Măria Sa, Soldatul

October 25, 2017

Vasile Roman

Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale.

Armata României este instituția în care peste 70% dintre cetățeni au încredere, în timp ce încrederea acestora în guvern sau administrația locală se situează în procente care variază între 25-30%.

Sondajele de opinie nu caută de fiecare dată și explicațiile care stau în spatele rezultatelor, pentru că timpul și banii pentru asemenea analize lipsesc sau poate chiar nu mai contează.

Fără garanția că explicațiile enunțate sunt validate pe eșantioane de populație, putem totuși afirma că încrederea vine din percepția pe care populația țării o are față de și de comportamentul soldatului român și poate mai puțin din percepția despre instituție în întreg.

Atunci când oamenii privesc instituția militară le este dificil să vadă în interiorul acesteia toate categoriile de personal, fie ei soldați, gradați, subofițeri, ofițeri sau generali, precum și personalul civil angajat în această instituție. Cei care nu au experiență militară nu reușesc să distingă nici categoriile de forțe, fie ele terestre, aeriene, navale, speciale, de comunicații sau logistică, așa cum nu disting între parașutiști, vânători de munte, scafandrii sau artileriști, iar pentru această necunoaștere nu pot fi învinuiți. Societatea percepe armata doar prin efectele pe care aceasta le produce în securitatea, siguranța și confortul vieții.

Așa cum pentru școală este reprezentativ învățătorul tot așa și pentru armată, reprezentativ este soldatul, indiferent care îi sunt gradele.

IPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia descria imaginea soldatului, afirmând că, înarmat cu pavăza credinţei religioase, ostaşul român se angajează dinamic în împlinirea datoriei sale, lăsându-se în seama lui Dumnezeu care are grijă de noi.

 

Soldatul și teatrul de operații

 

Prima imagine care ne vine în gând când vorbim de armată este soldatul cu cască și vestă anti-glonț, pe care televiziunile ni-l prezintă ca fiind în teatrul de operații (nu de operațiuni), din Balcani, Irak, Afganistan sau de aiurea de pe glob, unde el își servește țara.

Politicienii, când vorbesc despre soldați, foarte mulți îi descriu ca fiind cei mai buni ambasadori ai României în țările în care aceștia participă la acțiuni militare, exerciții sau misiuni sub egida NATO sau ONU.

Formula este onorantă dar ea rămâne o formulă atât timp cât acești ambasadori își pun viața în pericol pentru ca securitatea și imaginea țării noastre să fie garantată.

În cadrul acestor misiuni, Armata României, ca ambasador, a avut o prezenţă materializată într-un număr de 40000 de militari, fiind între principalii cinci contributori, dar  a plătit tributul de sânge cu viața a 29 de tineri militari, iar numărul răniților se ridică la 180.

Acești ambasadori sunt tipul de militar-diplomat care pe lângă misiunea pe care o îndeplinesc pentru a sprijini națiunile să-și consolideze securitatea, să-și modernizeze actul administrativ și să își garanteze dezvoltarea durabilă, gândesc și acționează în numele și pentru poporul români, conștienți că prin comportamentul pe care îl au dau imaginea întregului popor român.

Sacrificul soldatului român, indiferent de numele lui, trece din treapta individuală în aceea a neamului românesc, iar gestul lui trece în suma milioanelor de gesturi ale soldaților români.

Ambasadorul-soldat știe că prin ceea ce el asumă, ca misiune și risc, viața celor pentru care se află acolo se va schimba în bine, iar pentru cei de acasă, cei care l-au trimis acolo, gradul de securitate și liniște este cel dorit.

Soldatul și pericolul rusesc

Românii au încredere sporită în armată pe măsură ce identifică sau li se sugerează prezența și mai ales gravitatea unui pericol sau a unei amenințări, nu pentru că ei înțeleg nevoia existenței armatei ci pentru că ei conștientizează nevoia unui instrument de protecție.

