Masa verde a alegerilor române

October 25, 2014

La zece zile de primul tur al alegerilor prezidențiale din România, se conturează primele certitudini. Aceste certitudini nu sunt pentru pronosticari ori pentru pariori, ci pentru observatorul atent și preocupat al acestui fenomen electoral.

În același timp, sursele acestor certitudini nu sunt nici sondajele de opinie ori de preferințe ale alegătorilor, nici analiza de succes a campaniilor electorale, ci doar descifrarea intențiilor organizatorilor și manipulatorilor alegerilor. De aici vine și prima certitudine. Alegerea candidaților pentru turul al doilea al prezidențialelor nu are nimic de a face cu opțiunile de vot ale electoratului, ci cu „masa verde”.

Pe ce ne bazăm când spunem asta? Păi, ne bazăm pe antecedente și pe fapte.

Antecedentele ne arată că alegerile acestea sunt organizate de exact aceiași organizatori ai referendumului de demitere a președintelui României, Băsescu Traian, în urmă cu doi ani și un pic. Acel referendum s-a soldat cu o participare record la vot, cei peste opt milioane de votanți reprezentând cu mult peste jumătatea celor cu drept de vot, aflați în țară și în viață, precum și cu un vot masiv, de peste șapte milioane de oameni, dat pentru demiterea președintelui. Cu toate acestea, la „masa verde”, rezultatul oficial al referendumului a fost că cetățenii au respins propunerea de demitere a președintelui. Aceasta, deoarece, după declanșarea procedurilor de demitere, Guvernul Ponta de atunci a introdus clauza validării referendumului doar dacă la acesta participă peste jumătate din totalul celor înscriși pe listele electorale permanente, după care a măsluit aceste liste, astfel încât ele să conțină peste două milioane de fictivi, așa cum a rezultat din compararea lor cu datele recensământului efectuat cu un an mai înainte, dar nepublicate la data referendumului. Așa s-a ajuns să se considere, „la masa verde”, că nu au fost întrunite condițiile pentru validarea referendumului. În plus, Curtea Constituțională a României a interpretat tăcerea alegătorilor care au preferat să nu voteze ca fiind vot împotrivă, deși orice interpretare de bun simț a oricărei opinii exprimate prin tăcere este una favorabilă propunerii supuse votului, așa cum rezultă, de altfel, și din practica parlamentară, ori din cea a sistemului de decizii internaționale.

Faptele ne arată că și la aceste alegeri se operează cu liste electorale permanente „actualizate”, ce cuprind peste două milioane de alegători care nu s-au regăsit în recensământul de acum trei ani, deci fictivi. Totodată, legea electorală și condițiile de participare la vot au fost modificate de actualul Guvern Ponta fie cu puțin timp înainte de începerea campaniei electorale, fie pe timpul acesteia. Ba, mai mult chiar, s-a organizat și o acțiune de migrație oficială a demnitarilor locali de la un partid la altul, astfel încât cei ce organizează în teritoriu aceste alegeri prezidențiale să fie practic obligați să facă un legământ de fidelitate cu cei în favoarea cărora vor fi chemați să influențeze rezultatul votului.

Alte două seturi de fapte ne arată că, pe de o parte, serviciile secrete ale statului sau cele private sunt adânc implicate în campania electorală, în sensul că, tot „la masa verde”, încurajează scoaterea din cursă a unora dintre candidații ce au fost validați de Curtea Constituțională ca fiind apți să îndeplinească funcția de președinte al României, iar, pe de altă parte, procuratura, susținută de judecători, se implică, la rândul ei în vicierea campaniei electorale cu acțiuni de influențare a opiniei publice, sub amenințarea că, la un moment dat, și ea, „Justiția”, ar putea să deschidă propria sa „masă verde”.

În aceste condiții, cu două săptămâni înaitea primului tur de scrutin, campaniile electorale s-au oprit, cu excepția eforturilor conducerilor centrale de partid de a menține interesul propriului electorat favorabil propriului candidat al fiecăriei campanii. Adică, în loc de o campanie electorală de maximizare a voturilor, avem de a face cu o campanie desfășurată exclusiv în rândul activiștilor plătiți sau voluntari, ca să îi determine să nu își părăsească preferatul înainte de exprimarea votului, deși este evident că acest vot nu are nicio relevanță.

