Luxembourg – Reuniunea Consiliului de Afaceri Externe

October 14, 2012

Luni, 15 octombrie 2012, la Luxembourg are loc reuniunea șefilor portofoliilor de externe din țările membre ale Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Român de Externe, dezbaterile miniştrilor de externe din statele membre ale UE vor viza teme de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională, precum Vecinătatea sudică, cu accent pe ultimele evoluţii din Siria şi Egipt, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Iran, Mali, follow-up la summit-ul UE–China. O atenţie specială va fi acordată Vecinătăţii estice, Belarus, Georgia (inclusiv evaluarea desfăşurării alegerilor parlamentare) şi R. Moldova. România va fi reprezentată de Ministrul Titus Corlăţean care le va oferi omologilor săi o sinteză a elementelor de interes rezultate în urma turneului efectuat în Orientul Mijlociu în cursu săptămânii trecute.

Deasemenea, în preambulul reuniunii, seara zilei de duminică este rezervată unui dineu de lucru cu ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, prilej cu care vor fi discutate subiecte de interes comun, în special relaţiile UE-Rusia (cu accent pe energie şi vize), Republica Moldova, precum și evoluţiile din Siria şi Iran (unde UE ar dori impunerea unor noi sancțiuni). Tot pe agenda de lucru a Consiliului de Afaceri Externe, luni dimineață este programat un mic-dejun de lucru pentru un schimb de opinii pe marginea raportului „Grupului de la Berlin referitor la viitorul Europei” (Grupul Westerwelle).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new