Kievul și republicile autoproclamate Donețk și Lugansk au semnat un acord de încetare a focului

September 5, 2014

Reprezentanții Kievului și ai republicilor populare autoproclamate Donețk și Lugansk au semnat la Minsk, în cadrul negocierilor cu participarea OSCE, un acord de încetare a focului în regiunea Donbas, scrie agerpres.ro, citând RIA Novosti și Interfax.

Informaţia a fost confirmată de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. “Ordon şefului Statului Major al forţelor armate să înceteze ostilităţile începând de la ora (locală) 18.00, pe 5 septembrie”, a anunţat preşedintele Ucrainei, citat de serviciul său de presă. Poroșenko a anunţat anterior, pe contul de Twitter, că Ucraina a semnat, în capitala belarusă, un “protocol preliminar” cu rebelii proruşi.

Armistiţiul urmează să intre în vigoare astăzi, la ora 18:00. Documentul prevede 14 puncte, printre care monitorizarea procesului de încetare a focului şi realizarea schimbului de prizonieri.

Acordul în vederea stopării ostilităţilor în estul Ucrainei a fost posibil datorită negocierilor lansate în capitala Belarusului, la care au participat inclusiv reprezentanţi ai Moscovei şi OSCE.

Conflictul în estul statului vecin a izbucnit acum cinci luni, iar de atunci, potrivit ONU, 2.500 de oameni au murit, iar 6.000 au fost răniţi.

One response to “Kievul și republicile autoproclamate Donețk și Lugansk au semnat un acord de încetare a focului”

  1. […] Donețk și Lugansk au semnat la Minsk, în cadrul negocierilor cu participarea OSCE, un acord de încetare a focului în regiunea Donbas. Acordul a fost încălcat peste doar 24 de ore, semn că travaliul continuă, niciuna din părți […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new