Jocurile politice eurasiatice – 2016

August 18, 2016

Gl.mr. (rz.) Vasile Roman

INTRODUCERE

O scurtă trecere în revistă a ultimelor luni din viața popoarelor europene ne duce cu gândul la evenimentele și trăirile Europei, atât de acum aproape o sută de ani (înainte de izbucnirea primului război mondial), dar și la contextul în care acum aproape șaptezeci de ani se creau condițiile pentru următorul conflict mondial (al doilea război).

          Interesantă și periculoasă este similitudinea dintre cele două mari și catastrofale evenimente (aranjamente între împărații și prim miniștrii europeni, ca premise pentru prima conflagrație), ascensiunile dictatorilor (german și sovietic) în cel de al doilea război și ceea ce se întâmplă astăzi (aranjamente ce slăbesc alianțele și uniunile, șantaje între state, decizii surprinzătoare, nepăsare politică și socială) toate dând nota că un conflict major în Europa se poate produce foarte ușor.

          Fără a gândi (pentru că ne sperie și gândul) că trăim aceste momente ca preludiu ale unui conflict, nu conștientizăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ezităm în decizii, stăm în expectativă, tolerăm excesiv comportamente anti-sociale, dar și decizii politice neacceptabile, nu realizăm ce efecte se produc pe termen scurt dat mai ales pe termen lung și mai mult nici nu vrem să imaginăm soluții concrete de prevenire a unei situații fără ieșire – conflictul armat.

ANALIZA DE CONTEXT

 Pentru a înțelege mai bine unde se găsește astăzi Europa și implicit România, și pentru a putea identifica liniile de efort solicitate, este necesară o scurtă trecere în revistă a intereselor și comportamentului marilor actori.

          RUSIA: prin puternica personalitate a președintelui Vladimir Putin, joacă toate cărțile posibile, urmărind izolarea (prin excluderea influenței SUA) și divizarea Europei, stabilirea unei centuride siguranță strategică (prin menținerea într-un șah politico-economic și militar a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei), dezvoltarea unui cap de pod maritim în Marea Neagră pentru ca mai apoi să își asigure (prin porturi și aeroporturi din Siria și Cipru ) accesul în Marea Mediterană și apoi în oceanele lumii.

          Pentru a-si atinge primul obiectiv al izolarii si scindarii Europei, Rusia nu ezita sa foloseasca (si sa cultive) liderii unor tari europene (cum sunt Ungaria si Cehia, dar chiar si Germania) si nici nu are retineri in a exploata nevoile economice ale unor state (cum ar fi Grecia, Cipru si chiar Ungaria), care au nevoie de investitiile strategice ale acestei tari.

          Nici Turcia nu este neglijata in aceasta ecuatie, Putin cautand sa exploatexe efectele loviturii de stat esuate si sa cultive frustratrile acestei tari (poate este doar frustrarea regimului) in legatura cu Europa (in special in problemele procesului de aderare si in esenta in problema regimul de liberalizarea vizelor)

          Nici cazul Ucrainei (sustinuta de Uniunea Europeana) nu este neglijat de Putin, acesta fiind extrem de ofensiv si acuzator la adresa administratiei ucrainene si cautand  sa exploateze orice eveniment care il poate mentine in ofensiva.

          Analizând intrarea si iesirea intempestiva din Siria (iesirea nu este totala) precum si relatiile rapid schimbate cu Iranul si Turcia, constatam ca regimul lui Putin este unul al deciziilor strategice surpriza (asa cum ne-a obisnuit cu razboiul din 2008 in Georgia si cu anexarea Crimeei in 2014, intrarea in conflictul din Siria sau atacul cu rachete din Marea Caspica asupra acesteia), ca politica sa este una in care cauta sa puna  atat  SUA cat si Europa in fata faptului implinit, urmand ca procesul de negociere sa fie unul in care initiativele sa ii apatina.