Astăzi, când vedem comportamentul agresiv al Rusiei conștientizăm, mai mult decât altădată, nevoia de soldați înarmați altfel decât cei pe care îi vedem în imaginile din Afganistan, adică vrem soldați care să deservească tunuri, tancuri, avioane, nave, dar mai ales rachete care să doboare  avioanele rusești  care ar putea decola din Crimeea.

Cetățenii români nu doresc mai mulți soldați, pentru că asta ar însemna să-și dorească plecarea la oaste, dar îi vor mai bine dotați, instruiți, compatibili cu cei din NATO, dar mai ales alături de cei din NATO.

 Românii, prin clasa politică, a decis că este nevoie ca soldatul să fie echipat pentru noile amenințări, lucru observat și de către Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg care afirma că:  ”voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalți aliați. România a fost capabilă să aibă o politică fiscală responsabilă și să crească bugetul apărării”.

Soldatul român este soldatul NATO și de aceea el este parte atât din acțiunile  NATO consolidare a zonei estice a alianței (fals denumită flancul estic), cât și Inițiativei de Reasigurare a Europei, aparținând SUA.

Entități militare românești sunt prezente, în cadrul procesului rotațional, la structuri subordonate Comandamentului Corpului Multinațional Nord-Est din Scezcin, Polonia, așa cum structurile din țară sunt gazde, pentru soldații din Polonia, Spania, Portugalia, și Canada, la Brigada Multinațională Sud-Est din Craiova, pentru cei din Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Marea Britanie, Polonia, Spania, Slovacia, Turcia, Ungaria și Statele Unite Ale Americii, la Divizia Multinațională Sud-Est din București, iar pentru piloții și aeronavele militare ale partenerilor din Canada și Marea Britanie.

În cadrul Inițiativei SUA de Reasigurare a Europei, soldații noștri sunt gazde la baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, pentru piloții și aeronavele ale Forțelor Aeriene, pentru militarii din Forțele Terestre, aflați în proces rotațional pentru 9 luni de zile, precum și pentru pușcașii marini americani care se află în România.

 

Soldatul și calamitățile

 

Soldatul român este, alături de pompieri și jandarmi, printre primii spre care se îndreaptă stigătele de prim-ajutor ale populației și administrație. Când ninsorile blochează drumurile, când inundațiile acoperă casele, pentru soldat nu există perioda de pace pentru că el are datoria de a salva oameni și bunuri.

Soldații sunt, indiferent de timp și anotimp, primii care ajută, aprovizionează, evacuează bunuri și aduc sentimentul de liniște, siguranță și mângâiere pentru cei loviți de necaz.

Soldatul înlocuiește arma cu lopata, colacul sau barca de salvare, înlocuiește războiul cu inamicul cu lupta cu stihiile naturii. În acest război rănile lui nu sunt pricinuite de natură ci de indiferența seamănului său, care în multe cazuri și-a pierdut spiritul civic și asistă nepăsător, neimplicat, egoist, la efortul soldatului.

Iată cum reflecta presa din Bucovina acțiunile militarilor din vara anului 2010. În localitatea Dornești, din județul Suceava, militari din Batalionul 72 Geniu și Batalionul 17 Vânători de Munte au instalat, joi, podul de pontoane peste râul Suceava, iar locuitorii ale căror case au fost distruse în urma inundațiilor au primit 200 de echipamente de îmbrăcăminte complete, 100 de paturi, 500 de cearșafuri, foi de cort, ranițe, gamele, bidoane de apă și 1000 de prosoape.

Totodată, 20 de copii din comuna Dornești, insoțiți de doua cadre didactice, vor petrece, in perioada 15-30 iulie, o săptămână la munte și una la mare, prin grija Comandamentului Logistic Intrunit.

Soldatul este eroul televiziunilor, în timp ce administrația este obiectul criticilor. Acest statut de erou se retrage însă odată cu topirea zăpezilor sau retragerea apelor pentru că nu mai este nevoie de soldat și poate fi uitat.