Situația în care se află această campanie se reflectă și în totala irelevanță a oricăror măsurări ale preferințelor publicului. Orice profesionist, oricâd de modest ar fi, știe că nu poți modela sociologic o realitate fictivă, în care intențiile nu aparțin membrilor societății ci celor care au controlul asupra mecanismului de votare și al evidenței rezultatelor. În disperare de cauză, sondorii acestor preferințe pun întrebări trăznite, de pronostic de fotbal, cu ar fi „cine credeți că va intra în turul doi?”

Întreaga presă scrisă și audiovizuală este polarizată propagandistic. Sunt extrem de rare exemplele de emisiuni ori de articole, ca să nu mai vorbim de posturi de televiziune ori radio, sau de publicații oneste, care să dovedească respect față de public, să îl informeze corespunzător și să îl asiste în formarea propriei sale opinii despre subiectul prezidențialelor. Chiar și „blogării” ori alți „internetauți” s-au transformat în propagandiști amatori, „ținânând” cu unul sau cu altul dintre candidați și, în consecință, înjurându-i pe toți ceilalți, pe criterii dintre cele mai absurde. În rețelele de socializare online s-a ajuns la blocări și desprieteniri pe criterii de cine cu cine ține.

Din această descriere a publicului, văzut prin prisma celor ce se exprimă, rezultă și cea de-a doua certitudine. Publicul știe, înțelege și acceptă că alegerile prezidențiale de peste o săptămână și ceva nu sunt despre el, chiar dacă el este compus din cetățenii suverani în România, conform Constituției.

Această certitudine este importantă, în special, pentru observatorul extern, cel care este interesat de cine va fi viitorul interlocutor român al șefului său de stat, fie acela european, american, asiatic sau african. Dacă publicul român acceptă o astfel de corupere fundamentală a sistemului de alegere democratică a președintelui său, de ce n-ar accepta și străinătatea rezultatul alegerilor, oricare ar fi acela?! În plus, pentru străinătate, este mai bine să aibă de-a face cu un președinte român ales de „masa verde” decât de unul ales de publicul însuși, deoarece, dacă vrea străintătatea să îi impună acelui președinte o anumită preferință, poate să o facă prin intermediul „mesei verzi” care l-a ales. Asta, pe când, dacă președintele ar fi fost ales de popor, străinătatea ar trebui să convingă mai întâi poporul român care l-a făcut președinte, atunci când ar vrea ca acesta să aibă o anumită opțiune, cum ar fi cea legată de distrugerea mediului, a istoriei și a demnității oamenilor de aici cu prețul îmbogățirii străinilor prin exploatări de resurse naturale românești.

Doar dacă viitorul președinte ales la „masa verde” ar fi unul defavorabil străinătății, ar fi interesată această străinătate de calitatea democratică a alegerilor prezidențiale din România. Sau, dacă ar fi favorabil unei părți a străintății și defavorbil celeilalte, statele defavorizate de acesta ar reacționa negativ la coruperea alegerilor prezidențiale din România. Numai că această reacție defavorabilă nu se poate materializa într-o atitudine angajantă a publicului român, singurul în măsură și în putere să schimbe datele problemei, prin exprimarea voinței proprii, deoarece publicul român a ales deja să nu intervină în procesul electoral corupt din țara lui. Și, atunci, străinii nemulțumiți ori îngrijorați că viitorul președinte îi va favoriza pe unii și îi va defavoriza pe alții atunci când va scoate Țara la mezat, nu pot face altceva decât să „tragă un semnal de alarmă”, cum ar fi o declarație ambiguă a unui funcționar public din ministerul de externe și un reproș al vreunui însărcinat cu afaceri dintr-o ambasadă de la București.

În rest, avem doar incertitudini, deoarece „masa verde” face numai ce vrea ea și nu ne spune și nouă, dinainte.

Hari Bucur_Marcu

Leave a Reply