G7: Nu vor exista sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu Siria
April 11, 2017
Miniştrii de Externe ce au participat la o întrevedere a G7 au respins solicitarea Marii Britanii în privinţa impunerii unor sancţiuni Rusiei în urma presupusului atac chimic din Siria, informează BBC News online.
Miniştrii de Externe din țările membre G7 au încercat să ajungă la un acord comun în legătură cu conflictul din Siria, înainte ca secretarul de stat al SUA să întreprindă o vizită în Rusia pentru a convinge Administraţia de la Kremlin să nu mai susţină Guvernul Bashar al-Assad în războiul sirian.
Statele membre ”Grupului celor şapte” a ajuns la concluzia comună că nu există o soluţie a rezolvării crizei siriene atâta timp cât preşedintele Assad se află la conducerea Administraţiei de la Damasc.
Propunerile PM Marii Britanii, Theresa May, ca Rusia să fie sancţionată în urma atacului chimic ce a avut loc în Siria au fost marginalizate în cadrul întrevederii miniştrilor de Externe ai G7.
Sancţiunile împotriva Rusiei şi Siriei nu vor fi puse în aplicare decât după concluzia investigaţiei atacului chimci ce a avut loc la 4 aprilie, potrivit unor surse ale Guvernului Marii Britanii.
Membrii Grupului celor şapte, ce include cele mai industrializate state din lume, au căzut de acord să întârzie implementarea sancţiunilor până la descoperirea unor dovezi ”ferme şi incontestabile” asupra atacului chimic, potrivit postului de televiziune BBC News.
Leave a Reply