ARHIVA Power&Politics World

«Legiunea străină» iraniană – furnizor de ”mercenari” afgani în războiul din Siria

May 14, 2016

Simplificăm din necesitate războiul din Siria pentru a-l înțelege în puținul timp pe care îl acordăm scenei internaționale, așa că ne imaginăm de obicei patru forte combatante: forțele guvernamentale ale lui Assad, rebelii, kurzii și jihadiștii. In realitate, fortele implicate sunt mult mai diverse si au motivatii uneori foarte neașteptate.

Apar din ce în ce mai multe știri despre afganii morti sau capturati de opozitie, așa că se pune, firesc, întrebarea: Ce caută afganii în Siria?

Poate că o să vă mire, poate că nu, dar undeva între 10.000 și 20.000 de luptători afgani îl sprijină pe Assad împotriva rebelilor și a jihadiștilor. Sunt organizati într-o divizie de infanterie ușoară, Liwa Fatemiyoun, un fel de ”legiune străină” coordonată de iranieni și, atenție, mor cu sutele pe lună.

De ce este Iranul furnizor de soldați de sacrificiu pentru Assad ? UNCHR are aproape un milion de refugiați afgani în evidențe în Iran, și se estimează că lor li se adaugă încă un milion și ceva, aproape două de refugiați neînregistrați și imigranti ilegali. Exodul milioanelor de afgani shia către Iran a început în anii 80, în perioada intervenției ruse, și a continuat constant de-a lungul timpului până în zilele noastre. Iranul are un program de repatriere și trimite înapoi zeci de mii pe an dintre noii veniți, dar asta nu face decât să mențină un echilibru al populației actuale. La urma urmelor, pe lângă toate belelele știute, Afganistan mai este și cea mai săracă țară din Asia (locul 172 în lume în 2015, 600 USD GDP per capita, România are, spre exemplu, 8906 USD/capita)

Cele două – trei milioane de afgani din Iran trăiesc în conditii deplorabile, nu au acte de rezidență, nu pot aplica pentru un carnet de conducere, nu pot să închirieze case legal, nu pot cumpăra proprietăți, nu se pot înscrie în sistemul de învățământ, au acces la servicii medicale doar de natură umanitară furnizate de misiunea UN pentru refugiați și sunt supuși la discriminări sociale pe scară largă. Provenind din grupuri etnice distincte de populația majoritară în Iran, sunt niște paria fără șansă, condamnați la sărăcie lucie și victime frecvente ale rasismului iranian pervaziv în comunitățile rurale la marginea cărora își duc traiul. Sunt frecvent capturați de poliție și aruncați în pușcărie pentru cele mai mici ofense (consum de droguri e cea mai comună acuzație), primind sentințe disproportionat de mari după ce sunt torturați pentru a li se smulge confesiunea (patru mii de afgani sunt în momentul acesta condamnați la moarte în Iran și câteva sute sunt executati pe an prin spânzurare în mijlocul orașului, 75% din execuțiile din Iran sunt pentru consum de droguri).

În 2014, când a devenit clar că Assad a terminat rezerviștii si nu mai are resurse să compenseze pierderile umane din cadrul armatei sale, iranienii au format Liwa Fatemiyoun, o brigadă exclusiv afgană cu exceptia ofiterilor care sunt iranieni detașati din gărzile republicane. Afganii sunt voluntari în teorie, însă procesul de recrutare are două componente, ambele foarte suspicioase. Pe de-o parte, ofițerii iranieni oferă afganilor condamnați la ani grei de temniță, pentru infractiuni minore, gratierea dacă luptă in Siria “pentru apărarea locurilor sfinte shia“. Pe de altă parte, o campanie foarte agresivă de recrutare promite tinerilor săraci o cale de integrare în societatea iraniană dacă se înrolează și participă la conflictul sirian. Iranienii au format o rețea de afgani influenți în rândul comunității de refugiati care disemineaza mesajul armatei într-o maniera mult mai subversivă și eficientă decât ar fi în stare să o facă ei înșiși.

Practic, “voluntarii” cu zero experiență militară sunt instruiți sumar câteva zile (photo), după care sunt trimiși prin Irak în Siria unde sunt alocați în două tipuri de misiuni. In atac, sunt folositi ca prim val de asalt al pozitiilor inamice si aruncati dupa cele trei zile de training impotriva unor luptatori cu ani, daca nu decenii de experienta paramilitara care îi măcelăresc. Dacă reușesc să cucerească satele insignifiante pentru care își pierd viața atâția dintre ei, sunt obligați să le predea armatei siriene care, în nenumărate cazuri, le abandonează înapoi rebelilor a doua zi, fără luptă. In defensiva, sunt pozitionati in zonele cele mai fierbinti si lăsati fără nici o cale de retragere. Practic, li se ordonă să se apere până la ultimul și li se ia orice posibilitate de a face altceva decat asta. Comandantii rebeli povestesc ca trebuie frecvent sa ii arunce in aer cu totul chiar si atunci când e clar că nu mai au nici o șansă, pentru că nu se predau. Când sunt totuși capturați, nu au nici o șansă să fie răscumpărați așa cum se procedează cu prizonierii iranieni sau sirieni în multe cazuri. Sugestiv este răspunsul unui colonel sirian care a fost sunat de rebeli pentru a face un transfer de prizonieri: “Do what you want with them. You can kill them, they’re just mercenaries. We can send you thousands of them.”

Când au apărut multe știri si zvonuri despre afgani care s-au întors din Siria după ce au supraviețuit un tur de război și, în loc să primească mult promisele permise de rezidență, au fost trimiși înapoi să mai facă un al doilea tur, s-a produs un val de dezertări în rândul brigadei. Câteva sute de afgani au fugit de pe front si, amestecandu-se in valul de refugiati sirieni, au încercat să ajungă în Europa. Cei ce au și reușit au descoperit că, nefiind sirieni, nu sunt considerați refugiați de război ci, dimpotrivă, “imigranți economic” adică un fel de pleavă avidă de ajutoare sociale, cea mai joasă categorie de amărășteni în ochii europenilor. Din cauza încadrării acesteia, nu primesc nici măcar înțelegerea și ajutorul pe care le primesc sirienii, și au fost puși primii pe lista la trimiterea înapoi în iad.

Afganii au fost în prima linie în asaltul asupra Palmyrei și azi formează garnizoanele cele mai expuse din Alep.

Ieri, Ayatollahul Khamenei le-a mulțumit mamelor afgane pentru sacrificiul fiilor lor în apărarea locurilor sfinte. Această recunoaștere tardivă și ipocrită a contribuției afgane la efortul de război iranian nu este nimic altceva decât o impulsionare, de la cel mai înalt nivel, a efortului de recrutare încetinit recent de valul de tineri trimiși înapoi părinților lor în pungi de plastic.
Dezgustător!

Radu Ghelmez