În Ucraina s-a revoltat clasa de mijloc – cea pe care nu o găsim în Rusia

January 25, 2014

Konstantin von Eggert – guest contributor – Moscova

Aproape trei sferturi dintre ruși știu despre decizia autorităților ruse de a acorda Ucrainei un împrumut de 15 miliarde dolari și de reducerea prețurilor la gaz. Acestea sunt datele relevate de sondajele de opinie. Mai mult decât atât, aproape 40% din cei chestionați nu au putut răspunde la întrebarea de ce Vladimir Putin a luat această decizie. 7% din respondenți cred că acordarea amintitului credit este un fel de ajutor fratern. Potrivit jurnalistului independent Konstantin von Eggert de multe ori în Rusia oamenii nu înțeleg ce se întâmplă în țara vecină.

În urmă cu doisprezece ani, observatorul britanic James Sherr remarca faptul că viața politică din Ucraina este fundamental diferită de cea din Rusia, deoarece primul președinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a pierdut primele alegeri și, de asemenea, s-a alăturat în liniște în rândurile membrilor de rând ai Radei Supreme. Cu toată mizeria, corupția și venalitatea din politica ucraineană, aici nu a lipsit concurența extrem de acerbă, a spus Sherr. Acestă competiție din ultimii douăzeci de ani au schimbat pe nesimțite societatea ucraineană.

Spre deosebire de cetățenii ruși, majoritatea ucrainenilor cred neîndoielnic faptul că vocea lor este un activ personal valoros. Ei nu doresc să o lase la cheremul ” mafiei din Donetsk ” sau a “bandelor naziste” – ci să decidă singuri, în funcție de preferințele personale. Cetățeanul din clasa medie din Rusia, dimpotrivă, este convins că guvernul este încă cel îndreptățit să decidă totul pentru el. Și asta pentru că, în general, rușii nu-și prețuiesc drepturile,  în special dreptul lor de vot.

A doua diferență este, de asemenea, semnificativă. Dintr-o varietate de motive istorice, cetățeanul mediu din Ucraina este mai religios și, prin urmare, personal mult mai autonom și independent decât cel din clasa medie din Rusia. Credința este un factor serios în viața socială, și cu impact pentru suporterii tuturor forțelor politice din Ucraina.

În cele din urmă, a treia diferență ce se impune: ucrainenilor, în general, nu le pasă cine guvernează Georgia, sau ce gândește Obama despre țara lor, sau dacă Franța, să zicem, respectă Ucraina.

Ucraina nu se vede pe sine ca un moștenitor imperial. Societatea ucraineană ce își reclamă drepturile este preocupată în primul rând cu privire la viața privată și bunăstarea personală a cetățenilor ei.

În schimb, Rusia este o țară cu o mentalitate diferită. Pentru ruși, “respectul” este adesea înțeles ca frică în fața puterii noastre militare, sau capacitatea de a închide robinetul de gaz, un element foarte semnificativ în viziunea actuală asupra lumii. Ca să se simtă bine, rușii au nevoie în mod constant de dușmani externi pe care trebuie să îi învingă. Între timp, în Ucraina chiar și rusofobii cei mai radicali din Galicia și rusofilii cei mai înfocați din regiunea Donețk, în fapt, doresc același lucru – șansa de a-și aranja și îmbunătăți viața proprie.

Și mai trebuie de reținut că toate părțile implicate în opoziția politică din Ucraina, deși în grade diferite, sunt, de fapt, forțe de dreapta și conservatoare. Chiar Partidul Regiunilor nu se poate numi de stânga. Comuniștii ucraineni sunt aproape cale de dispariție. Pe scena politică nu există nici o altă apariție de stânga serioasă. Cred că pe scena politică din Ucraina a venit să-și ceară drepturile clasa de mijloc, cea pe care în ultimii douăzeci de ani o tot căutăm și nu o găsim în Rusia. Sau, cel puțin, au venit cei care doresc să devină această clasă de mijloc. La urma urmei, acolo nu e atât de mult despre salarii, cât despre sănătatea societății civile. Și aceasta este, probabil, cea mai importanta diferență dintre Ucraina și Rusia de azi.

Original file (Russian Language)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new