          Dacă vom căuta să observăm cine sunt personalitatile cu care Putin doreste sa dialogheze observam o predispozitie spre un leadership autoritarist si de asemenea apetitul de a dezvolta relatii cu state in care politica si religia sunt in general puternic legate, mizand astfel pe o similitudine cu Rusia.

Gândind pe termen lung (poate si sub presiunea embargoului economic impus de SUA si Uniunea Europeana)  Rusia a trecut la aranjamnente economice de perspectiva atat cu China ( anul trecut )cat si cu Turcia (recent) pentru a dovedi ca Rusia nu mai este comparabila cu Uniunea Sovietica si ca economia rusa poate fi oricand conectata oportunitiatilor.

          TURCIA: aflată astăzi, sub directa influență a președintelui Recep Tayyip Erdogan și a partidului islamist Dreptate si Justitie, (contând  astăzi chiar si pe sprijinul partidelor de opozitie, mai putin pe partidul moderat al kurzilor) se manifestă surprinzător, intempestiv si îngrijorător.

   În relația cu SUA (si implicit cu NATO) a trecut de la sugestii voalate, la o retorică belicoasă și amenințări, solicitând vehement extrădarea islamistului moderat și cu vederi pro-occidentale Gulen, (iar recent si a unui contraamiral care se presupune că a solicitat azil politic).

      În relatia cu Uniunea Europeană, Erdogan, direct sau prin administrație și mass-media, transmite un mesaj clar în care amenința cu denunțarea acordului privind refugiații dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat până în luna octombrie. În acest sens orice dialog pare a fi blocat, Erdogan neadmițând nici o discuție despre modificarea cadrului legislativ din Turcia, ba mai mult luând în discuție o posibila modificare a Constitutiei prin introducerea pedepsei capitale caută să facă dovada că el este cel care deține initiativa diplomatică. O explicatie pentru un asemenea comportament poate fi usor conectata si de noua optiune a unei relatii economice cu Rusia, relatie care ar ajuta  economia turca si mai ar scadea presiunea asupra zonei energetice.

          Prin acest comportament in relatia cu vecinii, prin procesul rapid de scoatere din politica, admininstratie, educatie si armata a tuturor celor cu vederi pro-occidentale (un process de islamizare totala) Erdogan da o clara nota ca Turcia nu mai accepta un rol regional (in Marea Neagra si putin din Orientul Mijlociul) si ca se doreste un jucator eurasiatic, legand Levantul de Eurasia.

           STATELE UNITE ALE AMERICII: sunt marcate astăzi de campania electorala pentru alegerile prezidentiale (surprinzatoare prin reactiile candidatului Trump), sunt centrate pe ceea ce li se intampla in interior (in special cresterea criminalitatii si conflictelor rasiale) si sunt preocupate tot mai mult de ceea ce fortele armate americane realizeaza, ca efecte, in Afganistasn si Siria.

          În Europa, prezenta SUA este vizibilă mai mult în plan militar prin Initiativa de Reasigurare Europeană*, prin Operatia Atlantic Resolve** si  mai putin in zona persuasiva a diplomatiei  (puține din sfaturile SUA mai sunt ascultate de germani sau francezi). Vectorii pe care SUA mizează în plan politic rămân aceleasi, Polonia, România si  Georgia, dar care nu reprezinta coloana vertebrală a Uniunii Europene, ci se doresc mai mult ca o nouă linie (fracturată) de politica internă și externă europeană.

          Buna intentie de a reglementa relatia cu Iranul (prin semnarea acordului privind nuclear) i-a oferit acestuia din urma posibilatea de a iesi in lumea araba pe o pozitie dominanta, de implicare in regiune (mai nou prin relatia cu Rusia a dovedit ca si-a asumat un rol de jucator), implicat in jocurile levantine.

