Federalism și Funcționalism în Uniunea Europeană

September 27, 2013

Adrian Sereș

La data de 12 ianuarie 2002, o nouă monedă europeană, denumită Euro, înlocuiește toate monedele naționale din țările deja integrate în Uniunea Europeană. In data de 1 martie, 105 delegați din aceste țări, împreună cu alte 13 țări europene constituie o “convenție constituțională” la Bruxelles, în vederea elaborării unor propuneri pentru eficientizarea integrării unei « uniuni federale ».

Sarcina primordiala a acestui nou ansamblu sistemic, este de a proiecta o structura de conducere noua care poate depasi conditiile tratatelor care reglementeaza insuficient statele membre ale UE.  Termenul limita pentru finalizarea propunerilor este in luna iunie 2003, iar votul pe aceasta noua schema unionala se va face in cadrul summit-ului UE, care a avut loc in 2004. Cu acest prilej zece noi membrii au aderat la Uniunea Europeana. In urmatoarele randuri, doresc sa explic modalitatea si factorii politico-istorici, care au dus la o piata comuna europeana, si eventual, la acest punct esential in istoria UE.

In zorii noului mileniu, moneda euro nu simbolizeaza doar caracteristica unei « si mai mari Europe », ci si o masura a progresului de la razboi la pace, desavarsit in decursul secolului XX.

Intr-adevar, calea spre o Europa Unita a fost dificila si adesea necongruenta, inca din perioada razboaielor napoleoniene, de la inceputul secolului XIX. Stimulati de calvarul Primului Razboi Mondial, numerosi lideri politici au conlucrat la elaborarea unei noi viziuni internationale pentru Europa.

Amenintarea razboiului, sentimentul mortalitatii, fragilitatea patrimoniului vest-european, diminuarea autoritatii europene in intreaga lume si, nu in cele din urma, necesitatea de a contrabalansa pericolele nationalismului – toti acesti factori luati impreuna, au conturat crearea unor structuri lipsite de trasaturi puternice si durabile, care au sustinut regimuri periculoase si disfunctionale.

Anii 1920, au cunoscut o dezbatere bogata, in randul intelectualilor, cuprivire la viitorul Europei. Politicieni, lideri ai bisericii, lobby-isti,oameni de afaceri si chiar Papa Pius XI, au luat pozitie si s-au implicat inaceasta problema existentiala la nivelul politicii internationale.

De la Jaques Maritain la Julien Benda, de la Ortega y  Gasset la Denis de Rougemont, un dor pentru dreptate sociala si de reinnoire bazat pe conservarea valorilor umaniste, au promovat un sentiment de unitate politica si spiritualaa Europei.

Functionalism si Federalism

Doua concepte, in mod deosebit, au aparut ca fiind optime in calea razboaielor care au afectat continentul european de nenumarate ori, si anume :

  • Edificiul unei platforme de cooperare internationala, prin integrarea unuia sau maimultor functii economice, care mai apoi sa fie impartasite de fiecare tara –functionalismul-
  • Instituirea unei federatii politico-europene –federalismul –

Ambele modele, functionalismul respective federalismul, prin urmare, au intrat in dezbatere printre primele la nivel european. Viziunea pan-europeana a lui Coudenhove-Kalergi, a fost adoptata de doi politicieni francezi, Louis Loucheur si Aristide Briand.  Louis Loucheur, in perioada Primului Razboi Mondial, a indeplinit functia de ministru al munitiei, acesta experimentand la propriu beneficiile si avantajele aliantei din cadrul cooperarii in conflict.  In anul 1919, Loucheur, a pledat pentru o abordare functionalista a sistemului european. Mai concis, la conferinta de Pace de la Paris, aceasta a propus instituirea unui « Cartel International al Otelului » cu participarea Frantei, Belgiei, Luxemburg, iar in cele din  urma alaturi de Anglia si Germania. In cadrul unei conferinte a Ligii Natiunilor din 1927, Loucheur a dezvoltat aceasta idee intr-o propunere oficiala pentru o Liga Economica a Natiunilor, completata fiind de comertul liber si uniune vamala.

Aristide Briand, prin contrast, a avut o abordare federalista, ceea ce presupunea o sarcina mai dificila de creare a unitatii, si anume, printr-o federatie politica a statelor. In 1930, Briand pledeaza pentru o Uniunea Europeana Federala, in cadrul Ligii Natiunilor, un model strategic care a anticipat implementarea graduala a ideii federaliste la sectorul de : economie, munca, finante cat si in cadrul relatiilor inter-parlamentare.

Cautarea asidua dupa un sistem capabil si capacitat sa asigure sustenabilitatea pacii, conform ideii lui Briand, este inseparabila de o organizatie politica regionala, chiar daca se afla sub auspiciile unei organizatiiglobale. Acesta este motivul pentru care Aristide Briand a descris abordarea sa : Regionalizarea Ligii Natiunilor.

Puterea politicii de la finele anilor 1930, a condamnat categoric aceste eforturi, prin redivizarea Europei in aliante traditionale. Cele doua sisteme dominante care s-au integrat au fost cel al nazistilor, respectiv cel al comunistilor sovietici. Doua sisteme distincte care s-au aliat pentru o scurta perioada, 1939-1941.

Cu toate acestea, epuizarea calvarului unui nou razboi total, impreuna cu distrugerea aproape integrala a sistemului statal in majoritatea tarilor ocupate, a reinnoit sentimentul de urgenta a depasirii cauzelor de baza aleacestor noi conflicte. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, grupuri noi s-au format in vederea oferirii unui nou impuls decisiv spre o Europa Unita.