 

Soldatul și vremurile

 

Soldatul, ca societatea întreagă este sub vremi și asta nu pentru că vremurile sunt dușmănoase cu el, ci pentru că cei care îl folosesc uită de faptul că soldatul are familie, are nevoi materiale, are și el ca toți oamenii bucurii și necazuri.

Soldatul este răsplătit cu decorații și medalii și cu avansări post-mortem pentru fapte de vitejie și pentru sacrificii, dar când este vorba de remunerarea efortului său, el este uitat pentru că, în marele număr al profesiilor, meseria lui nu este importantă.

Importanța socială a muncii soldatului, remunerată, în  viitor cu aproape  2500 de lei, este comparabilă cu a unui brancardier, a unei infirmiere sau a unui șofer.

Soldatul ca și generalul sunt asimilați unor categorii profesionale care nu au nici o legătură cu sacrificiu, risc de pierdere a sănătății sau vieții doar pentru că vorbim de standarde de plată. Soldatul nu se plânge dar se rușinează de rușinea celor care îi decid statul material și rămâne mândru de statul său social, pe care nimeni nu i-l poate anula.

Despre privațiunile soldatului nu se vorbește așa cum nu se vorbește despre bătrânețea soldatului, care asemeni celui roman, la o anumită vârstă devine veteran și așteaptă ca efortu-i să fie răsplătit.

Nu se întâmplă așa cum așteaptă soldatul pentru că decidentul politic, pentru a strânge capital, manipulează societatea cu bună știință și îl pune și pe el, biet soldat, alături de cei care intră în pensie specială.

Este jignitor cum președintele Camerei Deputaților, referindu-se la pensiile militarilor afirma că: E bine să înțelegem, aceste pensii de serviciu nu sunt alimentate din contribuția celor care beneficiază, sunt alimentate din bugetul de stat. Adică putem gândi că veteranii militari actuali ar fi niște întreținuți din banii publici, pentru care el soldatul român nu numai că nu a făcut nimic dar nici nu contribuie.

Soldatul încearcă să persuadeze decidentul politic pentru a nu-i distruge reputația și viața, dar vocea lui nu se aude pentru că el nu are sindicat, pentru că el nu face grevă și pentru că el este parte din marea…mută, ce știe doar că trebuie să își facă datoria.

Parafrazând  un scriitor german putem gândi că soldatul este eroul pe care societatea îl trimite să-i apare interesele, oriunde în lume, pe care apoi îl uită undeva într-o uniformă din cazarmă, pentru ca mai apoi să-l recheme la datorie, uitând de fiecare dată să îl întrebe dacă uniforma pe care o poartă mai rezistă vremurilor.


2 Responses to “Măria Sa, Soldatul”

  1. Eugenia Dabu says:

    Tot ce e este prezentat, este foarte adevarat. Numai ca trebuie citit si inteles mai ales de cei care pot face modificari si imbunatatiri in viata soldatilor si in special cat acestia, soldatii romani, sunt in viata, nu “post mortem”. Sa ne traiti, dragi soldati romani, noi, cei simplii si fara putere, va pretuim, admiram si va iubim!

  2. Marian Rădulescu says:

    „Măria sa soldatul român” nu este decât o unealtă care folosește politicii agresive a SUA la nivel mondial. Această politică are ca scop principal acapararea resurselor Rusiei.Ultimele resurse „virgine” ale planetei. Iar mult-trâmbițata agresivitate a Rusiei poate fi definită astfel: agresivitate în apărarea teritoriului său față de poftele expansioniste ale Washingtonului. Având în vedere această stare de fapt, se impune ca armata română să revină la vechea doctrină: apărarea teritoriului național. Să fie acea armată pe care o vor românii, nu o grupare de mercenari care luptă la dracu-n praznic pentru interese străine țării!

Leave a Reply