          Asteptand rezultatul alegerilor, este greu de intrevazut care va fi jocul politic al Americii, avand in vedere ca in relatia cu Rusia pierde din aliatii europeni (vestul este mai putin razboinic, Marea Britanie are propriile probleme), ca  tratatul economic cu UE (dorit a fi semnat la finalul acestiu an) este prea putin discutat (si prin activitatile solicitate de Brexit va fi probabil amanat), principalul partener, Marea Britanie, se tine la distanta de ceea ce se intampla pe continent, iar in relatia cu Turcia este intr-o situatie greu de gestionat (daca nu răspunde pozitiv la solicitarea de extrădare a lui Fethullah Gülen bazele militare pot fi in pericol de inchidere, iar daca raspunde pozitiv atunci intra in jocul Turciei).

          GERMANIA:  este marcata de atentatele teroriste, nu are clara strategia de balansand intre influentarea mersului Uniunii Europe si  relatiile particulare cu Turcia si Rusia. Recentele manifestatii ale cetatenilor germani de etnie turca, in sprijinul regimului Erdogan , au adus-o intr-un impas pentru ca este dificil sa identifice beneficiile din relatia cu acest stat. Participarea în gestionarea conflictelor din Orientul Mijlociu nu intra in zona de interes a Germaniei, desi aceasta cauta solutii in a-si dezvolta aparatul militar, dar este constienta ca a intra intr-o asemenea cursa inseamna a-ti asuma riscul permanentei angajări, ceea ce nu este in interesul statului si cu siguranta nici in viziunea si sustinerea  populara.

          FRANȚA: este în stare de urgență (prelungită), este profund marcata de atentate, constientizeaza ca pericolele vin atat din zona cetatenilor francezi de religie musulmania cat si din aceea a imigrantilor, iar solutiile pentru preventie sunt nesesizabile. Angajarea in coalitia anti ISIL a dus la expunere nationala la risc si de asemenea la un consum greu sustenabil de resurse umane si material. Angajata cu fortele aeriene in conflictul din Siria, cu parte din fortele terestre in Africa si cu efective sporite in tara (in gestionarea starii de urgenta), franta simte ca nu mai poate face fata, pe termen lung, unei asemenea provocari. In consecinta acestor evenimente se pare ca Franta a uitat de rolul asumat pentru securitatea si integritatea Ucrainei si cu atat mai mult de demersurile politice necesare in a uni Europa impotriva pericolului reprezentat de Rusia.

          Iata deci că UNIUNEA EUROPEANA, in intregul ei este intr-o stare de confuzie (ba mai mult acum este si in vacanta de vara), transmite mesaje contradictorii (pro si anti-embargou, pro si anti-imigratie, pro si anti-turcesti), este blocata de santajul Turciei, este siderata de mesajele si actiunile Rusiei, este in expectativa vis a vis de alegerile din SUA. Mai multdecat atat, nu se vad nici actiunile si nici rezultatele eforturilor (daca ele exista) Presedintelui Consiliului European, a Presedintelui Comisiei Europe si cu atat  mai putin al Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa si Securitate Europeana, poate si pentru ca nu exista o strategie comprehensive pentru pentru Europa.

          In acest context marcat de volatilitate (evenimentele se succed cu viteze inimaginabile pentru politica), fluiditate (se construiesc si se distrug relatii impotriva firii), violenta (conflictul din Ucraina), conflictualitate (Rusia este permanent provocatoare si agresiva), ROMÂNIA, la rându-i, se centreaza pe polemica viitoarelor alegeri parlamentare, este mai interesata de marunte chestiuni (reportaje ale Sky News) decat de ce  se poate intampla in viitor.

          Desi a enuntat o permanenta preocupare (problema a fost inclusa in documentele finale ale Summit-ului de la Varsovia) pentru Marea Neagra, acum nu transmite nici un mesaj cu privire la starea de securitate din acesta zona si nici nu are asumat un tip de comportament (poate in culisele diplomatice acest lucru se intampla) care sa ii dovedeasca rolul pe care theoretic si l-a asumat (furnizor de securitate si initiatorul proiectului de securizare a acestui areal).

