Incident în apele Gibraltarului. Autoritățile britanice au acuzat o navă militară spaniolă de încălcarea apelor teritoriale
April 5, 2017
Incident în apele Gibraltarului, la câteva zile de la declanșarea Brexitului. Autoritățile din enclava britanică au acuzat o navă militară spaniolă de încălcarea apelor teritoriale.
Potrivit presei locale, vasul spaniol a fost oprit de nava militară britanică și i s-a ordonat să părăsească apele Gibraltarului. Un oficial al cabinetului de la Londra a înaintat un protest oficial guvernului spaniol legat de acest incident.
În replică, Ministerul de Externe al Spaniei a precizat pentru Reuters că este vorba de “utilizarea apelor noastre” și nu de o incursiune ilegală.
Subiectul enclavei britanice din Spania este tratat separat în negocierile pentru Brexit și generează deja o aprigă dispută la nivel al declarațiilor între părțile implicate.
Reamintim că retorica britanică pe tema Gibraltarului a crescut serios în intensitate în ultima perioadă. Premierul Marii Britanii Theresa May ar fi dispusă să rezolve prin război o eventuală problemă a suveranității britanice asupra Gibraltarului, potrivit unui fost lider al partidului conservator, citat de The Telegraph.
Tensiunile s-au acutizat se pare după ce Comisia Europeană a acordat, vineri, Spaniei dreptul de veto privind stabilirea apartenenței Gibraltarului, teritoriu britanic „de peste mări”, la blocul comunitar.
Premierul britanic a transmis printr-un purtător de cuvânt că „nu va fi de acord nicodată cu aranjamente potrivit cărora populația Gibraltarului ar putea trece sub suveranitatea unei alt stat, împotriva dorinței exprimate democratic și liber a locuitorilor. Nici nu va participa la negocieri nefavorabile Gibraltarului” potrivit Reuters.
La rândul său, ministrul de externe spaniol, Alfonso Dastis, a declarat că „nu este nevoie de vreun drept de veto. Cum Marea Britanie părăsește UE, iar partnerul UE este Spania (nu Marea Britanie), UE este obligată să ia partea Spaniei”, potrivit Reuters.
Gibraltarul a constituit un obiect de dispută între Spania și Marea Britanie, încă din 1713, când Spania a cedat „stânca” Marii Britanii și apoi a revendicat-o mereu.
Surse: AFP, Agerpres, Reuters, The Telegraph
Leave a Reply