ARHIVA Power&Politics World

Islamizarea Rusiei – între realități și perspective (II)

March 5, 2013

Prima parte a interviului poate fi citită aici. Versiunea în limba rusă poate fi citită aici.

G.I.: – Se va schimba ceva în „ecuaţia caucaziană” cu plecarea lui Mahomedsalam Mahomedov din funcţia de şef al Daghestanului? Poate fi apreciată această mutare ca un semn al schimbării în politica centrului sau este doar un uzual schimb de cadre?

Y.A.: – Judecând după ceea ce ştim despre foştii şi actualii şefi ai republicii – aceasta este o schimbare obişnuită de cadre efectuată ca urmare a eşecurilor evidente ale politicii interne şi mai ales religioase a lui Mahomedsalam Mahomedov. Dar şi actualul şef al Daghestanului, Ramzan Abdulatipov are multe puncte vulnerabile, de la experienţa redusă în conducerea de stat până la neînţelegerea unor specificităţi ale situaţiei din republică. Totuşi, a trecut prea puţin timp pentru a trage concluzii. În orice caz, este îndoielnic că numirea dată a adus cu sine schimbări cardinale în politica centrului federal. Semnale în acest sens ar fi putut fi măcar în încercări declarative de rupere a sistemului de enclavă etnică care s-a instaurat în republică, precum şi refuzul la „dialog” cu islamiştii radicali, care deocamdată a condus doar la uciderea celor mai autoritare figuri din rândul tradiţionaliştilor. Dar, din momentul numirii lui Abdulatipov nu au trecut nici 100 de zile, deci e prematur să emitem judecăți de valoare.

T.J.: – Dacă revenim la cuvintele lui Putin privind teroarea declanşată împotriva islamului tradiţional, putem observa că această atenţie a puterii federale a fost provocată nu de evenimentele din Daghestan, ci din Osetia de Nord, unde în decembrie a fost ucis adjunctul muftiului Ibraghim Dudarov – deşi în Daghestan anterior au fost ucişi şi lideri spirituali care se opuneau islamului radical. Este suficient să amintim cazul răsunător legat de uciderea şeicului Said Afandi în august anul trecut, la înmormântarea sa au venit zeci de mii de persoane. Și totuşi, cuvintele lui Putin le-am auzit după evenimentele din Osetia de Nord. De ce? De ce este importantă Osetia pentru centrul federal?

Y.A.: – Într-adevăr, Osetia este cea mai importantă regiune din Caucazul de Nord. Această constantă nu diminuează în niciun fel importanţa altor subiecţi nord-caucazieni ai Federaţiei. Totuşi, Osetia, pentru că se află chiar în centrul regiunii, reprezintă avanpostul Rusiei în Caucaz şi „cuiul” care ţine această microregiune în componenţa Federației Ruse. Nu este lipsit de importanţă nici factorul religios: Osetia – este unica republică naţională a Caucazului de Nord, în care musulmanii reprezintă minoritatea (potrivit diferitelor date, de la 8 la 15% din populaţie). Un rol important îl are şi prezenţa de cealaltă parte a Marelui Caucaz coloana vertebrală a Republicii Osetia de Sud – de asemenea locuită de osetini, stat tânăr, orientat spre Rusia, care a obţinut independenţa după patru veacuri de luptă sângeroasă.

De aceea radicalii, judecând după evenimentele din ultimii ani, şi-au fixat scopul de a scoate acest „cui”, închizând prin Osetia unicul front islamist (acestui scop, potrivit planurilor lor, trebuie să-i servească şi uciderea lui Dudarov). De aceea, într-adevăr, „prietenii” noştri vestici se interesează în context de Caucazul de Nord de numai două teme: islamismul şi Osetia. De aceea, preşedintele Putin, înţelegând întreaga complexitate şi ameninţare a celor ce se întâmplă, a spus lucrurilor pe nume concis şi clar.

T.J.: – Pe lângă Osetia de Nord şi Daghestan, în Caucazul de Nord sunt şi alte republici. De exemplu, Cecenia, care timp de mulţi ani a fost simbolul confruntării Rusiei în Caucaz. Karaciai – Cerchezia – am mai auzit câte ceva de aşa-numita problemă „cercheză”, legat de deportarea în masă a cerchezilor din această regiune în Turcia, în secolul XIX. Mai este Inguşetia, Kabardino-Balkaria. Care este astăzi situaţia în aceste republici, cum priveşte populaţia acestora Rusia?

Y.A.: – În prezent, Cecenia a fost refăcută din ruine şi este loială centrului federal, totuşi, situaţia aceasta nu este placul multora dintre „aliaţii” ei, de la Georgia până la câteva state vestice care încearcă într-un fel sau altul să clatine barca printr-un fel de proiecte îndoielnice în spiritul „soft power”. Ramzan Kadîrov stăpâneşte în totalitate situaţia şi reprezintă cel mai consecvent luptător cu islamismul radical şi în regiune, şi în Rusia în ansamblu. De mâna wahhabiştilor a murit tatăl său, astfel că, lui Kadîrov junior nu a trebuit să i se explice cât este de periculoasă această ideologie religioasă.

