Londra: Noul șef al diplomației britanice Boris Johnson s-a întâlnit cu Secretarul de Stat John Kerry

July 20, 2016

După prima întâlnire cu omologul său american, John Kerry, ministrul britanic de externe, Boris Johnson, urmează să aibă joi la Washington o serie de întrevederi consacrate luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au anunțat marți serviciile sale, citate de AFP.

Ieri, Boris Johnson s-a întâlnit la Londra cu secretarul de stat american, John Kerry, pentru “a sublinia importanța relației speciale” dintre cele două țări după decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat dat publicității de Foreign Office.

Ulterior, cei doi au participat la o reuniune pe tema conflictului din Siria împreună cu omologii lor din Germania, Franța și Italia, precum și cu șefa diplomației europene.

Reuniunea va lua în discuție fragila încetare a ostilităților, situația umanitară dezastruoasă și condițiile necesare pentru ca actorii implicați să reia negocierile sub egida ONU” a precizat Foreign Office.

De asemenea, Boris Johnson și John Kerry s-au întâlnit în cursul serii cu miniștrii de externe ai Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite pentru a evoca războiul din Yemen și “mijloacele de a susține procesul politic și a găsi o soluție conflictului”.

“Trebuie să fim mai activi, mai angajați și mai îndreptați spre exterior, din acest motiv sunt încântat să am oportunitatea de a-i primi pe omologii mei internaționali la Londra pentru întâlniri importante legate de conflictele din Siria și Yemen”, a declarat Boris Johnson înainte de aceste reuniuni.

Pentru noul șef al diplomației britanice, “suferințele poporului sirian nu vor lua sfârșit atât timp cât (președintele Bashar Al) Assad rămâne la putere”. ”Comunitatea internațională, inclusiv Rusia, trebuie să fie unită în această chestiune” a subliniat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new