ARHIVA Power&Politics World

Imperiul de Sud renaște

July 18, 2016

Pe când în Turcia militarii încă mai păreau a fi în controlul situației, unii analiști români au afirmat fără ezitare ca in spatele puciului ar fi interesele Rusiei. Iată că realitatea arată exact invers: interesele rusești sunt servite abia de eșecul puciului. Cel puțin în plan imediat, prin efectul de recul asupra NATO.

Au existat destule motive spre a spune ca un succes al forțelor kemaliste din armata ar fi pus capăt “rebeliunii” geo-strategice cu veleități neo-otomane a Președintelui Erdogan și ar fi adus la Ankara un guvern pro-american. Prin urmare, în succesul puciului ar fi fost interesate SUA.

Când vorbim de SUA se uită, însă, că acolo puterea este difuză, la Washington coexistând și concurându-se mereu mai multe școli de gândire si curente de acțiune. Istoria este plină de exemple în care CIA a operat fără stirea sau cu “îmbrobodirea” Președintelui ori Casa Alba a lansat inițiative fără informarea Departamentului de Stat etc. Or, in conditiile in care omenirea se afla in război, nu este exclus ca in America sa fie unii care sa prefere un regim islamist de mana forte într-o Turcie astfel mai aptă să coaguleze, disciplineze și supună viesparul arabo-musulman, unei asa zise “democrații militare” în care pluralismul secularist intra în mod natural în conflict cu principiile ordinii cazone.

Pe lângă lumea euro-atlantica si cea euro-asiatica, structurate in jurul pilonului american si respectiv rus, mai exista, uitata, o lume euro-mediteraneana căreia ii lipsește un centru si care, de aceea, lasa nestingherite valurile dezordinii sa bata la portile celorlalte două lumi. Polul anglo-saxon s-a refăcut. Sfântul Imperiu Roman de Natiune Germană are urmas, fie el si debil. Maica Rusie, a Treia Romă, a rămas la locul ei și este în curs de resuscitare. Lipseste din joc Imperiul Otoman.

Turcia are desigur traditia managementului prin criza. Aceasta vine pana la urma in siajul subtilitatii orientale. Multi lideri au inscenat acolo situatii de maxima tensiune pentru ca folosindu-se de un atare context sa isi consolideze puterea personala. Nu este insa in aceasta traditie ca pistolul manipularii sa se indrepte chiar spre tampla manipulatorului. Intr-un univers stilistic lipsit de linii drepte ar fi foarte periculos. De aceea ipoteza pura si simpla a unei inscenari a puciului din 15 iulie este improbabila. La urma urmei cine i-ar fi putut opri pe pucisti sa fie mai eficienti?

Dincolo de toate aceste consideratii, ceea ce apare cu pregnanta este decesul kemalismului, de altfel prefigurat de succesul partidelor islamiste la urne si confirmat de lipsa de entuziasm a populatiei turce pentru iesirea in strada in sprijinul gardianului militar al valorilor democratice si al secularismului. Nu este sigur ca succesorul va fi un stat islamic. Este mult mai probabil sa vedem o Turcie curat neo-otomana.

O Turcie cu care, până la urmă, România a stiut să coabiteze dar care, în virtutea legilor nescrise ale geopoliticii, a intrat totdeauna în coliziune cu Rusia pravoslavnică. Va fi necesar, deci, un parteneriat solid Est (Rusia)-Vest (SUA) pentru ca a “treia forță”, Imperiul de Sud, să joace în limite rezonabile.

Fi-va acest parteneriat posibil? Cât de tare vor fi subminate sansele sale de tentatiile rivalilor din Nord de a juca cartea Sudului, unul împotriva altuia? Ne întoarcem la “concertul natiunilor” (dominante) si la echilibrul imperial? Cum se vor corela aceste jocuri cu uriasele sfidari ale puterilor Pacificului (in special China)? Vom vedea. Până atunci va curge mult sânge pe harta lumii.

Adrian Severin