          Impresia pe care neimplicarea politicului o creeaza este aceea ca responsabilitatea securitatii statului revine doar armatei (ceea ce este fals) si ca prin efortul acestei institutii in a dezvolta relatii permanente cu armatele altor state (in special SUA, prin Initiativa de reasigurare Europena si Atlantic Resolve) garantarea securitatii este un dat.

          CHEIA DE INTERPRETARE A EVENIMENTELOR

          O empirică analiză sociologică ne îndeamnă să credem că există tendința ca religia să devină politica de stat (in special prin ceea ce vedem in Turcia), ca religia este si factor de conflict (Irak, Siria, prin ceea ce intreprinde ISIL), ca fanatismul religios este factor de risc pentru siguranta cetateanului (atentatele recent din Germania, Franta, Belgia), ca religia poate fi utilizata de regimurile autoritarea ca element de propaganda (spre exemplu predispozitia celor doi sefi de state din Rusia si Turcia, care folosesc cu mare success factorul religios pentru a-si consolida puterea).

          Discursul demagogic al liderilor autoritari îndeamnă populatiile sa se lase duse de valul unitatii de credinta, expolatand si dezvoltand in acest fel si relatii strategice economice si miltare (Rusia cu Grecia si Serbia) care pe moment par a fi benefice, dar pe termen lung nu fac altceva decat sa duca spre aliante nefiresti.

          Tot in aceasta cheie, a socialului, constatam ca ne lipsesc analizele si interpretarile care sa foloseasca metoda cercetarii istorice, care sa ne prezinte similitutidini intre comportamentul social din perioadele care au precedat razboaiele si comportamentul social de astazi, cu simplul scop de prevenire a unei catastrofe (aici mass-madia este deficitara pentru ca foloseste mai mult contextualul decat istoricul).

          Este usor de observat modul in care societatile de astazi din Rusia si Turcia sustin lideri autoritaristi, asa cum societatile grmana si sovietica au cultivat leadershipul dictatorial fara a realize efectele pe termen lung in viata tarilor lor.

          Comportamentul tolerant al liderilor europeni din perioadele premergatoare primului si celui de al doilea razboi mondial (motivate de idea de a asigura linistea Europei) au creat conditiile santajului si rapturilor teritoriale din partea URSS si a Germaniei si mai mult a inlesnit dezvoltarea cursei innarmarilor si crearea conditiilor pentru razboi.

          Falsele perceptii, necunoasterea istoriei, ignoranta liderilor (sau a consilierilor acestora), amatorismul, concentrarea pe probleme minore, lipsa de strategii, lipsa coeziunii au fost factorii care au dus la declansarea conflictelor.

          In primul război mondial Germania, condusă de Wilhelm al II-lea se inarma pentru ca vedea un pericol in Marea Britanie, care la randul ei isi dezvolta aparatul militar de frica primei, iar in al doilea razboi mondial atitudinea impaciuitoare a Marii britanii in relatia cu Germania lui Hitler (cedarea Sudetilor, atasarea Austriei) sunt doar cateva exemple care dovedesc faptul ca daca diplomatia nu intelege ce se intampla in jur si nu actioneaza, atunci dezastrele sunt previzibile.

          Astazi lucrurile merg in acelasi sens pentru ca birocratia de la Bruxell nu a fost pregatita sa faca fata la asemenea provocari, interesele nationale nu sunt armonizate, deciziile se iau greu si fundamental lor este empiric.Desi semnalele au fost primite in timp (Turcia a inceput islamizarea inca din 1998, primavarile arabe, ca factori pentru declansarea fenomenului imigrationist, s-au declansat acum sase ani), Uniunea Europeana era preocupata de crizele monetare iar securitatea nu reprezenta o prioritate.

