Jens Stoltenberg și-a început astăzi mandatul în calitate de Secretar General al NATO

October 1, 2014

Fostul prim-ministru al Norvegiei, Jens Stoltenberg, și-a început astăzi mandatul în calitate de Secretar General al NATO.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg

În vârstă de 55 de ani, Stoltenberg este al 13-lea Secretar General al NATO. El îi succede danezului Anders Fogh Rasmussen, într-un moment în care Alianța se pregătește de retragerea din Afganistan și se confruntă cu tensiuni în relația cu Rusia din cauza crizei din Ucraina. Fost lider al Partidului Muncii, Stoltenberg a condus Norvegia ca prim-ministru timp de opt ani, până în septembrie 2013. În această perioadă, țara sa a contribuit cu trupe la misiunea NATO în Afganistan și cu avioane la patrularea zonei de non-survol deasupra Libiei. Stoltenberg a negociat un tratat cu Rusia, semnat în 2010, care a pus capăt unei dispute de 40 de ani privind granițele maritime comune. El a spus că folosirea forței armate de către Rusia în Ucraina este „inacceptabilă”, însă a admis că există șanse pentru îmbunătățirea relațiilor între Rusia și Occident, tonul său fiind considerat de analiști unul mai degrabă conciliant spre deosebire de predecesorul său Rasmussen.

În prima sa zi la birou, Stoltenberg a salutat, de asemenea, raidurile aeriene întreprinse de către Statele Unite, Franța, Marea Britanie și alte națiuni NATO și non-NATO împotriva militanților Statului islamic, care au comis atrocități oribile în Irak și Siria. Stoltenberg le-a declarat reporterilor că nu găsește ”nici o contradicție între dorința sa pentru un NATO puternic, și încercarea de a se găsi soluții pentru relații mai bune cu Rusia”. Dar el a cerut, de asemenea, ca Moscova respecte regulile dreptului internațional și să existe o ‘schimbare clară’ a atitudinii și acțiunilor Rusiei în estul Ucrainei.

În schimb, fostul secretar general Anders Fogh Rasmussen a anunțat astăzi lansarea propriei companii de consultanță în domeniul securității, Rasmussen Global.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new