Franța – Extrema dreaptă își adjudecă un scor foarte bun la alegerile regionale

December 6, 2015

Frontul Național (FN, partid de extremă dreapta) s-a clasat în frunte, duminică, în cel puțin șase din cele 13 regiuni, la primul tur al alegerilor regionale din Franța, unde a înregistrat un scor record între 27,2% și 30,8%, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne, scrie AFP.

Frontul Național a devansat net opoziția de dreapta și pe socialiștii președintelui François Hollande în trei regiuni cheie: în nord (Nord-Pas-de-Calais-Picardia), unde s-a prezentat președinta acestuia, Marine Le Pen, în sud-est (Provence-Alpi-Coasta de Azur), unde este condus de nepoata sa Marion Maréchal Le Pen, și în est (Alsacia-Champagne-Ardennes-Lorena), cu strategul partidului, Florian Philippot.

Marine Le Pen a obținut în regiunea sa între 40,3% și 43% din voturi, în fața opoziției de dreapta (24 până la 25%) și a socialiștilor (între 18 și 18,4%), potrivit estimărilor. “Avem vocația de a realiza unitatea națională de care țara are nevoie”, a afirmat Marine Le Pen după aflarea primelor estimări.

Nepoata sa Marion Maréchal-Le Pen a reușit un scor mai bun decât mătușa sa: ea este creditată cu 41,2% până la 41,9% din voturi, cu mult în fața dreptei (între 24 și 26%) și a Partidului Socialist (între 15,8 și 18,1%).

În total, 44,6 milioane de alegători au fost chemați la urne. Al doilea tur este prevăzut să aibă loc la 13 decembrie 2015. Rata participării la vot a fost duminică de aproximativ 50%, un serios progres în comparație cu scrutinul regional din 2010, marcat de un puternic absenteism.

Pe plan național, “se pare că suntem de departe primul partid din Franța, cu mai multe procente în fața alianței Republicani-centriști”, și-a exprimat mulțumirea vicepreședintele Frontului Național, Florian Philippot.

Creditat cu o victorie detașată înainte de atentatele de la Paris, partidul Republicanii al fostului președinte de dreapta Nicolas Sarkozy a văzut intențiile de vot îndreptându-se în ultimele săptămâni spre Frontul Național. Nicolas Sarkozy a respins ideea unor “fuziuni” sau “retrageri” ale listelor partidului Republicanii care reprezintă, potrivit fostului președinte, “singura alternanță posibilă” în regiunile susceptibile să intre sub conducerea Frontului Național.

Partidul Socialist (PS) la putere în Franța a anunțat duminică seară că se retrage din turul al doilea al alegerilor regionale, programat la 13 decembrie, din cele puțin două regiuni cheie, în nordul și sudul țării, pentru “a face baraj” unei victorii a formațiunii de extremă dreapta, relatează AFP.

La trei săptămâni după atentatele de la Paris (130 de morți și sute de răniți), revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic, măsurile de securitate au fost întărite în jurul secțiilor de votare, în cadrul stării de urgență. Polițiști și militari patrulează înarmați mai ales pe străzile din capitala țării.

Leave a Reply