          In tot acest timp regimurile autoritare nu au nevoie de timp pentru decizie, nu au nevoie de consens si mai mult deciziile nu sunt contestate.

          SEMNE DE ALERTA

          TURCIA va face ceea ce își dorește cu sau fără acordul SUA sau Uniunii Europene.

          SUA nu ar trebui să cedeze, chiar dacă trebuie să își asume anumite riscuri, pentru că Turcia a procedat la santaj si în anul 2003 (razboiul din Irak) si atunci americanii si-au atins obiectivul si fara sprijinul turcilor. Santajul va fi axat pe riscul de inchidere si dislocare a bazelor militare americane, pentru care solutia poate fi o repozitionare in statele din sud-est.

          Temerile SUA cu privire la parasirea de catre Turcia a Aliantei Nord-Atlantice, pot fi reale (si periculoase daca se desconspira planuri si informatii confidentiale), dar sunt putin probabile, iar daca acest lucru s-ar intampla, atunci efectele ar fi catastrofale pentru europeni mai mult decat pentru americani (aici europenii trebuie sa isi faca griji si nu americanii).

          Uniunea Europeană este in postura de a raspunde solicitarilor Turciei, care vin dupa  bunul plac a lui Erdogan.  Daca raspunde solicitarii si acorda vize atunci cetatenii turci (chiar si cei de origine siriana) vor avea dreptul sa circule liber prin europa timp de 90 de zile, iar daca nu rezova problema vizelor, atunci refugiatii vor fi trimisi spre Europa.O analiza succinta ne da un acelasi rezultat, vom avea imigranti in Europa, cu singura diferenta ca daca raspundem solicitarii lui Erdogan atunci vor fi cetateni turci (fara a sti valoarea si intentiile lor, putand fi si sirieni refugiati). In acest sens este de preferat sa nu raspundem santajului lui Erdogan, sa cream conditii pentru controlul, reducerea si stoparea fluxului de imigranti printr-o politica si o strategie clara, asumand un effort comun dar garantandu-ne ca nu putem fi permanent santajati.

          RUSIA va actiona în continuare agresiv, având în vedere și temerile sale istorice privind încercuirea continentală.

Uniunea Europeana trebuie sa gaseasca solutie si in acesata relatie tensionata,  sa diminuezedin solicitarile de  sprijin din partea SUA (o uniune cu 450 de milioane de locuitori, are temeri fata de o federarie de 120 miloane de cetateni si cere permanent sprijin unei federatii de 320 milioane de locuitori) pentru ca odata cu sprijinul vin si conditionarile (iar in acest sens semnalele candidatului republican nu sunt cele mai fericite). Problemele cu Rusia se pot rezolva doar prin dialog si printr-o singura voce, iar daca aceasta voce trebuie sa fie cea germana atunci ea trebuie acceptata. Negocierile trebuie sa fie win-win si pentru ca istoria ne-a dovedit ca pentru a obtine obiective mari sa solicita mici sacrificii.

          In cazul ROMÂNIEI lucrurile sunt extrem de complicate si de aceea consider ca trebuie sa definim cat se poate de clar locul si rolul nostru de punte de legatura (voce diplomatica de proximitate) in Marea Neagra, cautand sa obtinem cat mai mult prin cultivarea vecinatatii.

          In acest sens trebuie sa ne facem utili (mai ales economic) pentru statele puternice din vest (Marea Britanie, Germania) pentru a fi in sfera acestora de maxima securitate si parte la procesul de analiza si decizie privin estul european.

          Prin politicile comune cu Polonia trebuie să ne apropiem cât mai mult de grupul de la Vișegrad*** si implicit cel de la Weimar**** pentru că aceasta relatie poate fi extrem de utila in cazul atât pentru întărirea regional a UE si  NATO, dar și în cazul în care cele două organizații ar slăbi în importanță.

