregistrate înainte de sentință – a plecat inculpat și s-a întors în calitate de un lider politic de necontestat al opoziției, care până acum nu avea niciunul recunoscut de electorat. Va reintra el în curând după gratii ?

3 responses to “Eroul Alex Navalny și criza de legitimitate a puterii din Rusia”

  1. […] aceste date au apărut înaintea finalizării uluitoare a procesului intentat prezidențiabilului Alexei Navalny, cunoscut activist rus pentru libertăți civile […]

  2. […] aceste date au apărut înaintea finalizării uluitoare a procesului intentat prezidențiabilului Alexei Navalny, cunoscut activist rus pentru libertăți civile […]

  3. […] aceste date au apărut înaintea finalizării uluitoare a procesului intentat prezidențiabilului Alexei Navalny, cunoscut activist rus pentru libertăți civile […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new