Cel mai puternic imbold spre integrarea europeana in Europa de Vest, a venit din partea partidelor politice, organizatesau re-organizate sub stindardul crestin-democratiei. Partidele de orientare liberala, precum celItalian Lgnazio Silone si partidele socialiste precum Partidul Laburist britanic, s-au alaturat in lumina ideii de Europa.

Liderii rezistentei anti-naziste din tari precum Belgia si Tarile de Jos, impreuna cu politicieni incarcerati, cum ar fi Altiero Spinelli siguvernele din exil, s-au angajat la edificiul unui sistem pentru un viitoreuropean pasnic.

Liderii politici care au crescut in zonele de frontiera, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer ori Alcide de Gasperi, nu mai care au experimentat deficientele unei Europe divizate, ci au fost si niste Catolici devotati care au impartasit viziunea unei Europe Unite. In acest timp, in SUA, Coundenhove-Kalergi  a facut lobby puternic in radul mass-mediei si clasei politice, a organizat seminarii si scris articole prolifice in suportul unei Europe Federaliste.

Eforturi Politice in Epoca Post-Belica

Cel de-al Doilea Razboi Mondial a determinat o stransa preocupare pentruo Europa Unita. Cu toate acestea, proiectele si strategiile federaliste orifunctionaliste trebuiau puse in suspensie, in conditiile in care, istoria lucrala un plan mai amplu, cel de reordonare si reconfigurare globala. In plus, divizarea Europei in doua sfere de influenta, parea inevitabila dupa Conferinta de la Teheran din 1943. Cu toate acestea, in ciuda emergentei Razboiului Rece, sperantele si dezideratele pentru o Europa Unita nu au incetat sa existe.

Treptat, propunerile functionaliste sifederaliste au cunoscut resuscitarea, in conditiile in care, razboiul a largit dezbaterea si a creat un sentiment de necesitate, dar optiunile nu au fost cu totul diferite de perioada interbelica.

La fel ca in 1919, sprijinul acordat pentru o Europa Unita, la mijlocul anilor 1940, a aparut mai intai in tarile devastate de razboi. Acest fapt a determinat aparitia in prim-plan a unor personalitati precum Paul Henry Spaaksi Paul von Zeeland din Tarile de Jos.  Noii parinti ai Europei, au fost cei care au trait alaturi de idealurile crestin democratiei si care cunosteau indeaproape toate subtilitatile si paroxismele dezbaterii corelate la UE.

Asemeni perioadei interbelice, acum existand un avocat redutabil al functionalismului, Jean Monnet, a jucat un rol important in cooperarea din timpul conflictului cat si in modelarea Planului Marshall. Mereu pragmatic, Monnet a schimbat deseori planurile cu scopul de a se adopta situatiei noi. Angajat in formarea nucleului anglo-francez, Monnet a jucat intai cartea americanilor, iar mai apoi a sustinut consolidarea unui nou nucleu franco-german, in conditiile in care partenerul britanic si-a diminuat treptat forta. Monnet a intalnit si obstacole pe drum, in conditiile in care, Planul Marshall era proiectat mai degraba sa reconstruiasca, decat sa integreze economiile nationale. In plus, problema clarficarii nevoilor economice Germane, s-a exacerbat odata cu izbucnirea razboiului Coreelor. Cu toate acestea, Monnet a inaintat pioneratul « Autoritatii Internationale a Ruhr-ului » in 1949.

Preocupat, la fel de mult ca predecesorul sau Loucheur in 1919, Monnet a extins conceptul sau original catre un cartel international, pregatind astfel prima institutie functionalista a noii Europe, si anume : Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), infiintat in 1951.

In acelasi timp, vizionarismul federalist a fost greu de oprit. De laproiectul de Declaratie a Rezistentei Europenein 1944, la discursul lui Winston Churchill din Zurich 1946, la Congresul de la Haga in 1948, s-au auzit apeluri repetate pentru formarea « Statelor Unite ale Europei ». Aceste eforturi au fost sustinute de Uniunea Europeana a Federalistilor, un partid conceput de Altiero  Spinelli si Ernesto Rossi, care mai tarziu, in 1965, va deveni « Uniunea Europeana a Crestin-Democratilor. » Congresul de la Haga a reprezentat un triumf al federalismului, urmat de Pactul de la Bruxelles din 1948,  si a avut trei consecinte majore :

  • S-a creat Miscarea Europeana – primul partid european-
  • S-a creat Uniunea Europei Occidentale – cu scopul apararii comune-
  • S-a pus fundamentul crearii Consiliului Europei in 1949

Perioada anilor 1949-1950, s-a dovedit a fi un punct de cotitura in politica europeana, care mai apoi a condus la formarea CECO in 1951 si de acolo la Comunitatea Economica Europeana in 1957, cat si la actuala Uniune Europeana. Cea mai importanta realizare pentru politica internationala europeana, a fost coexistenta functionalism/federalism in lumina unitatii, chiar daca realizarea acestor doua concepte este complementara.

Precum in perioada interbelica de a promova unitatea europeana, noile eforturi sunt deopotriva reactive si proactive, produse atat de pragmatismul politic cat si de marile viziuni sistemice. Expansiunea actuala a UE, prin urmare, este sustinuta de o sinteza si o paternitate duala, care prin natura ei o face tot mai puternica in viitor.

Leave a Reply