În cadrul Vostok 2014, Rusia va testa un nou sistem de comunicații mobile

September 1, 2014

Potrivit precizărilor făcute de către Ministerul Rus al Apărării, forțele armate ale FR vor testa – în timpul exercițiului strategic Vostok 2014, desfășurat în Districtul Militar Estic din Rusia – noul sistem de comunicații mobile, care este ”superior alternativelor străine” existente în acest moment în domeniu.

 „În timpul exercițiului strategic Vostok-2014, care se va desfășura în luna septembrie a acestui an în Districtul Militar Estic, specialiștii în comunicații vor testa cel mai nou sistem de control al comunicațiilor cu ajutorul unui vehicul Tiger cu armură ușoară. Noul sistem este capabil să gestioneze toate tipurile de comunicații, incluzând pe cele radio, prin sateliți, prin cablu și releu. Din punct de vedere al capabilității, noul sistem este superior alternativelor folosite de către armatele străine” a precizat ministrul apărării, Sergey Shoigu.

În 2014, Districtul Militar Estic va primi 140 de elemente din noua generație de echipament, incluzând radiouri cu frecvență medie, comenzi și vehicule pentru staf și stații troposferice și comunicații prin satelit. Până în prezent, Districtul Militar Estic a primit deja radiouri digitale cu frecvență medie și 10 unități de comunicații complete.

Potrivit acelorași surse, până la sfârșitul acestui an, Forțele Militare Rusești se vor ocupa de mai bine de 300 de exerciții de tactică, Vostok-2014 fiind cel mai mare dintre acestea. Ministrul Apărării susține că exercițiile vor accentua strategia de coordonare și cooperarea tactică a unităților implicate în misiunile militare. Toate ramurile Forțelor Militare Rusești vor lua parte și conform declarației șefului Comandamentului de instructie a forțelor armate combatante, gen-lt. Ivan Buvaltsev, ”niciun scenariu nu va fi dezvoltat sau detaliat în avans”. La exercițiile desfășurate în cadrul Vostok 2014 se așteaptă ca alături de ministrul apărării să fie prezent și președintele Vladimir Putin. (trad. Iolanda von Wunderstein)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new