Franța suspendă livrarea primei nave militare Mistral către Rusia

September 3, 2014

Franța va suspenda livrarea primei nave Mistral către Rusia, această decizie fiind luată ca urmare a evoluțiilor negative ale crizei din Ucraina, a anunțat miercuri președinția franceză citată de AFP.

În fața situației ‘grave’ din Ucraina, președintele Republicii a constatat că ‘în ciuda perspectivei privind o încetare a focului ce încă mai trebuie confirmată și pusă în aplicare’, condițiile ca Franța să autorizeze livrarea primei nave BPC (de proiecție și comandament) către armata rusă ‘nu sunt întrunite în acest moment’, se arată într-un comunicat emis de Palatul Elysee, care mai menționează că ‘acțiunile conduse recent de Rusia în estul Ucrainei contravin fundamentelor securității în Europa’.

Această decizie a fost luată în timpul Consiliului de apărare națională convocat de președintele Francois Hollande înaintea summitului NATO și survine unor noi critici venite în aceeași zi de la Washington, care a avertizat Parisul, prin intermediul ambasadorului SUA pe lângă UE, Anthony Gardner, că ‘această vânzare nu este binevenită’ în condițiile evenimentelor din Ucraina.

De altfel, potrivit Agerpres, autoritățile de la Paris au fost supuse în ultimele luni unei presiuni puternice, mai ales din partea SUA și a Marii Britanii, pentru a amâna livrarea acestei ambarcațiuni, dar au afirmat mereu că Rusia va primi nava conform prevederilor contractuale, ministrul de externe Laurent Fabius motivând această poziție prin faptul că Franța trebuie să onoreze ‘contractele semnate și plătite’.

Contractul a fost semnat în anul 2011 și prevede vânzarea a două nave Mistral (denumite de armata rusă Vladivostok și Sevastopol) în schimbul sumei de 1,2 miliarde de euro, prima în octombrie 2014, iar cea de-a doua în noiembrie 2015, plata completă a tranzacției urmând să fie efectuată după ce Rusia va primi și cea de-a doua navă, notează jurnaliștii de la Agerpres.

Înțelegerea a fost contestată la acea vreme de unii ofițeri ai marinei militare ruse, care au sesizat că aceste ambarcațiuni destinate transportului de blindate și elicoptere sunt adaptate mai degrabă pentru navigația în zonele calde decât pentru apele reci de la latitudinile nordice. Dar producătorul francez a asigurat în urma acestei dezbateri că navele vor fi adaptate condițiilor climatice din zona Rusiei.

Leave a Reply