          Pornind de la ideea ca Rusia nu are nici un interes sa atace România, ci sa o slabeasca pentru a nu se putea manifesta in Republica Moldova, ca Turcia nu are nici un interes in România (si deci nu va face eforturi nici pentru slabirea si cu siguranta nici pentru securizarea tarii noastre), este necesar sa dimensionam relatia cu SUA in congruenta cu cea a statelor din estul Europei (in acest sens va trebui sa ne asumana acelasi comportament cu Polonia gândind același efort, aceleași beneficii și posibil aceleași riscuri).

          Este dificil de prevazut in viitor, care va fi comportamentul SUA in relatia cu europenii (oricand putem vedea o politica de mai retinuta implicare) iar Romania trebuie sa inteleaga ca ca pragmatismul american (in special cel diplomatic si militar) se manifesta foarte vizibil prin aceea ca apara acel stat in care SUA are interese economice (investitiile economice ale SUA in Romania sunt nesemnificative). Ideea ca indiferent de context Romania va fi aparata de SUA are un anumit grad de puerilitate si este indicat sa vedem ca in istorie, ca aliatii de peste ocean s-au comportat in raport cu interesle si nu cu emotiile.

          De asemenea Romania va trebui sa urmareasca comportamentul diplomatic al vecinilor (Ungaria, Bulgaria dar si Serbia), sa ii atraga intr-un interes comun, folosindu-se de orice vector de influenta (german, polonez, american sau chiar rus) pentru ca se observa ca, in actualul context, relatiile cu vecinii nostrii sunt la cel mai scazut nivel in toate domeniile.

          Istoria ne-a dovedit ca eforturile pentru securitatea si apararea Romaniei au depins sau au fost influentate de vecini (in primul razboi mondial doar Rusia a fost amica noastra, iar in al doilea razboi modial nici unul din vecini nu ne era prieten).


* Initiativa de Reasigurare Europeana (IRE), anuntată de către presedinte Obama, în iunie 2014, a dispus in anul 2015  de un un buget de un miliard de dolari ca răspuns de urgentă la agresiunea Rusă. Aceasta initiativa este adresata statelor europene (in special celor din estul Europei, si mai ales membre NATO) si urmareste sa confirme angajamentul de a pastra independenta si integritatea acestor state, avand in vedere comportamentul Rusiei. Aceasta initiativa corecteaza o greseala a SUA din preajma anilor 2000, cand increzatoare in pacifismul Rusiei, a trecut la reducerea drastica a cantitatii de forte americane de pe continentul european.

Prin aceasta initiativa se doreste: sporirea prezentei fortelor armate americane in Europa, cresterea numarului de exercitii in comun cu tari membre si nemembre, investitii in infrastructura necesara dislocarilor si instruirii, cresterea sprijinului finanaciar necesar dislocarii fortelor rotationale si prepozitionarii de echipamentelor acestora si nu in ultima instanta construirea unor parteneiate viabile.

Pentru a extinde prezenta în regiune, armata SUA a început rotatii periodice ale fortelor terestre in Romania, Polonia si statele baltice, fortele aeriene au suplimentat numarul de aeronave pentru misiunea de politie aeriana din Marea Baltica, iar fortele navale si-au amplificat prezenta in Marea Neagră.

       

* * parte din Initiativa de Reasigurare Europeana, manifestata in special in aria de responsabilitate a fortelor terestre, prin exercitii in comun cu fortele armate ale statelor membre si non-membre NATO din estul Europei.

 

*** Format din cele patru state central-europene Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, care prin declaratia comuna, semnata in 1991 au facut dovada  sprijinului reciproc în vederea integrării politice şi economice în Uniunea Europeană.  Reflectarea acestei colaborari este vizibila si astazi atat in proiecte din domeniul militar (idea unei unitati de lupta comune), dar mai ales in politici de securitate commune atat in UE cat si in NATO

****vechiul grup format de Franta si Germania si care in zilele noastre include si grupul de la Visegrad

Leave a Reply