Inguşetia, ca şi Daghestanul, a trecut pe calea transparentă a aşa-numitului „dialog” cu islamiştii, crearea unor „comisii de adaptare a militanţilor”, care au decis de bună voie să lase armele (ca şi cum ar fi vorba de o joacă de copii). Rezultatul se vede: situaţia acolo este mai tensiontă decât în Cecenia vecină.

În ceea ce priveşte aşa-numita problemă cercheză, neavând nimic comun cu năzuinţele reale ale majorităţii covârşitoare a cerchezilor, anul trecut am văzut cum proiectele „Cerchezia Mare”, „recunoaşterea de către Rusia a genocidului cerchezilor” şi alte astfel de invenţii oarbe ale tehnologiilor politice s-au transformat în praf. Pe liderii cerchezi radicali, care au încercat să oblige societatea rusă şi comunitatea internaţională să examineze aceste probleme create artificial, i-a trădat agresivitatea, promiscuitatea fondurilor (în spatele lor s-au observat „urechile” Georgiei şi ale SUA), şi, cel mai important, inadecvabilitatea solicitărilor lor. Apoi, imediat ce unul dintre activiştii cerchezi a anunţat  public că după „victorie” el şi confraţii săi intenţionează să pună în Rusia monumentele lui Hitler, Himmler şi ale altor fascişti, toată această agitaţie s-a transformat într-un spectacol de circ. „Problema cercheză” în forma în care a încercat să implice radicali, poate fi considerată închisă. Olimpiada din 2014 de la Soci este ameninţată nu de cerchezi, ci de islamul radical, deşi tema cercheză va continua să fie utilizată până la final.

T.J.: – Care este în ansamblu, astăzi, situaţia din Caucazul de Nord în raport cu restul Rusiei? În anul electoral 2012, când s-au activat diferite forţe politice, pe flancul naţionalist – acea parte care a făcut parte din discursurile anti-Putin – a răsunat lozinca „Nu mai hrănim Caucazul!” Cum vede Caucazul de Nord această lozincă ? Care sunt astăzi solicitările Caucazului de Nord în raport cu centrul federal ?

Y.A.: – Se poate spune cu convingere că, excepţie făcând o mică parte a extremiştilor, care pot fi găsiţi în orice societate, majoritatea locuitorilor Caucazului de Nord nu îşi concep viaţa în afara Rusiei, cu atât mai puţin în vreun „stat islamist”. Exact aşa şi majoritatea ruşilor consideră Caucazul de Nord parte inseparabilă a teritoriului Federației Ruse, deşi încercarea de a crea o ruptură între cei care locuiesc în Caucaz şi restul populaţiei ţării a avut destul succes. Într-adevăr, uneori, caucazienii provoacă reacţia dură a ruşilor printr-un comportament provocator sau potrivnic. La rândul lor, exemplele de crime groaznice din mediul rus, săvârşite sub influenţa alcoolului, cum ar fi uciderea copiilor de către o mamă, sau beţiile din satele ruse, în ochii unor caucazieni pot fi extinse asupra tuturor ruşilor. Toate acestea, să spunem aşa, nu trezesc simpatii reciproce, totuşi, părţile trebuie să vadă: cât sunt acestea de tipice pentru caucazieni şi cât pentru ruşi? Pentru că în masă, şi unii şi alţii sunt persoane absolut normale, cultivate, patriotice, care iubesc Rusia ca pe unica lor ţară, pe care îi provoacă la certuri, cu succes, mass-media şi diferite genuri de provocatori. Campania sub lozinca „Nu mai hrănim Caucazul!” a fost inspirată, bineînţeles, de nişte naţionalişti – buni sunt acei naţionalişti, care cer să se diminueze teritoriul ţării lor ?!– dar, în fapt, esenţa apelului era destrămarea Rusiei de către forţe externe şi care executau indicaţiile „coloanei a cincea” din structurile de putere ruse. Nu aş vrea să cad în boala spionitei, dar nimeni nu a desfiinţat nici activitatea serviciilor de informaţii străine împotriva Federației Ruse, nici aceste servicii de informaţii, nici complicii lor ruşi.

Totuşi, oricât s-ar strădui aceştia, Caucazul va rămâne pe veci în componenţa Rusiei, pentru că Rusia fără Caucaz – nu este Rusia, iar  Caucazul fără Rusia nu va putea practic să existe.

One response to “Islamizarea Rusiei – între realități și perspective (II)”

1. Исламизация России – реалии и перспективы (Islamization of Russia – Realities and Perspectives) | Power&Politics World says:

   March 9, 2013 at 1:27 pm

   […] Versiunea in limba română poate fi citită aici (I) și aici (II). […]

   Reply