ARHIVA Power&Politics World

Mă doare când primesc o astfel de palmă !

January 8, 2018

Eu nu pot să înţeleg aşa ceva… nu pot şi pace, e dincolo de mine.

Doar să te uiţi în jur, atâtea femei frumoase, disponibile, de toate vârstele, pe toate gusturile, curate, la locul lor, doar să vorbeşti frumos şi să fii cât de cât… să nu candeşti.
Şi tu te duci ca un nenorocit, pipăi doi copii care nici măcar nu înţeleg bine ce-i în mintea ta perversă, după care rămâi singur într-un lift, într-un loc străin, rece, şi te masturbezi.

Libarca asta tristă era (este încă) şoferul şefului Serviciului de Poliţie Rutieră, funcţie călduţă, în care nu ajunge oricine, pentru că-i pentru putori şi, de mult prea multe ori, pentru combinatori – care ajung să fie un fel de lachei personali, oameni de “casă”, care cunosc toate dedesubturile murdare şi se ocupă de chestiuni delicate. Adică o funcţie care implică un caracter lax, ca să mă exprim eufemistic. Trebuie să ai “pile”, să fii “de încredere” şi să ai o coloană vertebrală… flexibilă. Nu spun că-s toţi aşa, dar cam ăsta e tiparul căutat.

A fost recunoscut de colegi, după fotografiile difuzate în presă, sesizate în mod direct structurile ce aveau în lucru dosarul, că deh, te temi să te duci la şef să-i spui că oblojeşte (sper că involuntar) un nenorocit, şi săltat ieri direct din sediu. Cercetat toată noaptea, între timp a recunoscut fapta.

De-a lungul anilor am avut de-a face cu zeci de violatori, perverşi, pedofili, exhibiţionisti. De fiecare dată am simţit că e o barieră a toleranţei de care nu pot să trec. Capacitatea mea de empatie se opreşte aici, la subspeciile astea. Cu ăştia nu pot, am privit cu satisfacţie cum se duc în închisoare şi m-am bucurat diabolic de soarta ce-i aştepta printre deţinuţii cu neveste şi copii acasă.
Să fiu iertat. Iubesc copii, iubesc femeile, viaţa în general, alături de flori, frumuseţile naturale şi arte, astea-s bucuriile pământului, aşa că… nu pot să înţeleg, şi nici să iert, oricât de tolerant aş încerca să fiu.

Cât despre ipochimenul în uniformă, ce să mai zic? Am albit la 47 de ani muncind numai şi numai cu jigodii, 24 de ani neîntrerupţi (şi nu mă plâng, sunt alţii care sunt mai buni şi care muncesc mai mult ca mine) şi mă doare când primesc o astfel de palmă. Aş striga în gura mare: Afară cu lichelele care aduc mizerabili în sistem, afară cu psihologul care i-a dat aviz, afară cu nesimţiţii care l-au ştiu şi au tăcut, pentru că, se pare, omul şi-a început “activitatea” de onanist de meserie undeva prin 2015. Şi mă abţin cu greu să mă exprim aşa cum simt.
Dar ştiu că aş striga degeaba.