Justiție în «Romanian style» – ”Fapta nu există !”

October 19, 2016

Fapte inventate, dosare fabricate, cariere întrerupte brutal, familii destrămate, vieți distruse. Iar de răspuns, nu răspunde nimeni, pentru că legea e făcută special în acest sens, pentru a servi poliției politice și la o adică pentru a nu fi aplicabilă, în cazul în care – Doamne ferește ! – ar încerca cineva vreodată să-si găsească dreptatea.

Si pentru că procurorii sunt magistrati, iar inamovibilitatea a ajuns departe de ceea ce ar trebui să fie ea așa cum am învățat eu la facultatea de drept din UK, a ajuns un fel de imunitate absolută. Deci nu mai contează ca fapta nu există!

Nu ne mai împiedicăm de asta. E fix la fel ca pe vremurile celelalte, când te lua securitatea de pe stradă. Și acum – ca și atunci, imediat ce ai fost săltat, presa ”de casa” a anchetatorilor intră cu “bocancii” în viața ta! Ești zugrăvit instant ca dușman al poporului. Și atunci ca și acum, lumea era convinsă că dacă te-au luat, garantat ai făcut tu ceva, că nu se poate să te ia așa nevinovat! Doar că fapta nu există!

Asta a fost și decizia nu a uneia singure, ci a două instanțe în cazul unui dosar instrumentat de procurorii DNA Claudia Roșu și Dănuț Volintiru. Da, sunt fix aceiași procurori care i-au instrumentat făcătura aceea de dosar al Olguței Vasilescu, și cărora o altă instanță a trebuit să le returneze dosarul după ce le-a exclus ca nelegale mai toate “probele” care pasămite demonstrau acuzațiile procurorilor ! Dar nu-i nimic, lupta anticorupție nu se-mpiedică de-un ciot ! Mai ales acum, în prag de alegeri parlamentare. Drept pentru care sunt sigur că într-un soi de autism social, societatea îi va judeca pe cei doi reprezentanți ai DNA și va ajunge garantat fix la aceeași concluzie ca și instanta de judecată: fapta nu există!

Asta pentru că, în încercarea noastră de a ne vrednici de niște principii străine societății noastre, am ales să punem acest verdict ori de câte ori realitatea intră flagrant în coliziune cu ceea ce clamăm a reprezenta și, după caz, a apăra. Astfel, societatea a ales să spună că Fapta Nu Există nici în cazul caselor lui Iohannis sau a dosarului lui de incompatibilitate, nici în cazul abuzului Liviei Stanciu și a șefei DNA Codruta Kovesi împotriva Marianei Rarinca, nici în cazul acela în care un “expert” al DNA plângea și scria după dictare la presiunea unui procuror DNA, nici în cazul vameșilor acelora aduși cu elicopterul de pe cine știe unde spre a fi defilați în cătușe la televizor, pentru ca mai apoi toți să fie achitati definitiv, nici în cazul mult mai recent reîncălzit al plagiatului șefei DNA, la vremea izbucnirii scandalului Procuror General al României. Și nici nu poate fi altcumva! Altfel, cu toții ar trebui să realizăm și să reacționăm ca atare la nefirescul situației în care, într-o hotărâre judecătorească scrie negru pe alb că deși nu a putut fi demostrată legătura de cauzalitate dintre faptă și inculpat, instanța consideră că trebuie dat un exemplu și omul acela este trimis după gratii pentru niște ani.

La fel cum ar trebui sa reacționăm și atunci când o persoană ce refuză să își asume o candidatură politică, declarând că el, esențialmente, întruchipează și reprezintă antiteza omului politic, devine principalul favorit, preferatul partidelor politice pentru cea mai înaltă poziție politică din aparatul administrativ al statului. Asta în ciuda faptului că, la nici 48 de ore după ce lansează cu mare fast 10 truisme pe care le rebotează “platforma”, alege cu nonșalanță si în cel mai politicianist mod cu putință, să ignore complet votul UNANIM al Parlamentului în cazul unei moțiuni simple și să păstreze în funcție pe Ministrul Justiției, ministrul care a declarat public, cu nonșalanța, că drepturile noastre, ale tuturor, sunt un lux, iar mai apoi că a mințit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, anulându-și dintr-o mișcare 2 din cele 10 puncte ale așa-zisei sale platforme de guvernare.

Deoarece a susține o Românie cu o clasă politică responsabilă NU înseamnă nici să protejezi un ministru care admite public că minte și că nu dă doi bani pe drepturile celor pe care a jurat să-i slujească din funcția de demnitate publică pe care a acceptat-o și nici să ignori cu desăvârșire votul unanim al Parlamentului. Si dacă vezi că demisiile de onoare nu reprezintă o opțiune, pentru că onoarea este ceea ce le lipsește în primul rând celor doi miniștri împotriva cărora parlamentul a votat și adoptat deja câte o moțiune simplă de cenzură, atunci tu ca Prim Ministru ai datoria morală de a le cere să părăseasca echipa pe care tu o conduci. Pentru ca “o Românie guvernată cu bun simț” nu înseamnă să stai la coadă sau să strângi tu hârtiile și pet-urile goale de pe marginea lacului Văcărești. Dar după cum spuneam: toatea acestea vor fi ca și uitate până mâine. Iată de ce, eu cred sincer că la vot, în loc de clasicele ștampile cu “votat”, mult mai potrivite ar fi folosirea de ștampile pe care să scrie “Fapta nu există”!

Sorin Ardelean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new