Maryam Mirzakhani a fost felicitată de președintele iranian Hassan Rohani

August 15, 2014

Preşedintele iranian Hassan Rohani a felicitat-o pe contul său de Twitter pe americanca de origine iraniană Maryam Mirzakhani, prima femeie câştigătoare a medaliei Fields pentru matematică – echivalentă a unui Nobel pentru matematică, postând o fotografie cu ea fără văl, o declaraţie politică puternică într-o societate considerată foarte conservatoare, notează agenția Mediafax.

Mesajul postat de Rohani miercuri seara conţine o fotografie cu tânăra în vârstă de 37 de ani născută în Iran purtând văl (aşa cum cere legea iraniană) alături de una în care aceasta apare fără văl, relatează The Independent în ediţia electronică.

Ea este prima femeie care câştigă Medalia Fields, atribuită începând din 1936. Maryam Mirzakhani este o specialistă în geometria formelor neobişnuite şi a descoperit noi metode pentru calcularea volumelor unor obiecte cu suprafeţe curbate.

Ea a primit anterior premiul Blumental pentru rezultate deosebite în domeniul matematicii pure, în anul 2009, şi premiul Satter, oferit de Societatea americană de matematică, în 2013.

Mesajul de felicitare al președintelui iranian a fost redistribuit de peste 3000 de ori, mulţi utilizatori ai reţelei salutând decizia preşedintelui iranian.

Anul trecut, Rohani s-a confruntat cu o serie de critici din partea conservatorilor iranieni din cauza atitudinii sale moderate. “Dacă o femeie sau un bărbat nu respectă regulile noastre privind îmbrăcămintea, virtutea lui sau a ei nu ar trebui pusă la îndoială … În opinia mea, multe femei din societatea noastră care nu respectă legile noastre privind vălul sunt virtuoase. Noi ar trebui să punem accentul pe virtute”, declara atunci Rohani.

După alegerea sa în iunie 2013, Rohani a avut frecvent divergenţe cu iranienii conservatori.

Maryam Mirzakhani, de origine iraniană a devenit prima femeie din lume care a câştigat cea mai prestigioasă recompensă din matematică, medalia Fields, considerată echivalentul premiului Nobel, potrivit unui anunţ făcut marţi la Congresul internaţional al matematicienilor (ICM).s-a născut în 1977, la Teheran, şi este profesor la Universitatea Stanford din California, după ce şi-a obţinut doctoratul la Harvard în 2004.

Anterior, ea a apărat educaţia în Iran, afirmând: “Ar trebui să spun că sistemul de educaţie din Iran nu este aşa cum îşi imaginează oamenii”, a declarat ea. “Ca absolventă a Universităţii Harvard a trebuit să explic de câteva ori că mi s-a permis să merg la universitate ca femeie în Iran”, a explicat ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ne-am mutat! Aici puteți accesa în continuare arhiva PPW. Click aici pentru noua versiune a Power&Politics World sau accesați adresa www.powerpolitics.ro/new